VIDEO Spectatorul de teatru din Capitală: vârsta medie – 41 de ani, studii superioare şi statut social ridicat
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-spectatorul-de-teatru-din-capitala-varsta-medie-41-ani-studii-superioare-si-statut-social-ridicat/

Spectatorii de teatru din Bucureşti au o vârstă medie de 41 de ani, studii superioare, un venit lunar de peste 1.500 de lei şi un statut social ridicat, potrivit unui studiu realizat de IMAS la cererea Teatrului Nottara din Capitală.

Un articol de Andrada Văsii|11 iulie 2013

Spectatorii de teatru din Bucureşti au o vârstă medie de 41 de ani, studii superioare, un venit lunar de peste 1.500 de lei şi un statut social ridicat, potrivit unui studiu realizat de IMAS la cererea Teatrului Nottara din Capitală.

O parte dintre rezultatele acestui studiu au fost făcute publice de reprezentanţii Teatrului Nottara miercuri, într-o conferinţă de presă. În urma studiului au fost completate 800 de chestionare, prin metoda CATI (interviuri prin telefon asistate de calculator). Perioada de culegere a datelor a fost 11-19 decembrie 2012, iar publicul ţintă, rezidenţii din Bucureşti, cu vârsta de peste 12 ani.

Preferințe bucureștene

Printre scopurile acestui studiu s-au numărat măsurarea notorietăţii teatrelor din Bucureşti, identificarea motivaţiei frecventării teatrelor şi determinarea preferinţelor publicului bucureştean cu privire la genuri teatrale, actori şi regizori. Toţi repondenţii au fost selectaţi dintr-o listă, în mod aleatoriu, notează Mediafax.

În urma acestui studiu, s-a descoperit că 37,1% dintre spectatori au vârste între 30 şi 44 de ani, media de vârstă fiind 41 de ani, 29% au venituri lunare de peste 1.500 de lei, 71% au studii superioare şi tot atâţia au un statut social înalt, iar 82,3% dintre cei chestionaţi sunt persoane care utilizează zilnic internetul. De asemenea, 40% dintre spectatorii bucureşteni cumpără bilete online.

585.500 de spectatori

Un număr relativ mare dintre persoanele intervievate, 36%, declară că au fost la teatru în ultimul an. Aceasta înseamnă aproximativ 585.500 de bucureşteni. 15,2% din aceştia spun că au mers la teatru cel puţin o dată în ultima lună, 33,9% au mers cel puţin o dată în ultimele trei luni, iar 49,5% au mers la teatru cel puţin o dată în ultimul an.

Majoritatea teatrelor consacrate din Capitală au o notorietate foarte mare în rândul spectatorilor. Cel care conduce detaşat este Teatrul Naţional Bucureşti, cu 73,6%, urmat de Teatrul Nottara (45,4%) şi Teatrul Bulandra (43,1%), Teatrul Mic (37,6%), Teatrul de Comedie (32,3%), Teatrul Odeon (28,5%), Teatrul Masca (22,6%), Teatrul Ţăndărică (21%), Teatrul Foarte Mic (17,4%) şi Teatrul „Ion Creangă” (15,8%).

Distribuția – un factor important

De asemenea, una dintre concluziile studiului este faptul că actorii sunt cel mai important argument pentru spectatori. 87% din repondenţi au spus că, atunci când aleg să meargă la un spectacol de teatru, distribuţia joacă cel mai important rol. În ordinea importanţei urmează autorul piesei (61%) şi recomandările cunoscuţilor (54%). De asemenea, 87% din repondenţi au spus că preferă să meargă la teatre cu genuri diferite de piese, iar 68,6% spun că îşi doresc să vadă spectacole de comedie.

Foto credit: Teatrul Metropolis, spectacolul „Țarul Ivan își schimbă meseria“

09
/02
/24

Pe 11 și 20 februarie, de la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Național Iași, va avea loc premiera pe țară O tragedie veninoasă după Women beware women de Thomas Middleton, regia, traducerea și adaptarea scenică aparținându-i lui Silviu Purcărete. Scenografia spectacolului este creată de Dragoș Buhagiar, noul proiect marcând împlinirea a 14 ani de excepțională colaborare cu regizorul Silviu Purcărete, începută la Teatrul Național Iași, cu spectacolul Uriașii munților de Luigi Pirandello.

09
/02
/24

Studenții bucureșteni sunt invitați să participe la un program de mentorat și internship dedicat spațiilor culturale din București. Pe lângă experiența practică, participanții vor putea accesa sponsorizări în valoare de 27.000 lei și vor avea posibilitatea unor stagii de practică în cele mai active agenții de comunicare din România

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

08
/02
/24

Seria SWORDS - Spoken Word Sessions continuă cu un nou episod ce îi are ca invitați pe Cosmina Moroșan & Anticorp Solar, Cristina Bordeanu, Cătălina Matei și Lucian Brad, într-un eveniment moderat de Cosmin Perța – duminică, 11 februarie, de la ora 19:30, la Control Club. Performance-urile vor fi completate de un set audio-vizual de Iulian Morar.  

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.