Pe 21 mai, la Sala Palatului a prins viaţă epoca, biografia şi muzica unuia dintre compozitorii vechi cei mai iubiţi de către ultimul secol. VIVALDIANNO a fost un spectacol provocator, filmografic, o punere în scenă interesantă a fascinantului univers al lui Vivaldi. De ce (încă atât de) fascinant?
Un articol de Cristina Enescu Aky|23 mai 2017
- Anotimpurile lui Vivaldi sunt printre cele mai ascultate compoziții din toate timpurile.
- Peste groapa comună în care a fost înmormântat Vivaldi la Viena, astăzi se află University of Technology.
- A fost unul dintre primii freelanceri muzicali ai Europei, antreprenor iscusit, impresar activ și bun om de publicitate pentru lucrările sale.
- Elemente din Bach sau Vivaldi se regăsesc adesea în riff-urile chitariștilor de heavy metal de astăzi.
Vivaldi – superstarul Barocului și al secolului XX
În sfânta treime a compozitorilor baroci, ”Il Prete Rosso” (preotul roșcat) Antonio Vivaldi are un loc asigurat. Barocul (aproximativ 1650-1700) are lungi ecouri în modernitate: a fost perioada în care s-a organizat orchestra cum o știm astăzi, s-a afirmat opera și s-a închegat conceptul de entertainment prin muzică. Publicul vremii se săturase de demodata muzică a Renașterii și cerea lucruri mai exciting, astfel că muzica a trebuit să se supună și astfel să devină mai vandabilă. Caracterul comercial mergea însă mână în mână cu ideea că muzica reflectă armoniile cosmice, și că ea trebuie să imite și recreeze paleta largă a emoțiilor umane, la fel de superbe și neregulate ca o perlă de apă dulce (barocco). Ritmuri puternice, percutante, fraze muzicale ample și bogat ornamentate, reluarea unor teme muzicale cu variațiuni sunt caracteristici majore ale muzicii baroce, regăsite și astăzi în muzica de jazz, spre exemplu. Jazzul a redescoperit valențele improvizației și experimentului, înfloritoare în Baroc. Înainte, compozitorii erau servitorii nobilimii, apoi muzica a devenit ea însăși servitoarea publicului larg, o formă de divertisment și refugiu din cotidian pentru toată lumea. Barocului îi datorăm democratizarea muzicii și concertele pentru publicul larg, dincolo de zidurile bisericilor și palatelor. Clasa medie a societății a devenit treptat clientul principal al muzicienilor. Vă sună cunoscut? E formula industriei muzicale din zilele noastre. Iar Vivaldi a fost unul dintre primii antreprenori muzicali.
VIVALDIANNO – Un spectacol baroc de reînviere a Barocului
Când ați citit ultima data viața lui Vivaldi sau a colegilor săi celebri din ultimele sute de ani? Exact… Poate niciodată. Publicul larg descoperă rareori gustul cunoașterii laolaltă a muzicii și biografiei unui compozitor ”vechi”. Și-apoi, ce ne face să credem, de la altitudinea (sic!) secolului XXI, că acum 300 de ani viața nu era mult mai palpitantă decât azi? Miturile, simbolurile, mistica, necunoscutul magiei erau la ordinea zilei precum FB și mall-urile pentru noi, iar viața mustea de taine ascunse.
VIVALDIANNO a fost superbă muzică barocă împletită cu instrumente moderne și exotice, un DJ la sintetizator, proiecții 3D extravagante, o feerie de imagini și culori, totul pe fundalul unei povești cu nuanțe hollywoodiene de thriller mistic (în mod amuzant, personajele vorbesc într-o engleză americană, servitoarea care se ocupă de casa lui Vivaldi are vocea unei negrese din suburbii…), confesiuni intime, dialoguri între personaje ale epocii, ceva istorie și multă imaginație. O întreagă meteorologie muzicală (valuri, furtuni, înfloriri și decăderi, foc și puhoaie de ape, întuneric și strălucire), întrepătrunsă antrenant cu scene din povestea vieții lui Vivaldi.
