VIDEO „Să iubim România – Sighișoara”, la Gala Comisiei Naționale a României pentru UNESCO – ediția 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-sa-iubim-romania-sighisoara-la-gala-comisiei-nationale-a-romaniei-pentru-unesco-editia-2018/

Comisia Naţională a României pentru UNESCO – CNR UNESCO – a organizat la sediul său – str. Anton Cehov nr. 8 – în perioada 29 octombrie – 26 noiembrie a doua ediţie a programului bienal „Porţi deschise la CNR UNESCO”, în cadrul căruia au fost lansate o serie de proiecte educaţional – culturale, organizate în parteneriat cu entităţi UNESCO, şi nu numai, din România: expoziţii de fotografie şi sculptură, lansări de carte, proiecţii de filme, dezbateri, conferinţe, momente artistice.

Un articol de Florina Tecuceanu|30 noiembrie 2018

„Porți deschise la CNR UNESCO” ediția a II-a a omagiat Centenarul Marii Uniri de la 1918 și celebrat Anul European al Patrimoniului Cultural 2018.

Încheierea programului „Porți deschise la CNR UNESCO” a fost marcată, în data de 27 noiembrie, prin “Gala România – UNESCO”, aflată la a III-a ediție, care a reunit partenerii instituționali ai Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, respectiv reprezentanți ai ministerelor si instituțiilor cu competențe pe linie UNESCO, precum și colaboratori, personalități din domeniile de interes UNESCO – educație, știință, cultură, comunicare și informare.

“În urmă cu mai bine de 60 de ani, România devenea membră, cu drepturi depline, a UNESCO. Indiferent de contextul politic, complex și complicat, aderarea României la UNESCO a determinat reluarea dialogului științific, educațional și cultural cu comunitatea internațională de specialitate, contribuind decisiv, în ritmuri diferite, la integrarea valorilor educației, științei și culturii românești în panteonul universal al acestora reprezentat de UNESCO. Simbioza România – UNESCO a conferit și conferă națiunii noastre argumentele și certitudinea unei dezvoltări și afirmări plenare și armonioase.” a declarat domnul Ani Matei, Secretar – General CNR UNESCO.

În cadrul Galei, a fost lansat proiectul “Să iubim România!”, un parteneriat între Comisia Națională a României pentru UNESCO și Asociația pentru Cooperare Europeană Ovidius.

„Să iubim România!” își propune realizarea, pe parcursul a doi ani, a unei serii de filme documentare și expoziții de fotografie care au ca tematică cele opt situri culturale și naturale din România intrate în Patrimoniul Universal UNESCO: mânăstirile din Moldova, bisericile de lemn din Maramureș, satele cu biserici fortificate din Transilvania, mânăstirea Horezu, ansamblul cetăților dacice de la Orăștie, Cetatea Sighișoarei, Delta Dunării și pădurile seculare și virgine de fag din Carpați.

Seria „Să iubim România!” a început cu proiecția, în cadrul Galei CNR UNESCO, a Episodului 1 – „Sighișoara” și cu vernisajul expoziției omonime de fotografie semnată de Irinel Cîrlănaru. „Celebrarea Centenarului presupune respect pentru valori, identitate și unitate. Pentru că 2018 este Anul Centenarului, dar și Anul Internațional al Patrimoniului, am găsit potrivit să lansăm proiectul în acest an cu dublă semnificație”, a declarat Florina Tecuceanu, manager proiect „Să iubim România!”, din partea Asociației pentru Cooperare Ovidius. Filmul și expoziția foto „Sighișoara” prezintă imagini-simbol din singurul oraș-cetate locuit din Europa, intrat în Patrimoniul Universal UNESCO în 1999.

Filmul poate fi vazut aici:

Turnul cu Ceas și celelalte opt turnuri ale breslelor, Biserica din Deal, Școala din Deal, Scara Acoperită, Casa Fronius, incendiul devastator de la 1676, care a dus la decăderea economică a orașului Sighișoara, conservându-l în starea sa „pură”, medievală, în care îl regăsim și azi, sunt elemente evocate și surprinse cu sensibilitate de camera de filmat.

Gala CNR UNESCO  a inclus și înmânarea de diplome de excelență, de către domnul Ani Matei, Secretar – General CNR UNESCO, unor personalități din România, în semn de înaltă recunoaștere a contribuției remarcabile la împlinirea și afirmarea idealurilor și obiectivelor UNESCO. Au fost onorați cu această distincție Ecaterina Andronescu, Răzvan Theodorescu, Mihai Constantinescu, Maya Simionescu, Sabin Stoica, Nicolae Manolescu, Mircea Dumitru, Liliana Țuroiu.

Gala CNR UNESCO a fost completată pe final de un moment artistic de excepție susținut de maestrul Marin Cazacu și ansamblul Violoncellissimo.

27
/07
/20

Realizat la secția germană a Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu şi transmis pe platforma TNRS – Scena Digitală, „LIVE”, de Bobi Pricop, este un spectacol hibrid conceput special pentru online, iar adaptarea la mediul virtual este una firească şi inspirată.

27
/07
/20

Cineastul Cristi Puiu face parte din juriul internațional al ediției cu numărul 77 a prestigiosului Festival Internațional de Film de la Veneția, care se va desfășura între 2 și12 septembrie 2020, potrivit organizatorilor evenimentului. Președinta juriului este în acest an celebra actriță Cate Blanchett.

23
/07
/20

INEDIT Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” lansează proiectul „Arhiva Activă”, un amplu proces de digitalizare și de restaurare a întregii arhive de filme studențești pe suport de 16 și 35mm, care cuprinde aproximativ 2.000 de titluri.

Pagina 22 din 923« Prima...10...2021222324...304050...Ultima »