VIDEO Ziua 4 la TIFF: masterclass Nik Powell, concert The Tiger Lillies şi un film eveniment în Arabia Saudită
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-ziua-4-la-tiff-masterclass-nik-powell-concert-the-tiger-lillies-si-un-film-eveniment-in-arabia-saudita/

După o gală de deschidere cu peste 1600 de spectatori şi un weekend plin, săptămâna începe la TIFF cu un masterclass al unuia dintre cei mai influenţi producători din lumea filmului, Nik Powell, şi un concert exploziv The Tiger Lillies.

Un articol de Andrada Văsii|2 iunie 2013

După o gală de deschidere cu peste 1600 de spectatori și un weekend plin, săptămâna începe la TIFF cu un masterclass al unuia dintre cei mai influenți producători din lumea filmului, Nik Powell, și un concert exploziv The Tiger Lillies.

În weekend, unul dintre momentele de neuitat la TIFF 2013 a fost prilejuit de aducerea a circa 250 de copii din comunitățile de romi de la Pata Rât pentru a sărbători Ziua Copilului în festival. Cei mici și-au început ziua cu filmul „Lotte și misterul pietrei Lunii“ (r. Heiki Ernits și Janno Poldma), la Cinema Arta, apoi au petrecut 1 iunie la Castelul Banffy de la Bonțida, unde s-au jucat și au asistat la spectacole. Proiectul special al TIFF a fost organizat cu sprijinul unor ONG-uri și instituții clujene.

Traininguri și masterclass

Pe 3 iunie încep masterclass-urile Transilvania Talent Lab (TTL), la mansarda Napoca 15. Publicul poate lua parte, alături de cei 20 de participanți TTL, la discuțiile cu trainerii și invitații speciali TIFF. De la ora 11.00 la ora 13.00, cei interesați vor avea șansa să-l întâlnească pe unul dintre cei mai renumiți și influenți producători din Marea Britanie, la masterclass-ul „Cele 30 de lecții ale unui producător – Evanghelia după Nik Powell“.

Nik Powell are o experiență de peste 30 de ani în industria filmului, este vicepreședinte în consiliul Academiei Europene de Film, președinte al comitetului de film și membru al board-ului BAFTA. În anii 70, a înființat celebra casă de discuri Virgin Records, apoi, un deceniu mai târziu, Palace Productions, producând zeci de filme, printre care și „Company of Wolves“ și „Crying Game“, de Neil Jordan, multi-nominalizat la Oscar.

Film românesc spre difuzare

Invitații de luni ai jurnalistului Mihnea Măruță la TIFF Lounge-ul din Piața Unirii, de la ora 17.00, sunt regizorii unor scurtmetraje din secțiunea Zilele Filmului Românesc: Tudor Cristian Jurgiu („În acvariu“), distins recent cu premiul al III-lea Cinéfondation la Festivalul de la Cannes, și clujenii Cecilia Felmeri („Pastila fericirii“), Paula Oneț („În fel şi chip“) şi Cristian Pascariu („Caseta numărul 4: Alexandra“).

The Tiger Lillies în concert

Cel mai așteptat moment al zilei de luni este concertul The Tigger Lillies, de la Hotel Continental, de la ora 21.30. The Tiger Lillies combină cabaretul, vodevilul, musicalul și teatrul de stradă, are reputația unei trupe cult și fani declarați ca Mel Brooks, Terry Gilliam sau Marylin Manson. Unul dintre cele peste 30 de albume ale trupei, „The Gorey End“, a fost nominalizat la Grammy în 2003.

Despre muzică și despre viața unei cântărețe celebre vorbește documentarul Patricia Kaas – Ma vie/ My Life (r. Horst Mühlenbeck) proiectat de la 21.30, la Casa TIFF. Pe 24 iunie, Kaas va susține pentru prima dată un concert la Cluj-Napoca, la Sala Sporturilor.

