Vlad Stanculeasa va concerta pe o vioară care a aparţinut lui Enescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/vlad-stanculeasa-va-concerta-pe-o-vioara-care-a-apartinut-lui-enescu/

Violonistul Vlad Stănculeasa, concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Göteborg, va susţine pe 20 ianuarie, de la ora 19.00, un concert alături de Orchestra de Cameră Radio, la Sala Radio din Bucureşti, unde va cânta pe vioara Sanctus Serafin care a aparţinut lui George Enescu.

Un articol de Petre Ivan|14 ianuarie 2016

Muzicianul român Vlad Stanculeasa va urca pe scena de la Bucureşti ca solist şi dirijor, într-un concert format din două părţi care va cuprinde compoziţii de Johann Sebastian Bach şi Antonín Dvořák, informează orchestreradio.com.

Vioara Sanctus Serafin din 1739 a fost cumpărată de George Enescu pe când era student la Viena, iar spre finalul vieţii acesta a oferit-o discipolului său, Yehudi Menuhin.

În 2007, violonistul Vlad Stănculeasa a obţinut premiul „Enescu” pentru interpretarea lucrării „Impresii din copilărie”, ce aparţine compozitorului român, la Concursul Internaţional „George Enescu”. Anterior ocupării poziţiei de concertmaestru la Göteborg, Suedia, Vlad Stănculeasa a fost concertmaestru invitat la Orchestra de Cameră din Basel.

Cariera artistică a violonistului a început prin primirea unei burse de studii la Academia de Muzică Menuhin din Gstaad, unde a studiat cu Alberto Lysy şi Liviu Prunaru, urmând apoi cursurile Conservatorului din Lausanne. În calitate de solist, Vlad Stănculeasa a concertat alături de Orchestra de Cameră din Lausanne, Orchestra Simfonică din Göteborg, Orchestra de Cameră din Basel, Filarmonica „George Enescu” – Bucureşti.

Vlad Stănculeasa este solist al Cameratei Lysy şi a concertat pe scene de renume, precum Victoria Hall (Geneva) şi Casino (Berna), şi a fost invitat să participe în numeroase festivaluri internaţionale.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live, pe radioromaniacultural.ro şi romania-muzical.ro.

Foto: Vlad Stanculeasa – facebook

30
/08
/23

Timp de 29 de zile, publicul este așteptat să se bucure de o nouă ediție a Festivalului Enescu, fie că asistă în sălile de concerte sau urmărește transmisiile de la Televiziunea Română sau de pe site-ul FestivalEnescu.ro. O lume întreagă este invitată să descopere o ediție a cărei temă este ”Generozitatea prin muzică”.

30
/08
/23

Asociația FRUI VITA te invită să te alături unei experiențe muzicale și culturale unice în cadrul evenimentului „Dor de Doină", care va avea loc pe data de 30 septembrie, începând cu ora 18:00, la Grădina Monteoru din București; ocazie care va marca și lansarea manualului digital, pe care tinerii îl vor putea utiliza pentru a explora doina în propriul ritm.

24
/08
/23

După primele 11 zile la Brașov, Codlea, Feldioara, Bran și Râșnov, Festivalul de Film și Istorii (13 – 27 august 2023) continuă încă 4 zile la Râșnov cu un program de calitate cu multe proiecţii de film, dezbateri pornind de la tema „Radicalizare”, concerte, ateliere interactive și momente speciale.

24
/08
/23

Două zile de muzică energică, concerte și activări i-au electrizat pe spectatorii care au participat la festivalul Summer in the City care a avut loc în incinta Romexpo. Zeci de mii de fani ai muzicii de calitate au venit într-un număr mare în cele două zile ale festivalului să îl revadă la București, pe Robbie Williams, unul dintre cei mai mari entertaineri ai momentului, pe showman-ul Jason Derulo, dar și artiști tineri și talentați: Abby Roberts, Calum Scott, Editors, Nicole Cherry, Mario Fresh, DJ Orkun și DJ Riche.

24
/08
/23

Festivalul de Artă „Film în Sat”, cel mai mare eveniment cultural din mediul rural, care la începutul lunii august a strâns peste 10.000 de spectatori în stațiunea turistică Peștișani (Gorj), ajunge pentru prima dată în comuna Cernătești (Dolj), în perioada 25-27 august.

22
/08
/23

Gala Salbek Opera Festival va avea loc duminică, 27 august, de la ora 20:00, în Piața Primăriei din Arad, cu Orchestra Filarmonicii din Arad, dirijată de David Crescenzi, soliştii Ruxandra Donose, Ramón Vargas, Leontina Văduva şi o parte dintre cursanţii Salbek Opera Masterclass 2023.

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

21
/08
/23

Organistul Eduard Antal va interpreta un aranjament inedit al celebrei Bohemian Rapsody, hitul trupei Queen din 1975 , pe orga din Biserica Neagră din Brașov, sâmbătă, 26 august, de la ora 18:00, în cadrul stagiunii Organ Nights.Programul concertului conține și alte lucrări scrise pentru ”Regina instrumentelor” compuse de Joseph Rheinberger, Maurice Duruflé, Jean Langlais sau Rachmaninov.