VIDEO Toulouse Lautrec lansează un nou cântec featuring Victor Rebengiuc – ”Revin în 5 minute”
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-toulouse-lautrec-lanseaza-un-nou-cantec-featuring-victor-rebengiuc-revin-in-5-minute/

După „Iubita mea doarme” şi ”Fata cu ochii verzi”, Toulouse Lautrec continuă să lucreze la material nou şi revin acum cu o nouă piesă – „Revin in 5 minute”! Pentru acest cântec actorul Victor Rebengiuc a tras vocea de pe intro, iar pentru filmul de fundal trupa a folosit „found footage” cu fete din anii 60 care dansează la bustul gol – inspiraţia şi nebunia tinereţii actualilor noştri bunici.

Un articol de Petre Ivan|19 aprilie 2021

Toulouse Lautrec – Revin în 5 minute

Revin în 5 minute”, întâmplător sau nu, este despre blocajul artistului, al celui care transmite emoţia către consumatorul de artă. Fie că este muzician, actor, performer, păpuşar, circar, mai mult sau mai puţin cultural, mai mult sau mai puţin educat sau educativ, cel care se expune lumii pentru a-i transmite emoţia, de care lumea este însetată precum de o bere rece pe timpul unei veri toride, cel care transmite emoţia are un blocaj emoţional, intelectual, şi el devine un nimeni pentru o scenă. Ca oameni suntem dependenţi de spectacol, de extraordinar. Această piesă vorbeşte despre artistii-performeri ca despre nişte oameni dezbrăcaţi de haina inspiraţiei, dezbrăcaţi de haina puterii de a crede în ei. Aceşti artişti trăiesc în acest moment nişte vremuri în care inutilitatea le este impusă. Revin în 5 minute, 1 an sau 2 ani? Cât pot rezista fără a se exprima aşa cum s-au obişnuit? declară Cătalin Rulea, solistul Toulouse Lautrec.

Noul single Toulouse Lautrec va fi în curând disponibil pentru download și streaming pe toate rețelele digitale. Așa cum ne-au obișnuit, Toulouse Lautrec cântă despre aspecte antagonice ale lumii în care trăim, de la dragoste, sex până la protest și critică socială.

Toulouse Lautrec lucrează la un album compus într-o sâmbătă dimineața. Cel de-al cincilea album al formației se zvonește ca va ieși în toamna acestui an. Prima piesă lansată de pe acest album, „Iubita mea doarme” a ajuns până pe prima poziție a topurilor de radio alternativ.

Toulouse Lautrec descind din familii aristocrate. Ei au copilărit pe pajiști verzi și întinse în fața castelului și au crescut cu sunetul cornurilor de vânătoare și mirosul parfumurilor de contesă rumenă în obraji. Desi predestinați studiului academic și educației alese, viața i-a aruncat în păturile cele mai cârpite ale societății. Influențați inițial de Rene Pricetau și John Lewis Brown, ei și-au găsit drumul în mijlocul boemei rebele. Sunt obișnuiți ai localurilor de noapte, sunt pasionați de femei, absint și opium, scuipă în microfoane, gesticulează pe corzi în cabaret și, îmbătați de succes, sparg fețele tobelor din localuri și se uită sub crinolinele fetelor.

https://facebook.com/toulouselautrecband
https://instagram.com/toulouselautrecband

21
/08
/23

Organistul Eduard Antal va interpreta un aranjament inedit al celebrei Bohemian Rapsody, hitul trupei Queen din 1975 , pe orga din Biserica Neagră din Brașov, sâmbătă, 26 august, de la ora 18:00, în cadrul stagiunii Organ Nights.Programul concertului conține și alte lucrări scrise pentru ”Regina instrumentelor” compuse de Joseph Rheinberger, Maurice Duruflé, Jean Langlais sau Rachmaninov.

18
/08
/23

7.100 de spectatori la Concertele Corului Național de Cameră ”Madrigal – Marin Constantin” dirijate de Anna Ungureanu și Cezar Verlan, alături de actorul Marius Manole, peste 8.000 de participanți la recitalurile Cantus Mundi susținute de copii și formațiile VUNK, Zoli Toth, The Mono Jacks, Lora, Ducu Bertzi, Mircea Baniciu și Emeric Imre, sunt numai câteva din rezultatele celei de-a doua ediții a Turneului AVE MARIA, co-producție a Corului Madrigal și a Primăriei Constanța.

18
/08
/23

Cea mai mare ediție a Brașov Jazz & Blues Festival a avut loc timp de șase zile, între 10 și 15 august 2023, în șapte locații din oraș și în două localități din proximitatea Brașovului, și a adus iubitorilor de muzică bună, atât localnici, cât și turiști, concerte, jam-sessions, petreceri, ateliere muzicale, târg de viniluri, filme muzicale și documentare biopics la Cinema Astra, proiecții de filme în aer liber și activități pentru copii.

17
/08
/23

Maeștrii Ruxandra Donose, Ramón Vargas și Leontina Văduva vor pregăti 22 de tineri din întreaga lume, care vor participa, în perioada 23-27 august, la International Salbek Opera Masterclass, primul curs de măiestrie de acest fel din România, care se va desfăşura pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

15
/08
/23

Ai căutat bucuria sinceră a unor copii care dansează? Ai căutat gustul memorabil al siropului de soc? Sau zâmbetul unui femei de 101 ani, îmbrăcată într-un costum săsesc de sărbătoare?

14
/08
/23

La împlinirea a 15 ani (pe data de 15 august) de la înființarea Orchestrelor Naționale de Tineret ale României, proiect creat și coordonat de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu, Orchestra Română de Tineret a fost pentru a șaptea oară invitată la Festivalul Young Euro Classic de la Berlin, unul dintre cele mai importante evenimente culturale de gen din întreaga lume.

11
/08
/23

De la muzică renascentistă și barocă la folclor tradițional georgian și momente de improvizație: Seria de concerte de la miezul nopții din cadrul ediției din acest an al Festivalului Internațional George Enescu vine cu 11 propuneri de recitaluri de neratat, pe scena Ateneului Român. Concertele nocturne sunt programate în vinerea, sâmbăta şi duminica, de la 22:30, între 1 si 23 septembrie, cu o singură excepţie: concertul pe care Corul Naţional de Cameră “Madrigal - Marin Constantin” îl va susţine joi, 7 septembrie.