VIDEO Victor Rebengiuc joacă într-un nou film: „Câinele Japonez“, la festivalul de la San Sebastian
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-victor-rebengiuc-joaca-intr-un-nou-film-cainele-japonez-la-festivalul-de-la-san-sebastian/

„Câinele Japonez“, debutul în lungmetraj al regizorului Tudor Cristian Jurgiu, a fost selectat în secţiunea New Directors din cadrul celei de-a 61-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian (20-28 septembrie 2013).

Un articol de Laura Iancu|9 august 2013

„Câinele Japonez“, debutul în lungmetraj al regizorului Tudor Cristian Jurgiu, a fost selectat în secțiunea New Directors din cadrul celei de-a 61-a ediţii a Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian (20-28 septembrie 2013).

Organizat pentru prima oară în 1953, Festivalul de Film de la San Sebastian este un festival de clasa A, conform clasificărilor FIAPF și unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din lume. De-a lungul timpului, aici au fost difuzate în premieră filme precum Vertigo, în regia lui Alfred Hitchcock, Melinda and Melinda, de Woody Allen sau Star Wars.

„Câinele Japonez“ se află în cursa pentru premiul secţiunii New Directors, destinat regizorilor aflaţi la primul sau la cel de-al doilea lungmetraj din carieră. Premiul este stabilit de un juriu internaţional și constă în suma de 50.000 de euro, acordată regizorului şi distribuitorului spaniol al filmului.

Lungmetrajul lui Tudor Cristian Jurgiu (foto sus, dreapta) spune povestea emoționantă a reconcilierii dintre un tată și fiul lui, plecat de ani mulți din țară. Filmul marchează revenirea lui Victor Rebengiuc într-un rol principal pe marele ecran. Alături de Rebengiuc, din distribuția filmului mai fac parte actorii Șerban Pavlu, Kana Hashimoto, Ioana Abur, Constantin Drăgănescu, Alexandrina Halic, Laurenţiu Lazăr.

Cainele Japonez - Victor Rebengiuc

Tudor Cristian Jurgiu a absolvit UNATC, secţia Regie de Film şi TV în 2009. În 2009 a realizat scurtmetrajul „Nunta lui Oli“, produs tot de Libra Film, care i-a adus numeroase premii, cum ar fi: Cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de la Leeds, cel mai bun film românesc la Festivalul NexT 2009, cel mai bun scurtmetraj la Festivalul Anonimul 2009 şi Premiul Gopo pentru cel mai bun film de scurtmetraj al anului. Ultimul lui scurtmetraj, In acvariu, a obtinut Premiul 3 la secțiunea Cinefondation a Festivalului de Film de la Cannes 2013.

„Câinele Japonez“ este o producție Libra Film, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, HBO România şi Programului MEDIA al Uniunii Europene. Scenariul original al filmului este semnat de Ioan Antoci și a obţinut premiul Krzysztof Kieslowski pentru cel mai bun scenariu din Europa Centrală şi de Est, în programul ScriptEast 2009.

Înainte de această distincţie, Ioan Antoci a câştigat în anul 2008 și premiul HBO pentru cel mai bun scenariu de lungmetraj, la Concursul Naţional de Scenarii organizat de HBO România în parteneriat cu TIFF. Tudor Giurgiu este producătorul filmului, Bogdan Crăciun este producător executiv, Andrei Butică este directorul de imagine, în timp ce montajul este realizat de Dragoş Apetri.

Filmul este deja pre-cumpărat pentru distribuția internațională de compania germană M-Appeal și va fi lansat în cinematografele din România pe 18 octombrie 2013 de Transilvania Film.

Cainele Japonez - Victor Rebengiuc, Serban Pavlu

Victor Rebengiuc şi Şerban Pavlu

Tot la San Sebastian, în competiția oficială, va fi prezentat și „Cannibal“, de Manuel Martin Cuenca, o coproducție Spania-România-Franța-Rusia. Avându-i în distribuție pe Antonio de la Torre si Olimpia Melinte, filmul prezintă strania poveste de dragoste dintre un croitor respectat din Granada, altfel un canibal fără scrupule și două surori gemene.

