VIDEO Spectacolul „Scooby-Doo şi Misterul Piramidei“ va fi prezentat şi la Bucureşti, în februarie 2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-spectacolul-scooby-doo-si-misterul-piramidei-va-fi-prezentat-si-la-bucuresti-in-februarie-2014/

Spectacolul pentru copii „Scooby-Doo şi Misterul Piramidei”, produs de Warner Bros., va fi prezentat şi publicului din România, între 18 şi 21 februarie 2014, la Sala Palatului din Bucureşti.

Un articol de Andrada Văsii|20 iulie 2013

Spectacolul pentru copii „Scooby-Doo şi Misterul Piramidei”, produs de Warner Bros., va fi prezentat şi publicului din România, între 18 şi 21 februarie 2014, la Sala Palatului din Bucureşti.

Cel mai cunoscut şi mai iubit erou canin din lumea fascinantă a desenelor animate, Scooby-Doo, va parcurge o călătorie până în îndepărtatul şi toridul Egipt pentru a lua parte la o nouă aventură. Scooby nu va fi singur, ci însoţit de prietenii săi Shaggy, Fred, Velma şi Daphne în încercarea de a descifra misterul piramidei Faraonului Hatshepsut. Dar investigaţia lor nu va fi lipsită de obstacole.

Gaşca specializată în rezolvarea misterelor se va confrunta cu mumii răuvoitoare şi alte capcane amplasate cu atenţie de mii de ani în piramida egipteană.

Spectacolul, produs de Warner Bros., este unul de amploare şi elaborat cu multă atenţie pentru detalii, cu un scenariu de acţiune presărat de momente umoristice, cu doze de suspans şi aventură, cu muzică şi comedie, dar şi cu multe alte surprize, totul pentru o seară de neuitat petrecută în familie.

Un show pentru toată familia

„Scooby-Doo şi Misterul Piramidei” este mai mult decât un show pentru copii, el poate fi gustat şi de părinţi, întrucât nu reprezintă numai o poveste ruptă din desenele animate, ci şi o lecţie de viaţă care dovedeşte cum prietenia şi isteţimea pot ajuta oamenii să îşi înfrunte temerile şi să descopere adevărul, restabilind dreptatea şi ordinea, notează Mediafax.

„Scooby-Doo şi Misterul Piramidei” îi aşteaptă pe toţi spectatorii, cu mic, cu mare să desluşească alături de Scooby, Freddy, Velma, Shaggy şi Daphne enigmele din Egipt într-un eveniment cu totul şi cu totul special, la Sala Palatului, în 18, 19, 20 şi 21 februarie 2014. Show-urile vor începe de la ora 19:00, iar accesul publicului în sală va fi posibil începând cu ora 18:00.

Diferite categorii de bilete

Biletele sunt disponibile în reţeaua Eventim – magazinele Vodafone, Germanos, Orange, Domo, librăriile Humanitas şi Cărtureşti, la casa de bilete a Sălii Palatului şi online prin www.eventim.ro, la un preţ special în perioada 1 iulie – 2 august, după cum urmează: categoria VIP – 225 de lei (pentru adulţi şi copii); categoria I – 165 de lei (pentru adulţi) şi 130 de lei (pentru copii); categoria a II -a – 135 de lei (pentru adulţi) şi 110 lei (pentru copii); categoria a III-a – 105 lei (pentru adulţi) şi 80 de lei (pentru copii); categoria a IV-a – 75 de lei (pentru adulţi) şi 60 de lei (pentru copii).

După această perioadă de preţuri reduse, începând cu 3 august, biletele vor costa după cum urmează: categoria VIP – 250 de lei (pentru adulţi şi copii); categoria I – 180 de lei (pentru adulţi) şi 140 de lei (pentru copii); categoria a II-a – 150 de lei (pentru adulţi) şi 120 de lei (pentru copii); categoria a III-a – 115 lei (pentru adulţi) şi 90 de lei (pentru copii); categoria a IV -a – 80 de lei (pentru adulţi) şi 65 de lei (pentru copii).

Foto credit: Cinemagia

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.