„Voyage of Time: Life’s Journey” – invitaţie la contemplare prin călătorie
https://www.ziarulmetropolis.ro/voyage-of-time-lifes-journey-invitatie-la-contemplare-prin-calatorie/

Seria Documentary Mondays din această primăvară continuă cu un documentar ca o poezie, care îmbină datele ştiinţifice cu imagini impresioante, menite să absoarbă privitorul într-o lume care e a noastră, însă pe care ochiul uman nu o poate surprinde astfel. Luni, 21 mai, de la ora 20:00, la Centrul Ceh, vedem „Voyage of Time: Life’s Journey”, primul documentar al renumitului regizor Terrence Malick, narat de Cate Blanchett.

Un articol de Liliana Matei|17 mai 2018

Abordând atât trecutul nostru planetar, cât și o căutare a locului umanității în viitor, documentarul vibrează cu energia naturii în sine, combinând diferite efecte speciale inovatoare cu imagini de arhivă terifiante de pe întreg mapamondul, în căutarea a ceea ce rămâne, ceea ce supraviețuiește timpului schimbător.

Acțiunea trasează cronologia științifică a Terrei, de la nașterea stelelor până la apariția vieții și, în final, la debutul umanității şi schimbările pe care aceasta le produce asupra planetei. Malick invită publicul să asiste la trecut, prezent și viitor într-un mod intim. Lucrând cu o echipă de consultanți științifici și artiști vizuali conduși de Dan Glass (The Tree of Life, Batman Begins, The Matrix Reloaded), documentarul ilustrează o înșiruire de fenomene naturale nemaivăzute – celeste și terestre, macroscopice și microscopice – într-o varietate de moduri. 

Unul dintre cele mai mărețe vise ale mele” – spune regizorul despre documentarul la care a lucrat mai bine de 40 de ani. Un film colaj (la fel ca Koyaanisqatsi de Godfrey Reggio) care intenționează să ilustreze viața unui univers nedescoperit. Probabil cel mai ambițios film al lui Malick, Voyage of Time este un film ce poate fi considerat a fi extrem de experimental, incluzând imagini puternice care dau o notă copleșitoare imaginii filmului. Acesta a fost lansat în două versiuni, cea narată de Cate Blanchett, de 90 de minute, pentru publicul larg și o a doua, narată de Brad Pitt, de 40 de minute, pentru IMAX.

Dacă unele imagini vă sunt cunoscute, este pentru că acest proiect realizat de Terrence Malick porneşte de la prologul filmului The Tree of Life, care a primit premiul Palme D’Or în 2011, dezvoltând astfel o idee care îl măcina de mult de regizor.

Aşadar,  Centrul Ceh ne propune o nouă aventură cinematografică. Ca de obicei, intrarea este liberă şi berea Budweiser Budvar din partea casei.

Eveniment Facebook aici.

 

11
/06
/14

Cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) s-a încheiat spectaculos pe 8 iunie, cu premiera mult-așteptată a filmului Boyhood (r. Richard Linklater) la care au asistat aproape 2000 de spectatori, în Piața Unirii din Cluj. În cele 10 zile de festival, TIFF-ul a transformat orașul într-un imens centru cultural, cu sute de proiecții, lansări, concerte, masterclass-uri și dezbateri.

10
/06
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la film! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „Legendele din Oz: Întoarcerea lui Dorothy”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.

04
/06
/14

Prima jumătate a TIFF 13 a însemnat, personal, cinci zile cu destule filme bune (noi), câteva mari filme (vechi), două-trei rateuri, un concert-eveniment care a reînviat „Crucișătorul Potiomkin” (1925), o conferință pentru salvarea cinematografelor de stat și o neîntreruptă alergătură între săli de proiecție.

04
/06
/14

Cinema-Edu împreună cu echipa de film a liceului Lazăr invită liceenii să călătorească în lumea filmelor ALTFEL. Cinema-Edu este cel mai extins proiect de educație cinematografică și socială din țară, care a ajuns la ediția a IV-a.

03
/06
/14

Caravana Metropolis – Cinema in aer liber debuteaza vara aceasta, in premiera, la Teatrul de Vara din Targu-Mures (Piata Trandafirilor nr. 42), in perioada 5 - 8 iunie. De joi pana duminica, de la ora 21.30, muresenii sunt primii norocosi care vor putea viziona cele mai aclamate filme europene si de autor din ultimul an, unele proiectate in premiera nationala.

02
/06
/14

Caravana Metropolis – Cinema în aer liber poposeşte vara aceasta, pentru al treilea an la rând, în Piaţa Sfatului din Braşov, în perioada 10 - 15 iunie. De marţi până duminică, începând cu ora 21.30, braşovenii vor putea viziona o selecţie de excepţie de filme europene şi de autor, sub cerul liber.

02
/06
/14

Prima și cea mai amplă campanie menită să responsabilizeze publicul și autoritățile și să găsească soluții pentru refacerea rețelei de cinematografe din România, „Salvați Marele Ecran!”, lansează un apel de strângere de fonduri pentru Depozitul de Filme.

01
/06
/14

INTERVIU Într-un interviu acordat Ziarului Metropolis la Cluj, cu ocazia conferinței ”Salvați Marele Ecran” din cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (30 mai-8 iunie), președintele TIFF și regizorul Tudor Giurgiu a explicat de ce trebuie salvate cinematografele din țară și cum vrea să facă acest lucru.

31
/05
/14

Cea de-a 13-a ediție (30 mai-8 iunie) a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) a găzduit sâmbătă conferința internațională Salvați Marele Ecran, ca parte a unei campanii începute în luna martie.