Compozițiile clasice mai mult sau mai puțin cunoscute s-au împletit interesant cu tehnici muzicale moderne: chitare electrice, sintetizator, tobe sud americane și instrumente de percuție tip maracas, plus efecte multimedia regăsite de regulă în concertele rock sau pop. Iar țesătura narativă, povestea vieții lui Vivaldi, a fost spusă așa cum se spun multe povești astăzi, în cinematografie: cu suspans, frânturi de taine și misticism ocult, ceva bârfe și detalii picante, romantism, umor, tensiune dramatică și multă sensibilitate. Evenimentele tainice din noaptea marelui cutremur în timpul căruia s-a născut Antonio Vivaldi, controversata poveste de alcov dintre Vivaldi și Anna Giro, legătura dintre Vivaldi și o anumită oglindă, succesul fabulos și apoi decăderea și moartea în sărăcie, la Viena (fiind înmormântat în același mormânt pentru săraci ca Mozart, 50 de ani mai târziu) – toate aceste episoade romanțate ale biografiei sale au adăugat farmec experienței muzicale.
Veneția cea strălucitoare, misterioasă, uneori mizeră în umanitatea și apele ei, dar mereu seducătoare, Veneția descrisă în VIVALDIANNO este tainică și irezistibil de seducătoare precum măștile celebrului carnaval. Vitralii superbe, lumini și umbre, apele păstrătoare de secrete, povești și mistere, frumusețe și dramatism – toate prind viață prin imagini 3D, culori, lumini și umbre – și mai ales prin muzică. Cercul poveștii se închide la final, iar mesajul e așa cum îl interpretează fiecare spectator: siropos-hollywoodian sau cu bătaie simbolică lungă: oglinda îi dă posesorului puterea de a reflecta lumea din jurul său, multiplicându-i enorm frumusețea, dar ea îl și consumă pe cel dăruit cu acest har. ”Știu că această oglindă e un blestem”, spune Vivaldi la final, sărac și bolnav, ”dar nu am altceva. Am dat totul muzicii, dar nimănui nu-i mai pasă. Mi-am ratat viața, am ales calea greșită”. Misteriosul personaj care însoțește viața lui Vivaldi în acest spectacol îi dezvăluie însă ceea ce noi știm deja: că muzica lui a bucurat și va continua să aducă bucurie (această comoară tot mai rară) unor mulțimi nenumărate de oameni, peste timp și spațiu. Dumnezeu nu tăcuse, ci dialogase necontenit prin muzica lui Vivaldi.
Îmbrăcat ca un rocker, vibrând de un entuziasm molipsitor, Michal Dvorak (creatorul și coordonatorul spectacolului) nu s-a lăsat rugat mult și a oferit două bisuri dintre tablourile muzicale ale spectacolului. Dincolo de succesul comercial al acestui proiect, am convingerea că VIVALDIANNO a stârnit curiozitate și entuziasm pentru muzica lui Vivaldi în rândul unor persoane neobișnuite cu acest univers muzical, iar pentru alții, pasionați, a fost o revizitare tonică și antrenantă a muzicii lui Vivaldi ambalată într-o poveste frumoasă și frumos spusă.
Da, dar…
Tablourile narative au fost pe alocuri prea în stilul filmului ”Codul lui DaVinci”, iar coregrafiile ar fi putut fi mai ample și mai ornamentate, susținute și de costume de inspirație barocă. ”Mă așteptam să aud mai mult vioara, la un concert de Vivaldi”, am auzit. Într-adevăr, s-au auzit uneori mai puternic tobele, chitarele electrice sau sintetizatorul. Totuși, altarul muzicii clasice, sala de concerte, rămâne etern valabil și nu este știrbit de astfel de spectacole. Cu siguranță au venit la concert și multe persoane care nu au extazuri zilnice provocate de ascultarea muzicii clasice, dar și persoane care iubesc și cunosc muzica clasică și barocul. Reacția sălii pline a arătat că spectacolul a reușit să atingă ambele categorii.
Un spectacol frumos
Barocul a dat publicului epocii sale ceea ce acesta a cerut (transformarea muzicii într-o experiență mai umană, intens emoțională și accesibilă tuturor), dând istoriei un exemplu de muzică în același timp comercială și de mare valoare. VIVALDIANNO face, într-un sens, același lucru prin revizitarea în cheie modernă, dar totuși fidelă muzicii originale, a lui Antonio Vivaldi. Renașterea lui Vivaldi continuă.
Foto: Laura Dobre / Ziarul Metropolis
