Weekend cultural românesc, la Mons, capitală culturală europeană în 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/weekend-cultural-romanesc-la-mons-capitala-culturala-europeana-in-2015/

Mons, capitală culturală europeană în 2015, va găzdui un weekend cultural românesc, în perioada 10 – 12 iulie, la Maison Folie, Institutul Cultural Român (ICR) din Bruxelles.

Un articol de Petre Ivan|17 iunie 2015

Weekend cultural românesc, la Mons / Jazz de inspiraţie tradiţională, instalaţii şi ateliere de arte vizuale şi bijuterii din lemn, lumini şi mapping 3D, cinema în aer liber, gastronomie şi vinuri româneşti sunt doar câteva dintre elementele patrimoniului cultural românesc care vor fi prezentate în premieră publicului din capitala culturală a Europei, notează Mediafax.

Artistul vizual Doru Dumitrescu, muzicienii Cătălin Milea şi Ioana Mihai, arhitecţii Alexandra Suciu şi Virgiliu Guraliuc (Visual Skin), Marinela Vasilica Ardelean – specialistă în oenogastronomie -, alături de alţi artişti belgieni vor fi protagonişti, timp de trei zile, la Maison Folie din Mons.

Acest spaţiu va fi transformat, cu ajutorul scenografiei artistei belgiene Anne Desclée, într-o destinaţie turistică şi culturală românească, animată de artiştii români prezenţi la evenimente.

Oraşul Mons, situat în sudul Belgiei, a preluat la sfârşitul lunii ianuarie rolul de „capitală culturală europeană”, pentru un an, alături de localitatea Plzeň din Cehia, cu ambiţia de a insufla un nou elan unei regiuni afectate dur de criza economică, ca şi predecesoarele sale, Lille şi Liverpool.

Programul „Capitală culturală europeană” a fost iniţiat de Consiliul de Miniştri ai Culturii din Uniunea Europeană în 1985, cu scopul de a apropia popoarele Europei şi de a celebra contribuţia oraşelor la dezvoltarea culturii.

Până în prezent, peste 40 de oraşe au deţinut acest titlu. În 2007, oraşul Sibiu a deţinut acest titlu alături de Luxembourg.

Foto: Weekend cultural românesc – icr.ro/bruxelles

21
/10
/22

Finalul lunii octombrie aduce două expoziții noi în spațiile neconvenționale ale Celulei de Artă – pe 22 octombrie, la Galeria Verticală by Celula de Artă, găzduită de Random Space (str. Popa Petre nr. 21) va avea loc vernisajul „Let’s run back to a zero point. Look inside” a artistei Marina Aristotel, iar pe 24 octombrie, la Celula de Artă din Bd. Carol nr. 53, Daniel Loagăr aduce „Protoype for Future Cities”.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

04
/10
/22

Gaep prezintă „Ecologies of Repair” (10 septembrie – 5 noiembrie 2022), o expoziție de lucrări noi de la opt artiste emergente – Amaia Molinet, Anca Bucur, Andreea Medar & Mălina Ionescu, Diana Popuț, Lucia Ghegu, Stanca Soare și Thea Lazăr – care aduc în discuție relația umanului cu non-umanul și dinamicile construire-distrugere, risipă-creație, extracție-adiție.

02
/10
/22

Un fotograf român explorează pentru prima dată viața sălbatică prin prisma emoțiilor transmise de păsări și animale. Este vorba despre Rareș Beșliu și expoziția „Emoții”, un preview al albumului fotografic cu același nume, ce va fi lansat în primăvara anului viitor.