Documentar despre Champions League

La TIFF Art (Muzeul de Artă Cluj), de la ora 21.30, sportivii și fanii lor își dau întâlnire la proiecția specială „Teatrul viselor“, de Laviniu Lazăr, un documentar despre participarea CFR Cluj la Champions League, în 2012. Este prima prezență oficială a echipei de fotbal CFR Cluj 1907 într-un festival de film. La proiecție vor lua parte regizorul filmului, alături de membri ai echipei și invitați din staff-ul Clubului.

Luni, de la 12.00, la Cinema Victoria, în secțiunea Focus Grecia, cinefilii vor avea parte de două experimente fascinante: „Boy Eating Bird’s Food“ (r. Ektoras Lygizos), alienant și plin de umor absurd, despre un tânăr care trăiește de pe o zi pe alta, și avangardistul „The Capsule“ (r. Athina Rachel Tsangari). Selecția de opt titluri din Focus Grecia este realizată de Dimitris Kerkinos, programmer al secțiunii Balkan Survey la Festivalul de la Salonic, cu sprijinul Greek Film Center.

Film eveniment

Highlight-ul zilei în Competiție este „Wadjda“ (r. Haifaa Al-Mansour), care va rula la Cinema Victoria, de la ora 22.30. Este primul lungmetraj de ficțiune realizat vreodată integral în Arabia Saudită și cel dintâi regizat de o femeie. Haifaa Al-Mansour a așteptat ani la rând și a fost supusă unor numeroase restricții pentru a turna această peliculă care i-a adus, în cele din urmă, trei premii la Veneția și trofeul Festivalului Internațional de Film de la Dubai.

Ursul de argint

Filmul din Ursus Open Air, de la 21.45, este „Prince Avalanche“ (r. David Gordon Green). Realizat în secret, la cererea regizorului, filmul premiat cu Ursul de Argint pentru regie la Berlin e povestea prieteniei dintre doi bărbați care își petrec vara împreună, departe de fete și petreceri, vopsind marcajele pe un pustiu şi interminabil drum de ţară. Filmul îi are în distribuţie pe Paul Rudd, Emile Hirsch și Lance LeGault.

Comedie amestecată cu SF

Din secțiunea tematică „Acesta este sfârșitul“ / „This is the End“, recomandarea zilei este „Şi eu“/ „Mee Too“ (r. Alexei Balabanov) – Casa de Cultură a Studenților, de la ora 18.30 -, o combinație de comedie morbidă și sci-fi metafizic, în tradiția lui „Stalker“, de Andrei Tarkovski.

În Supernova rulează – la Cinema Florin Piersic, de la ora 20.30 – „Mult zgomot pentru nimic“/ „Much Ado About Nothing“, una dintre cele mai surprinzătoare adaptări moderne după o piesă de William Shakespeare, o delicatesă vizuală intimistă, plină de umor, al cărei autor este, imprevizibil, regizorul blockbuster-ului „The Avengers“, Joss Whedon.

Cinefilii au șansa să-l întâlnească luni, la Cinema Arta, după proiecția de la 17.00, pe regizorul canadian Denis Côté, care s-a întors anul acesta de la Berlin cu Premiul Alfred Bauer pentru „Vic și Flo au văzut ursul“/ „Vic et Flo ont vu un ours“, un film despre dilemele relației între două foste condamnate ajunse din urmă de un trecut întunecat.

Info:

Un making of zilnic al TIFF puteți găsi aici: http://www.youtube.com/user/TIFFteam

Detalii despre proiecții și programul integral, pe www.tiff.ro.

Facebook: TransilvaniaIFF

Twitter: #TIFF2013

Foto credit: Nicu Cherciu

28
/02
/17

Festivalul Internațional de Film DaKINO aduce la București, în proiecții speciale, în premieră în România, o serie de filme nominalizate la Premiile Oscar. Evenimentul va avea loc în perioada 1-5 martie la: ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Cinema PRO, Cinema Muzeul Țăranului - Studioul Horia Bernea.

28
/02
/17

Între 1-5 martie 2017 la Cinemateca Union din Bucureşti va avea loc o retrospectivă In Memoriam, a filmelor regizate de Radu Gabrea, unde spectatorii vor putea vedea o selecţie de 10 filme regizate de regretatul cineast român. Filmele vor fi precedate de documentarul Interviuri cu Radu Gabrea. Intrarea va fi liberă.

