Vorbește cu mine/ Talk to Me, cel mai așteptat film horror al anului, acum în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/vorbeste-cu-mine-talk-to-me-cel-mai-asteptat-film-horror-al-anului-acum-in-cinematografe/

Vorbeşte cu mine/ Talk to Me este debutul horror al fraţilor australieni Danny şi Michael Philippou, creatori de conţinut pe Youtube cu miliarde de vizualizări şi multipremiaţi pentru activitatea lor.

Un articol de Petre Ivan|19 septembrie 2023

Succes de box-office internațional și apreciat de fanii genului, critici de film sau spectatori, Vorbește cu mine  ajunge marile ecrane din România din 22 septembrie, distribuit de Independența Film.

Filmul urmărește povestea unui grup de tineri, a căror distracție o reprezintă petrecerile, postarea de videoclipuri pe rețelele online și, mai nou, invocarea spiritelor cu ajutorul unei mâini îmbălsămate. Atunci când Mia, o tânără îndurerată de moartea mamei sale, merge prea departe și deschide ușa către lumea spiritelor, lucrurile scapă de sub control.

„Cel mai bun și cel mai intens film de groază de care m-am bucurat în ultimii ani”, spune Peter Jackson, regizorul Lord of The Rings, despre producția cu buget restrâns, filmată în cinci săptămâni, care a depășit încasările Hereditary, un alt titlu din portofoliul companiei producătoare A24.

Originari din Adelaide, Australia de Sud, frații Philippou spun că inspirația filmului a venit din observarea tinerilor din cartier: „Unul dintre copii, aflat sub influența drogurilor, era căzut pe jos și cu convulsii. Prietenii lui îl filmau și râdeau. Frapant și înfiorător”. Așa că, atunci când Daley Pearson, prietenul fraților Philippou, a împărtășit cu ei un scenariu de scurtmetraj despre un grup de adolescenți care foloseau posesia ca nouă formă de a fi high, imaginația acestora s-a aprins. Astfel, filmul este despre o adolescentă care se lasă posedată de spirite pentru a obține un efect similar cu cel pe care îl au drogurile, dar la un nivel mai profund este despre tineri care se luptă cu dependența și bolile mintale, iar ceea ce începe ca o evadare din durerea suprimată poate deveni o erupție terifiantă a acelei dureri.

Vorbește cu mine/ Talk to Me este un film sincer despre cum nu știm să facem față sentimentelor ca adolescenți și despre cum găsim supape care ne fac mintea vraiște. Am vrut ca acesta să fie primul nostru film pentru că este cel mai apropiat de lumea noastră așa cum este ea acum”, spun realizatorii filmului, Danny și Michael Philippou.

Lansat în luna iulie a acestui an, după ce a avut premiera internațională la Sundance Film Festival, Talk to Me beneficiază de cronici pozitive și ratinguri mari pe Rotten Tomatoes, Metacritic și IMDb.

Vorbește cu mine/ Talk to Me e va avea premiera în cinematografe 22 septembrie, distribuit de Independența Film.

01
/12
/23

Cu ocazia apariţiei "Fallen Leaves" (2023), ales deja de critici cel mai bun film al anului şi lansat şi la noi cu titlul "Frunze căzătoare", platforma MUBI a pregătit o amplă retrospectivă dedicată marelului regizor finlandez Aki Kaurismäki.

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.