VUNK a lansat noul single 5,3
https://www.ziarulmetropolis.ro/vunk-a-lansat-noul-single-53/

VUNK a lansat videoclipul baladei de dragoste 5,3. Cântecul este extras de pe cel mai nou album al formaţiei, „Domnul Portocaliu şi Maşina Timpului“.

Un articol de Petre Ivan|8 decembrie 2019

“5,3 este piesa bijuterie de pe albumul Domnul Portocaliu și Mașina Timpului, pe care l-am lansat în această toamnă. Este cântecul scris pentru toate poveștile de dragoste tăcute, care au rămas blocate în nerostirea unor cuvinte. Orchestra care “îmbracă” piesa este înregistrată live, iar asta aduce un plus uriaș de emoție și adevăr cântecului.” declară Cornel Ilie, solistul VUNK.

5,3 este un duet cu Zoe, o voce sensibilă care a ajuns în finala show-ului Cântă acum cu mine și care a făcut senzație în această toamnă în echipa lui Smiley la Vocea României. Pe lângă concursurile muzicale, artista a făcut parte din proiecte importante, precum Jazzapella și Blue Noise, iar în prezent este profesoară de pian.

“La începutul lui 2019 am lucrat ca producător muzical la Cântă acum cu mine și acolo am descoperit-o pe Zoe, un artist extrem de talentat și de sensibil. Mi-a rămas în minte, așa că atunci când am scris cântecul 5,3 vocea ei a fost prima care mi-am dorit să o cânte cu noi.” a mai adăugat Cornel Ilie.

“Dacă as fi pus pariu cu cineva ca voi face parte de pe ultimul album VUNK, sigur acel cineva ar fi câștigat. Pun pariu pe orice că acesta este doar începutul, pentru că experiența aceasta mi-a demonstrat că imposibilul poate deveni posibil, iar visele devin realitate.” mărturisește Zoe.

Zoe este invitata specială la concertul VUNK din Hard Rock Cafe București din 9 decembrie, unde va interpreta live piesa 5,3 alături de membrii formației.

2019 a fost ”anul VUNK”. Formația a lansat în această toamnă albumul Domnul Portocaliu și Mașina Timpului, dar și o carte autobiografică Déjà-Vu: 25 de ani de VUNK.

VUNK Online:

Instagram

Youtube

Facebook

20
/08
/20

OAMENII MUZICII Recitalurile de pian ale unor VIP-uri precum Elton John, Tori Amos, Keith Jarrett și alții, ce fac publicul să vibreze în extaz? Se datorează în bună parte pianistului și compozitorului de geniu Franz Liszt. A fost o personalitate cosmopolită, scriitor, profesor de pian și dirijor, dar mai ales „creatorul” pianistul-vedetă și al recitalurilor pianistice de tip show.

20
/08
/20

Zoltán András, solistul formației Sarmalele Reci, povestește cum a luat naștere un proiect muzical curajos, puțin neobișnuit pentru publicul din România, intitulat Jazzappella, cu care va participa la Sibiu Jazz Festival vineri, pe 21 august.

11
/08
/20

Daniel Dorobanțu pregătește un concert cinematic ce prezintă în avanpremieră următorul album. Artistul va cânta în Munții Parâng, iar concertul va fi transmis LIVE, duminică, 16 august, de la ora 21:00.

11
/08
/20

Duminică, 16 august 2020, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” invită publicul la al cincilea concert al Stagiunii Estivale, eveniment care îi are ca invitați pe actorul Marius Manole și ansamblul Young Beats, coordonat de Zoli Toth. Concertul este intitulat „Ave Maria” și va fi dirijat de Anna Ungureanu – dirijor principal al renumitului ansamblu coral.

06
/08
/20

Festivalul SoNoRo Musikland continua în Brașov până pe 9 august. Mari nume ale scenei internaționale concertează la Bastionul Țesătorilor și la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, la Măgura și la Râșnov.

29
/07
/20

Filarmonica „George Enescu“ îi dedică memoriei lui Camil Marinescu (1964-2020) înregistrarea concertului de joi, 30 iulie, de la ora 19.00, care va avea în program Simfonia nr. 7 în mi major de Anton Bruckner. Lucrarea este interpretată de Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, condusă de Camil Marinescu, dirijor permanent al instituției în perioada 2012-2019.