Vlad Ivanov: Nu m-am bătut până acum în filme
https://www.ziarulmetropolis.ro/vlad-ivanov-nu-m-am-batut-pana-acum-in-filme/

Vlad Ivanov, care joacă alături de actori precum Ed Haris şi Tilda Swinton în „Snowpiercer”, spune că s-a bucurat de experienţa unui rol într-un lungmetraj SF. Filmul a fost proiectat, în premieră în România, la gala de premiere a celei de-a 23-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film DaKINO.

Un articol de Petre Ivan|17 martie 2014

Vlad Ivanov, care joacă alături de actori precum Ed Haris şi Tilda Swinton în „Snowpiercer”, spune că s-a bucurat de experienţa unui rol într-un lungmetraj SF. Filmul a fost proiectat, în premieră în România, la gala de premiere a celei de-a 23-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film DaKINO.

Snowpiercer, regizat de coreeanul Bong Joon-ho, îi are pe afiş pe Tilda Swinton, câştigătoare a premiului Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, pentru interpretarea din „Michael Clayton”, pe Octavia Spencer, recompensată cu premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, pentru partitura din „Culoarea sentimentelor/ The Help”, pe John Hurt, de două ori nominalizat la premiile Oscar, pentru „Omul elefant/ The Elephant Man” şi „Expresul de la miezul noptii/ Midnight Express”, şi Ed Harris, de patru ori nominalizat la premiile Oscar pentru „Orele/ The Hours”, „Pollock”, „The Truman Show” şi „Apollo 13”.

Vlad Ivanov a precizat că îi pare rău că filmul nu va intra în cinematografele din România, apreciind că pelicula va apărea pe DVD, informează Mediafax.

„E o experienţă nouă, mă bucur mult de experienţa asta, nu ştiu dacă o să mai am ocazia să fac un SF, dar m-am bucurat mult că a venit. E un alt gen, nu m-am bătut până acum în filme”, a declarant Vlad Ivanov.

Un nume în lumea teatrului, Vlad Ivanov a devenit cunoscut în lumea filmului pentru rolul domnului Bebe, din filmul premiat cu Palme d’Or, în 2007, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, de Cristian Mungiu. A mai jucat, de asemenea, în filmul omnibus „Amintiri din Epoca de Aur” (2009), în „Poliţist, adjectiv” (2009), de Corneliu Porumboiu, în „Concertul”, de Radu Mihăileanu, lansat în 2009, „Principii de viaţă” (2010), de Constantin Popescu, şi în „Poziţia copilului”, de Călin Peter Netzer, premiat anul trecut la Festivalul de la Berlin cu Ursul de Aur. De asemenea, a avut apariţii în „Martor şi acuzator/ The Whistleblower”, de Larysa Kondracki, dar şi în „În ceaţă/ In the Fog”, de Sergei Loznitsa.

„Snowpiercer” este un SF postapocaliptic a cărui acţiune are în prim plan un tren imens care călătoreşte în jurul lumii îngheţate, filmul fiind adaptarea romanului grafic „Le Transperceneige”, de Jacques Lob, Benjamin Legrand şi Jean-Marc Rochette.

Festivalul Internaţional de Film DaKINO a debutat pe 12 martie, cu lungmetrajul „Hotel Grand Budapest/ The Grand Budapest Hotel”, de Wes Anderson.

Vlad Ivanov

Scurtmetrajul „Someone may drop a cigarette butt”, de  Josip Visković, a câştigat trofeul celei de-a 23-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film DaKINO.

Premiul pentru scenariu revenindu-i Georgianei Constantin, pentru „Dialoguri terapeutice”, în regia lui Andrei Georgescu, notează Mediafax.

Scurtmetrajele „Inconspicuous”, de Barbara Medajska, şi „Gagarin and Me”, de Mihajlo Jevtic, au fost recompensate cu premiul special al juriului, premiul pentru regie i-a revenit regizoarei Marie-Elsa Sgualdo, pentru scurtmetrajul „On the beach”, iar premiul publicului a fost înmânat de fondatorul festivalului, Dan Chişu, regizorului Ioachim Ciobanu pentru pelicula „Grindcore”.

Foto cu Vlad Ivanov și Someone may drop a cigarette butt – Cinemagia

 

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

30
/05
/23

Mini-vacanța de la începutul lunii iunie vine cu mai multe motive de sărbătoare: vreme călduroasă, timp liber de petrecut în familie și cinci zile de filme pentru copii la prețul unic de 10 lei biletul în rețeaua Cineplexx – Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș. Astfel, în perioada 1 - 5 iunie 2023, continuă tradiția de a sărbători Ziua Copilului la cinema cu promoţii de preţ imbatabile.

29
/05
/23

Insula 42, Centrul Cultural Clujean și Cinema Victoria, în parteneriat cu Festivalul Ceau Cinema!, vă invită în data de 4 iunie, începând cu ora 18.00, la Cinema Victoria din Timişoara la un masterclass susținut de Richard Peña, renumit curator, programator și educator de cinema american, dedicat avangardei cinematografice americane a anilor ’40-’60.

26
/05
/23

Programul TIFF.22 (9 – 18 iunie, Cluj-Napoca) va cuprinde o selecție de cinema nordic grație unui parteneriat în premieră între TIFF, institutele de film și ambasadele celor cinci țări din regiune: Danemarca, Suedia, Finlanda, Islanda și Norvegia.

25
/05
/23

„Încă două lozuri" (2023), noua comedie a regizorului Paul Negoescu, „Între revoluţii" (2023), filmul hibrid al lui Vlad Petri, premiat la Berlinale, şi producţia germană „Putem la fel de bine să fim morţi" (2022), care o are în rolul principal pe cunoscuta actriţă timişoreană Ioana Iacob, vor putea fi văzute în cadrul unor proiecții speciale la a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, ce va avea loc în perioada 12-16 iulie.