VIDEO Scurtmetrajele ajung printre cărţi: ShortsUP vine la Humanitas Cişmigiu, între 5 şi 7 august
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-scurtmetrajele-ajung-printre-carti-shortsup-vine-la-humanitas-cismigiu-intre-5-si-7-august/

Scurtmetrajele de la ShortsUP vor fi prezentate la librăria Humanitas Cişmigiu din Capitală, între 5 şi 7 august.

Un articol de Andrada Văsii|1 august 2013

Scurtmetrajele de la ShortsUP vor fi prezentate la librăria Humanitas Cişmigiu din Capitală, între 5 şi 7 august. În ultimii patru ani, ShortsUP a adus scurtmetrajele în spaţii underground, în aer liber şi în instituţii culturale dedicate artelor conexe cinematografiei. Le-a alăturat cu muzica la Opera Naţională, le-a mixat cu arta la Muzeul Naţional de Artă Contemporană şi cu teatrul la Teatrul Naţional Bucureşti.

Pe 5, 6 şi 7 august, de la ora 19.00, scurtmetrajele ajung printre cărţi, la librăria Humanitas de la Cişmigiu. Pentru trei seri consecutive, filmele scurte vor prinde viaţă acolo unde poveştile sunt la ele acasă.

Proiecţiile ShortsUP la librăria Humanitas de la Cişmigiu explorează legătura trainică dintre cinema şi cărţi: selecţia este formată din scurtmetraje inspirate din literatură, poveşti care vorbesc despre magia cărţilor, dar şi filme scurte care sunt doar o altă formă de ficţiune, construită vizual.

Luni este seara animaţiei, deschisă de filmul „Fantasticele cărţi zburătoare ale lui Morris Lessmore” (regia: William Joyce, Brandon Oldenburg, SUA, 2011), o alegorie plină de umor despre puterea vindecătoare a lecturilor, care a câştigat Oscarul şi alte 14 premii internaţionale.
Ziua de marţi este dedicată scurtmetrajului românesc, bine reprezentat de „În acvariu” (regia: Tudor Cristian Jurgiu, România, 2013), pelicula care a adus România pe lista premiilor de la Cannes 2013.
În seara de miercuri, ficţiunea prinde contur cu filmul „Ca la tine acasă” (regia: Gautier About, Franta, 2007), un scurtmetraj despre evadările de zi cu zi.

Fiecare seară de film va fi completată de o dezbatere, iar la capătul celor trei zile de proiecţii spectatorii vor afla de la un regizor, un dramaturg, mai mulţi critici de film şi jurnalişti care este relaţia lor cu scurtmetrajul. Printre invitaţi se numără regizorul Cristi Puiu, dramaturgul Vlad Zografi şi criticul de film Ileana Bîrsan.

Intrarea la proiecţii este liberă.

Foto credit: ShortsUP (Facebook)

04
/04
/13

CRONICĂ DE FILM În „The Gatekeepers“, şase foşti şefi ai agenţiei de securitate israeliene Shin Bet fac confesiuni brutal şi oarecum inexplicabil de sincere cu privire la acţiunile organizaţiei pe care au condus-o. Filmul va fi proiectat astăzi, de la ora 16.00, la Cinema Studio

01
/04
/13

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica (2 - 7 aprilie, Cinema Studio şi Elvira Popescu) începe marţi, 2 aprilie, ora 20.00, la Cinema Studio din Capitală, cu un subiect provocator şi un film proiectat în premieră în România: „Frumoasa adormită”/ „Bella addormentata”, în regia lui Marco Bellocchio.

25
/03
/13

„Toată lumea din familia noastră“, în regia lui Radu Jude, a câştigat premiul pentru cel mai bun film la Gala Premiilor Gopo. Radu Jude a câştigat premiul pentru regie, iar Şerban Pavlu premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru prestaţia din acelaşi film