Volumul „Surâsul Jaguarului”, de Salman Rushdie, la Polirom
https://www.ziarulmetropolis.ro/volumul-surasul-jaguarului-de-salman-rushdie-la-polirom/

„Surâsul jaguarului”, un incitant volum scris de Salman Rushdie în urma unei călătorii în Nicaragua, a apărut de curând la Polirom, anunţă site-ul editurii. O prezentare plină de empatie a unei lumi aflate într-o prefacere radicală după alungarea dictatorului Somoza şi instaurarea unui guvern revoluţionar, cartea, în ediţie cartonată, vede lumina tiparului în colecţia „Biblioteca […]

Un articol de Andrada Văsii|28 ianuarie 2013

„Surâsul jaguarului”, un incitant volum scris de Salman Rushdie în urma unei călătorii în Nicaragua, a apărut de curând la Polirom, anunţă site-ul editurii. O prezentare plină de empatie a unei lumi aflate într-o prefacere radicală după alungarea dictatorului Somoza şi instaurarea unui guvern revoluţionar, cartea, în ediţie cartonată, vede lumina tiparului în colecţia „Biblioteca Polirom”, coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu, în tălmăcirea din limba engleză a Danei Crăciun.

 

Nicaragua anului 1986 este o ţară frământată şi surprinzătoare: guvernul sandinist poartă un război de uzură cu gherilele Contra, în Managua este penurie de alimente, în timp ce şapte poetese recită versuri în ruinele de la Grand Hotel, regiuni întregi sunt afectate de atentate, foştii revoluţionari au ajuns politicieni şi o mulţime de voluntari străini vin să participe la reconstrucţia ţării.

Asumându-şi masca jurnalistului, Rushdie izbuteşte să reproducă o stare de spirit şi să reconstituie dintr-un mozaic colorat, de poveşti, momente istorice, dialoguri şi detalii cu parfum local, o lume a contradicţiilor, a speranţelor şi dezamăgirilor, a aspiraţiilor şi provizoratului.

Salman Rushdie debutează în 1975 cu „Grimus” (Polirom, 2008), dar romanul care l-a impus definitiv a fost „Copiii din miez de noapte” (1981; Polirom, 2005, 2007), distins cu Booker Prize în 1981 şi The Booker of Bookers în 1993.

Au urmat volumele „Ruşinea” (1983; Polirom, 2001, 2008), „Versetele satanice” (1988; Polirom, 2007), pentru care a fost condamnat la moarte de ayatollahul Khomeini în 1989.

De asemenea, a publicat „Harun şi Marea de Poveşti” (1990; Polirom, 2003, 2008), „Ultimul suspin al Maurului” (1995; Polirom, 2002, 2010), „Pământul de sub tălpile ei” (1999; Polirom, 2003, 2008, 2011), „Furie” (2001; Polirom, 2012), „Shalimar clovnul” (2005; Polirom, 2006), „Seducătoarea din Florenţa” (2008; Polirom, 2009, 2011), „Luka şi Focul Vieţii” (2010; Polirom, 2010).

Pe lângă romanele menţionate, a mai publicat culegerea de povestiri „Orient, Occident” (1994; Polirom, 2005, 2009) şi volumele de publicistică „Patrii imaginare” (1992; Polirom, 2008) şi „Dincolo de limite” (2002; Polirom, 2006).

În toamna anului 2012 publică simultan, în mai multe ţări, un volum de memorii din perioada fatwei, a cărui ediţie românească a apărut la Editura Polirom, cu titlul „Joseph Anton: Memorii”.

Sursa: Agerpres

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

20
/09
/23

Cezar Antal este absolvent al Universității de Arte "George Enescu" din Iași, Facultatea de Teatru, Secția Arta Actorului Mânuitor de Păpuși și Marionete. A fost actor al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, în prezent fiind angajat al Teatrului Odeon din București. A colaborat cu regizori importanți de teatru și film. La Teatrul Metropolis joacă în piesa "Disco Regret", scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs.

20
/09
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă găzduiește în perioada următoare două vernisaje – Happiness is simple, al artistei Antonia Ionescu, pe 20 septembrie, la Palatul Bragadiru și instalația colectivă și imersivă Share, Tag or Dye Again, pe 23 septembrie, în Celula de Artă din B-dul Carol nr. 53 și Casa Carol 53 și propune vizitatorilor un concept nou de eveniment gândit în parteneriat cu galeria Săfițicuminți – LEAF (Limited Edition Art Fair), care se va desfășura între 22 – 24 septembrie la Kraft Market (str. Matei Millo nr. 8 – 10).

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.