Weekend în familie pe TIFF Unlimited, cu filme românești
https://www.ziarulmetropolis.ro/weekend-in-familie-pe-tiff-unlimited-cu-filme-romanesti/

În weekend-ul de Paşti, pe 18-19 aprilie, TIFF Unlimited propune patru filme româneşti despre reuniuni de familie care se lasă cu scântei, generând revelaţii, detensionări şi mărturii de afecţiune emoţionante. Ediţie specială de #CaranTIFF, pentru sărbători mai puţin obişnuite, dar cu gândul la cei dragi.

Un articol de Liliana Matei|16 aprilie 2020

„Sieranevada”, „Aniversarea”, „Felicia, înainte de toate” și „Învierea domnului Constantin” vor putea fi accesate gratuit doar la ora anunțată, de pe teritoriul României, după care vor rămâne disponibile pentru abonații platformei TIFF Unlimited.

Peste 100 de titluri cuprinde în prezent catalogul unlimited.tiff.ro. Pentru cei care-și doresc un abonament, perioada de free trial a fost extinsă la 14 zile.

Sâmbătă, 18 aprilie

ora 17.00 – Învierea domnului Constantin (documentar, 40’)

Regia: Cornel Brad

Neobișnuita poveste a unui bărbat din Bârlad, auto-exilat în Turcia în 1999 şi proaspăt expulzat, care află cu stupoare că este declarat decedat de către justiţia română, prima oară chiar la cererea soției sale. La graniţa dintre două lumi, cu gândul la viaţa sa din Istanbul, domnul Constantin caută răspunsuri existențiale în zilele Săptămânii Mari.

Prezentat în premieră la TIFF 2019.

ora 21.00 – Sieranevada

Regia: Cristi Puiu

Cu: Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Sorin Medeleni, Ana Ciontea, Judith State, Marin Grigore, Rolando Matsangos, Cătălina Moga, Ilona Brezoianu, Bogdan Dumitrache

„Portretul monumental al unei familii și al unei societăți”, descrie TheWrap.com despre filmul lui Cristi Puiu, un tur de forță cinematografic în sânul unei familii care se adună la un parastas de 40 de zile, într-un apartament din București. Complicități, alianțe, dispute vechi, trădări și reconcilieri compun un spectacol uman fascinant.

În competiția Festivalului de la Cannes, 2016. În topul celor mai bune filme ale anului 2016, al revistei Sight & Sound.

Duminică, 19 aprilie

ora 17.00 – Felicia, înainte de toate

Regia: Melissa de Raaf, Răzvan Rădulescu

Cu: Ozana Oancea, Vasile Mentzel, Ileana Cernat, Adina Andrei

Un film extrem de actual în România de astăzi, când mii de familii sunt separate din cauza emigrării. 19 ani de stat departe de familia ei se resimt acut când Felicia pierde avionul care o duce înapoi spre țara de adopție. Încercând să-l reprogrameze, trebuie să-și înfrunte cele două familii – fostul soţ şi copilul din Olanda şi părinții şi sora din Bucureşti.

Cel mai bun scenariu, Cea mai bună actriță & Premiul de debut (Ozana Oancea) la TIFF 2010, în Zilele Filmului Românesc.

ora 21.00 – Aniversarea

Regia: Dan Chișu

Cu: Mircea Albulescu, Emilia Dobrin, Răzvan Vasilescu, Lucian Ifrim, Emanuel Pârvu, Coca Bloos

La cea de-a 94-a aniversare a lui Radu Maligan, jumătate dintre oaspeţi – familie și prieteni – încearcă să îl convingă să se spovedească unui preot, în timp ce restul invitaţilor consideră că nu poţi forţa pe nimeni să facă asta. Ultimul film al regretatului actor Mircea Albulescu, cu o distribuție de excepție.

Prezentat în premieră la TIFF 2017.

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.