Viorel Vasile Buda, ales vicepreşedinte al CNA
https://www.ziarulmetropolis.ro/viorel-vasile-buda-ales-vicepresedinte-al-cna/

Consiliul Naţional al Audiovizualului l-a ales marţi, într-o şedinţă cu uşile închise, pe Viorel Vasile Buda ca vicepreşedinte al instituţiei. Votul a fost secret. Potrivit unor surse, Viorel Vasile Buda a obţinut 6 voturi ”pentru”, iar contracandidaţii săi Alexandru Jucan – 3 voturi, Lorand Turos şi Cristina Trepcea câte un vot. Născut în Carei, judeţul […]

Un articol de Andrada Văsii|9 ianuarie 2013

Consiliul Naţional al Audiovizualului l-a ales marţi, într-o şedinţă cu uşile închise, pe Viorel Vasile Buda ca vicepreşedinte al instituţiei. Votul a fost secret.

Potrivit unor surse, Viorel Vasile Buda a obţinut 6 voturi ”pentru”, iar contracandidaţii săi Alexandru Jucan – 3 voturi, Lorand Turos şi Cristina Trepcea câte un vot.

Născut în Carei, judeţul Satu Mare, în 29 iunie 1952, Viorel Vasile Buda a fost profesor de fizică, inspector şcolar general şi deputat PNL în legislatura 2008-2012.

Pe 28 decembrie, Laura Corina Georgescu a fost aleasă, prin vot secret, de membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului, preşedinte al acestui for, cu nouă voturi „pentru” şi unul „împotrivă”, această propunere urmând să fie supusă validării de către Parlament.

De asemenea, CNA l-a ales pe 28 decembrie ca vicepreşedinte interimar pe Răsvan Popescu cu mandat până pe 15 ianuarie, pentru că niciunul dintre candidaţii pentru această calitate – Răsvan Popescu şi Lorand Turos – nu a întrunit, în urma celor trei tururi de vot, numărul necesar de voturi pentru a fi ales.

Potrivit Legii audiovizualului şi Regulamentului de organizare şi funcţionare a CNA, Consiliul este condus pentru un mandat de şase ani de un preşedinte, asimilat funcţiei de ministru, numit prin votul Parlamentului, dintre membrii Consiliului, la propunerea acestora.

Alegerea candidatului/ candidaţilor pentru funcţia de preşedinte şi/ sau de vicepreşedinte al CNA se face prin vot secret. În cazul în care candidaţii nu întrunesc numărul de voturi necesar pentru a fi aleşi în funcţia de preşedinte şi/ sau vicepreşedinte, votul se poate relua de cel mult trei ori. Dacă nici în acest caz nu se reuşeşte alegerea candidatului pentru funcţia de preşedinte şi/ sau de vicepreşedinte, se declanşează o nouă procedură de alegere, cu respectarea condiţiilor prevăzute mai sus.

De la înfiinţarea CNA în 1992, Consiliul a avut cinci preşedinţi: Titus Raveica, Sorin Moldovan, Şerban Madgearu, Ralu Filip şi Răsvan Popescu.

Structura CNA s-a modificat din 20 decembrie ca urmare a expirării mandatelor a şase membri şi intrării în vigoare a Hotărârii Parlamentului din 30 noiembrie prin care au fost numiţi alţi şase membri titulari.

Parlamentul i-a votat, pe 30 octombrie, pe Viorel Vasile Buda (PNL), Lorand Turos (UDMR), Maria Monica Gubernat (PSD), Răsvan Popescu (PSD), Florin Gabrea (reprezentant al Preşedinţiei) şi Laura Corina Georgescu (reprezentant al Guvernului) în calitate de membri titulari ai CNA, cu un mandat de şase ani.

Membrii supleanţi votaţi de plenul reunit în 30 octombrie sunt Gheorghe Bălăşoiu (PSD), Orsolya Eva Borsos (UDMR), Mircea Valeriu Deacă (Preşedinţie), Alexandru Ion Giboi (Guvern) şi Nicoleta Ioana Nicolae (PNL).

