Winter Sleep, câștigătorul Palme d’Or 2014, în premieră la Les Films de Cannes à Bucarest
https://www.ziarulmetropolis.ro/winter-sleep-castigatorul-palme-dor-2014-in-premiera-la-les-films-de-cannes-a-bucarest/

Winter Sleep, capodopera lui Nuri Bilge Ceylan, preferata juriului şi a presei internaţionale la ediţia de anul acesta, va putea fi vizionată în premieră în România, la Les Films de Cannes à Bucarest.

Un articol de Petre Ivan|9 octombrie 2014

Winter Sleep a câștigat Palme d’Or și Premiul FIPRESCI și este propunerea Turciei la Oscar, fiind considerat deja unul dintre cei mai puternici concurenți.

Filmul e drama cehoviană a unui actor, proprietar al unui mic hotel într-un sat din podișul Anatoliei, care se confruntă cu propriul mariaj, cu cei din jur și cu sine însuși. „Una dintre cele mai importante realizări ale anului.

Actorii lui Ceylan își interpretează rolurile cu atâta precizie și emoție, încât și Bergman ar fi aplaudat”, apreciază „Screen International”. Nuri Bilge Ceylan a câștigat deja alte trei premii importante la Cannes: Marele Premiu pentru Once Upon a Time in Anatolia (2011) și Distant (2002) și Premiul de regie cu Three Monkeys (2008).

Cronici entuziaste a primit și câștigătorul Premiului de regie la Cannes și unul dintre favoriții în cursa pentru Oscarurile din 2015: Foxcatcher, în regia lui Bennett

Winter Sleep, de Nuri Bilge Ceylan

Winter Sleep, de Nuri Bilge Ceylan

Miller (Capote, Moneyball).

Fascinanta și tragica poveste din Foxcatcher este inspirată din realitate: doi frați, foști campioni olimpici la lupte (Channing Tatum și Mark Ruffalo) ajung în anturajul unui miliardar excentric și nevrotic, John du Pont (Steve Carell), care-și propune să-i antreneze pentru Jocurile Olimpice de la Seul, din 1988, cu consecințe dramatice. Performanțele celor trei actori au fost elogiate de presă, rolul lui Steve Carell fiind considerat cel mai bun din cariera sa.

Memorabilă este și performanța actorului britanic Timothy Spall, cunoscut publicului larg din seria Harry Potter, într-un film care i-a adus trofeul de interpretare la Cannes: Mr. Turner, în regia lui Mike Leigh.

Un excelent studiu de caracter, filmul se concentrează pe tumultuoasa viață personală și artistică a pictorului britanic J.M.W. Turner. Al cincilea lungmetraj din cariera lui Mike Leigh inclus în competiție, Mr. Turner a obținut și un premiu special pentru imagine la Cannes.

Propunerea Franței la Oscar, Saint Laurent, în regia lui Bertrand Bonello (L’Apollonide – souvenirs de la maison close), va rula tot în premieră în România, la Les Films de Cannes à Bucarest.

Cu Gaspard Ulliel în rolul Yves Saint Laurent, Bonello explorează ciocnirea fascinantă dintre două lumi: liberii anii 60-70 și personalitatea fragilă și dispusă la excese a unuia dintre cei mai mari creatori de modă din istorie.

Un deceniu de modă, droguri, sex și glorie din viața lui Yves Saint Laurent, imaginat cu talent de unul dintre cei mai apreciați regizori francezi din noua generație. Pe afiș, nume ca Léa Seydoux, Jérémie Renier și Louis Garrel.

Les Films de Cannes à Bucarest are loc între 24 și 30 octombrie, la Cinema Studio, Patria și Elvira Popescu.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.