28
/02
/17

Între 28 martie și 2 aprilie, în parteneriat cu Arsenal - Institute for Film and Video Art și cu sprijinul generos al Goethe-Institut, Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF oferă publicului românesc rara oportunitate de a viziona câteva dintre cele mai provocatoare titluri din selecția prestigiosului Festival Internațional de Film de la Berlin, din secțiunea sa de avangardă: Berlinale Forum Expanded.

28
/02
/17

„Moonlight” / „În lumina lunii” a câștigat, ieri dimineață, premiul pentru Cel mai bun film la cea de-a 89-a ediție a galei Premiilor Oscar. Drama scrisă și regizată de Barry Jenkins a mai obținut statuetele pentru Cel mai bun actor în rol secundar (Mahershala Ali) și Cel mai bun scenariu adaptat (Barry Jenkins). Din 10 martie, Moonlight poate fi văzut în cinematografele din țară, distribuit de Transilvania Film.

28
/02
/17

CORESPONDENŢĂ DE LA BERLIN Despre filmul maghiar câştigător al Ursului de Aur, „A Teströl és Lélekröl”/„On Body and Soul”, regizat de Ildikó Enyedi. Şi despre „The Dinner”, în regia Oren Moverman şi cu Richard Gere şi Steve Coogan - o dramă americană desfășurată în jurul unei cine dintr-un restaurant simandicos.

27
/02
/17

Într-o zi de 27 februarie se năștea Elizabeth Taylor, ”actriţa cu ochi violet”, considerată cea mai frumoasă femeie din lume în anii ’50. Elizabeth Taylor, „ultimul star al Hollywoodului de altădată”, a fost distinsă cu Premiul Oscar de două ori, una dintre cele mai răsfăţate actriţe din toate timpurile, dar şi, cea mai “scumpă”, pentru rolul din “Cleopatra” primind în anul 1962, peste un milion de dolari...

27
/02
/17

CORESPONDENȚĂ DE LA BERLIN Despre cât de greu se obţin biletele la proiecţiile din cadrul Festivalului de Film de la Berlin. Despre filmul care a deschis ediţia din acest an - "Django", povestea celebrului chitarist de jazz Django Reihardt. Şi despre o dramă japoneză plină de sensibilitate şi candoare.

26
/02
/17

Filmul „Lion/Saroo: Drumul spre acasă” care se bucură de un succes răsunător în toate colţurile lumii, se bazează pe o poveste reală, emoţionantă şi plină de candoarea şi speranţa regăsirii familiei.

25
/02
/17

În perioada 14-17 septembrie 2017, va avea loc a doua ediție a DokStation Music Documentary Film Festival, singurul festival de documentare muzicale din București. Proiecțiile, concertele, evenimentele și atelierele pentru copii și tineri se vor desfășura în mai multe cartiere ale capitalei.

24
/02
/17

CRONICĂ DE FILM Danny Boyle ţinteşte resursele de nostalgie după tinereţe ale spectatorilor, cu „T2 Trainspotting”, reîntâlnirea a patru personaje celebre după 20 de ani. În schimb, „Copacul cu poveşti”, de spaniolul J.A. Bayona, este o melodramă care evadează din când în când în fantastic, însă fără o mare îndrăzneală.

23
/02
/17

„Bacalaureat” (regia Cristian Mungiu)”, „Câini” (regia Bogdan Mirică), „Două lozuri” (regia Paul Negoescu), „Inimi cicatrizate” (regia Radu Jude) și „Sieranevada” (regia Cristi Puiu) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo 2017 la categoria „Cel mai bun film”.

22
/02
/17

Cele mai bune filme de peste an vin în 2017 la Festivalul Internațional de Film Transilvania, a cărui ediție cu numărul 16 va avea loc între 2 și 11 iunie. Premiate în marile festivaluri sau incluse în topurile de sfârșit de an ale criticilor, primele titluri anunțate din programul festivalului prefigurează o selecție eclectică, din care nu vor lipsi filme ce abordează teme fierbinți ale momentului - politică, religie, societate - , dar și filme de gen cu cârlig la marele public.