Mandatele expirate au aparţinut lui Răsvan Popescu (preşedinte CNA), Ioan Onisei (vicepreşedinte), Gelu Trandafir, Valeriu Mircea Deacă, Constantin Duţu şi Lorand Turos – membri titulari.

Din noul Consiliu vor mai face parte Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Christian Mititelu, Mihai Mălaimare şi Valentin – Alexandru Jucan, ale căror mandate validate de Parlament în 2008 şi 2012 vor expira în 2014 şi 2018.

Sursa: Agerpres

11
/12
/14

La 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, ICON production lansează pe DVD unul dintre cele mai premiate documentare românești din toate timpurile, "Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu" de Andrei Ujică, „un film pe care orice student la istorie, om politic sau om de rând trebuie să îl vadă”, după cum titra publicația „Washington Post”.

11
/12
/14

Crăciunul nu este parcă întreg până în momentul în care atmosfera creată de bradul împodobit şi de mirosul de cozonaci nu este completată de colinde. Ca în fiecare an, la Sala Radio, mai multe evenimente speciale, concepute în jurul tradiţiilor sărbătorilor de iarnă, oferă publicului bucureştean ocazia de a intra în povestea Crăciunului într-un mod deosebit.

11
/12
/14

Amza Pellea pleca după țigări și, uneori, se întorcea după trei zile. Gheorghe Dinică l-a luat de guler pe comandantul de la Otopeni. Vladimir Găitan ar fi putut juca într-un film de Michelangelo Antonioni... Câteodată, poveștile din culise sunt mai palpitante decât cele de pe scenă.

11
/12
/14

Invitata Marinei Constantinescu la Nocturne de vineri, 12 decembrie, este actriţa Oana Pellea. Realizatoarea Marina Constantinescu spune despre Oana Pellea că face parte din întâlnirile vieţii ei. Aceasta ediţie Nocture este despre popasurile importante ale vieţii, despre oamenii pe care îi porţi cu tine chiar şi când aceştia nu mai sunt, despre amintiri. Emisiunea poate fi urmărită de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

11
/12
/14

Platforma docuart.ro, pe care puteți vedea filme documentar românești, are o nouă interfață, meniu în limba engleză, secțiuni noi și dă posibilitatea fiecărui navigator să poată accesa site-ul de pe orice tip de device. Proiectul “Platforma Docuart” a fost dezvoltat pe o perioadă de 5 luni, iulie - noiembrie 2014.

11
/12
/14

Artiștii vizuali Daniel Loagăr și Andrei Cornea (atelier Wood Be Nice) deschid vineri, 12 decembrie, de la ora 19.30 o nouă expoziție compusă din 20 de lucrări realizate prin tehnici care variază de la colaj clasic, grafică la transfer de imagine pe OSB și pe ziar. Expoziția este un strigăt de bucurie a celui care descoperă că este pe drumul bun și surprinde momentul ieșirii din cristalidă și a asumării sinelui.

10
/12
/14

„Cel mai frumos roman din lume", după Larry Tremblay, se joacă luni, 15 decembrie, de la ora 19:00, la Teatrul unteatru. Cu o notă aparte de mistic, spectacolul este o invitație pentru fiecare spectator de a descoperi lumea fermecată a lui Gabi, o adolescentă pasionată de literatură și de scris.

10
/12
/14

Se poate întâmpla să fim convinși că știm semnificația unui cuvânt și să aflăm, surprinși, că eram în eroare. Până să cunoaștem sensul corect, cu siguranță am căzut în capcanele pleonasmelor.

10
/12
/14

După o primă rundă de mare succes a celei de-a patra ediţii a Turneului Naţional ”DUELUL VIORILOR”, organizat de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo, într-o primă etapă, în perioada 4 - 7 noiembrie 2014, violoniştii ‘’combatanţi” Liviu Prunaru (Stradivarius) şi Gabriel Croitoru (Guarneri) şi “arbitrul”, pianistul Horia Mihail, sunt nerăbdători să înceapă a doua rundă, care îi va duce în cele trei principale provincii istorice ale României: Muntenia, Transilvania şi Moldova în perioada 10-19 decembrie 2014.