Foto: Libra Film

11
/07
/17

Discuțiile privind viitorul actor care îi va da viață legendarului spion James Bond par să fi luat sfârșit, după ce cotidianul britanic The Mirror a relatat că producătoarea Barbara Broccoli l-a convins pe Daniel Craig să semneze pentru un al cincilea film al francizei.

11
/07
/17

Filmul „Marița”, debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, va fi proiectat în premieră în România la gala de închidere a celei de-a patra ediţii a festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

10
/07
/17

Vara aceasta este una plină de aventuri pentru copii şi adolescenţi. Dacă luni, 3 iulie, ei au “ridicat ancora” goeletei Speranţa şi au pornit în lumea largă urmărind serialul “Toate pânzele sus!” (de luni până joi de la ora 20.00), din 8 iulie, la sfârşit de săptămână, aventura continuă cu “Cireşarii”.

10
/07
/17

"Breaking News", în regia Iuliei Rugină, a primit mențiunea specială a juriului pentru actrița Voica Oltean (aflată la primul rol într-un lung-metraj), la Festivalul de Film de la Karlovy Vary. "Breaking News" va intra în cinematografele din România pe 29 septembrie, distribuit de Transilvania Film.

10
/07
/17

Actrița Julianne Moore va primi pe 16 iulie premiul Francois Truffaut al Festivalului de film Giffoni. Printre cei care au mai fost onorați cu acest premiu se numără: Bud Spencer, Jeremy Irons, Michelangelo Antonioni, Abbas Kiarostami, Alberto Sordi, Ben Kingsley, Edward Norton, Jean Reno, Giancarlo Giannini și Alan Rickman.

09
/07
/17

Cea de-a doua ediție a festivalului de film european de la Buzău, BUZZ CEE, și-a desemnat aseară, 8 iulie, câștigătorii celor patru secțiuni de competiție: lungmetraj, scurtmetraj, scurtmetraj studențesc și documentar.

09
/07
/17

CRONICĂ DE FILM Deşi este de o artificialitate pe alocuri stridentă şi mizează pe un simbolism (vizual şi narativ) destul de simplificator, ultimul film al lui Andrzej Wajda, „Imaginea de apoi”, are capacitatea să emoţioneze, prin lecţia de demnitate şi solidaritate oferită de povestea pictorului avangardist Wladyslaw Strzeminski.

07
/07
/17

Cinematograful în aer liber - CineParK din Herăstrău va fi redeschis astăzi (7 iulie). Timp de cinci weekenduri, bucureștenii vor avea la dispoziție un program ce va include aproximativ 30 de filme de referință, aparținând tuturor genurilor cinematografice. Accesul publicului este gratuit.

06
/07
/17

"O dată în viață ești obligat să te zbați pentru o șansă la nemurire. Dacă nu o faci, trăiești degeaba" - Sylvester Stallone. Actorul născut în 1946, la New York, împlinește astăzi 71 de ani. Stallone s-a lăsat de facultate ca să devină actor, dar rolurile s-au lăsat așteptate. A obținut câteva roluri în piese de „teatru de avangardă” și a apărut chiar și într-un film semi-erotic. Pentru a se întreține, a lucrat ca ajutor de bucătar, vânzător de pește și ușier la un cinematograf. În anii ’80 a devenise unul din „cel mai bine plătiți actori din istorie”.

05
/07
/17

La sfârșitul săptămânii trecute, Juriul BIFF 2017 a anunțat câștigătorii ediției. Marele premiu al Festivalului a fost acordat regizorului rus Kantemir Balagov pentru filmul Closeness (Rusia, 2017). Filmul a fost premiat în acest an și la Cannes Film Festival, fiind distins cu premiul FIPRESCI la categoria Un Certain Regard.

04
/07
/17

Divan Film Festival, unicul festival din România dedicat filmului și artei culinare balcanice, revine anul acesta cu cea de-a VIII-a ediție, care va avea loc în perioada 18 – 26 august, la Craiova și Port Cultural Cetate din județul Dolj.

04
/07
/17

Mult așteptatul blockbuster “Spider-Man Homecoming” / “Omul - Păianjen: Întoarcerea acasă” se lansează pe marile ecrane din România vineri, 7 iulie 2017. Producția Marvel Studios realizată de Columbia Pictures îi are drept protagoniști pe Tom Holland, Michael Keaton și Robert Downey Jr., în regia lui Jon Watts.