Vlad Zamfirescu – îndrăgostit fără speranță, în filmul „Poveste de dragoste”
https://www.ziarulmetropolis.ro/vlad-zamfirescu-indragostit-fara-speranta-in-filmul-poveste-de-dragoste/

Vlad Zamfirescu, cunoscut publicului din România pentru rolurile sale din teatru (în prezent joacă în peste 20 de piese în Bucureşti şi în ţară), televiziune („În derivă”, HBO) şi cinematografie („Italiencele”, „Restul e tacere” etc.), poate fi revăzut pe marile ecrane, din 27 noiembrie, în „Poveste de dragoste”.

Un articol de Liliana Matei|14 noiembrie 2015

Personajul său, Robert, este șeful Apriliei (Raluca Aprodu). Îndrăgostit fără speranță, plin de bune intenții, înțelege că Aprilia este îndrăgostita de altcineva și își ascunde sentimentele, încercând să o atragă pe aceasta, oferindu-i o viață mai comodă decât cea pe care o trăiește.

“Pe mine m-a atras personajul lui Robert pentru că este un om cinstit, un om care înțelege lucrurile așa cum sunt. Este îndrăgostit de Aprilia dar nu are nici o șansă, dar ea nu îl vede. Ce m-a atras este felul lui de a înțelege că, uneori, așa e viața. Cât de tare ne-am da noi peste cap, persoana pe care o iubim poate să nu fie alături de noi, să iubească pe altcineva.”, spune Vlad Zamfirescu despre personajul lui. “Cred că toți ne regăsim în situația asta, cred că de asta fiecare om poate complete puzzleul acesta cu bucăți din viața lui. Cred că este nevoie de povești de dragoste în cinema-ul românesc, oamenii tânjesc după Romeo și Julieta, cred că era nevoie de un astfel de film”, spune actorul despre Poveste de dragoste.

Într-un oraș vechi și fermecător din Transilvania, Sebastian și Aprilia încep o frumoasă poveste de dragoste. Doar că nu e atât de simplu cum pare. Aflată în aria de influență a trei bărbați cu personalități puternice, Aprilia este nevoită să găsească echilibrul între viața de adult și alegerile unei inimi de copilă. E vremea Crăciunului și viata îi rezervă acestei tinere frumoase și talentate doar cadourile pe care este suficient de puternică să le primească. Dragostea învinge întotdeauna, sau nu?

Poveste de dragostea rulat în premieră internațională în cadrul Festivalului Filmului de Dragoste de la Mons, unde a fost selectat în competiția internațională. Deasemenea, lungmetrajul a fost selectat la Festivalul Internațional de Film de la Montreal și în cadrul celei de-a 20-a ediția a Festivalului Internațional de Film Portobello. De curând, filmul va fi proiectat la Miami, în cadrul Focus on Romania Film Festival – Ft. Lauderdale Waves 2015.

Scenariul filmului este semnat de Cristina Iacob și Dan Chiriac. Poveste de dragoste a avut parte de o echipă de excepție. Imaginea îi aparține lui Viorel Sergovici, scenografia este semnată de Călin Papură, iar costumele de Doina Levintza. Montajul a fost realizat de Ovidiu Văcaru și Cătălin Cristuțiu, iar muzica originală aparține HaHaHa Production. Sunet, Dragoș Stanomir, iar mixajul, Cristinel Șirli (Creative Sound). Poveste de dragoste este produs de MediaPro Entertainment și Zazu Film.

În România, lungmetrajul va fi lansat pe 27 noiembrie 2015, distribuit de Zazu Film.

25
/04
/13

Mâine, 26 aprilie, „Iron Man 3“ intră în cinematografele din întreaga țară. Merită să-l vezi dacă ești pasionat de efecte speciale. Iar dacă numele tău de familie include cuvintele „fier“ sau „oțel“, te bucuri de intrare gratuită.

25
/04
/13

Luminiţa Gheorghiu, elogiată de presa internaţională pentru rolul din „Poziţia copilului“ (r. Călin Netzer), filmul premiat cu Ursul de Aur la Berlin, este imaginea celei de-a 12-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (31 mai - 9 iunie, Cluj-Napoca). Actriţa va fi distinsă cu Premiul de excelenţă în cadrul galei de închidere TIFF.

24
/04
/13

Cineastul român Cristian Mungiu face parte din juriul competiţiei oficiale a celei de-a 66-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes. Din juriu, în afară de Steven Spielberg, fac parte patru femei şi patru bărbaţi, printre care se remarcă regizorul taiwanez Ang Lee, actriţa australiană Nicole Kidman şi actorul austriac Christoph Waltz.