Woody Allen, în deschiderea Audience Award Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/woody-allen-in-deschiderea-audience-award-film-festival/

„Café Society”, cel mai recent film al lui Woody Allen care a inaugurat Festivalul de la Cannes din 2016, va fi proiectat în premieră absolută în România în deschiderea celei de-a doua ediţii a festivalului Audience Award Film Festival, vineri, 21 aprilie, de la ora 18.00, la Cinema Muzeul Țăranului.

Un articol de Liliana Matei|13 aprilie 2017

Între 21 și 23 aprilie, Audience Award Film Festival aduce la București o selecție de filme premiate de public la marile festivaluri ale lumii care conferă asemenea distincții: Sundance, Toronto, Berlin, Veneția și alte titluri cu mare impact la public. Programul complet al festivalului poate fi consultat pe www.filmedefestival.ro

Plasată în 1930, povestea de dragoste dulce-amară scrisă de Woody Allen urmăreşte drumul parcurs de Bobby Dorfman, originar din Bronx, până la Hollywood, unde se îndrăgosteşte, şi înapoi în New York, unde este aruncat în lumea vibrantă a vieţii de noapte din înalta societate. Filmul îi are în rolurile principale pe Jesse Eisenberg, cunoscut pentru rolul lui Mark Zuckerberg în filmul „The Social Network”, 2010, care i-a adus și o nominalizare la premiul Oscar pentru cel mai bun actor, și Kristen Stewart, celebra protagonistă din saga „Twilight” sau „Personal Shopper” al lui Olivier Assayas, film care i-a adus cineastului francez Premiul pentru regie la Cannes în 2016. Cu „Café Society”, Woody Allen evocă lumea anilor ’30 pentru a spune o poveste foarte romantică despre visele care nu mor niciodată.

Café Society” va fi urmat de proiecția specială sing-along a celui mai premiat film de la Oscarurile de anul acesta și câștigătorul Premiul Publicului la cea mai recentă ediție a Festivalului de la Toronto: „La La Land” în regia lui Damien Chazelle. Cea mai bună coloană sonoră sau cea mai bună melodie – piesa „City of Stars”- premiate la Oscar 2017, vor putea fi cântate de public la proiecția filmului de pe 21 aprilie de la ora 20:00.  

afis web aaff2Prima zi din festival se va încheia cu un concert special Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Vladimir Ivanov și Alex Neagu, la Clubul Țăranului, de la ora 22:00, un concert cu personaje, o joacă a textelor cu melodii și instrumente posibile, o glumă serioasă la care râsul e trist și tristețea poate fi veselă.

Biletele la filme pot fi achiziționate la Cinema Muzeul Țăranului, pe Eventbook.ro și în rețeaua Eventbook. Prețul unui bilet este de 10 RON.

Concerte:

21 aprilie, ora 22:00 – Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Vladimir Ivanov și Alex Neagu

Promoție Early Bird doar între 7 – 17 aprilie:

Cumperi un bilet la orice film din Audience Award Film Festival și ai acces la un bilet cu preț special – 20 RON – la Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Vladimir Ivanov și Alex Neagu! Promoția este valabilă doar pe eventbook.ro, la standul eventbook din cadrul Târgului de Florii de la MȚR (7-9 aprilie) și la sediul Eventbook. După perioada promoției, prețul unui bilet la acest concert este de 40 RON.

22 aprilie, ora 21:30 – Shannon Ceili Band. Invitații Ștefan Orheanu și trupa Irish Way

Preț bilet: 20 RON. Biletele pot fi achiziționate pe Eventbook.ro și în rețeaua Eventbook.

23 aprilie: Karaoke Party. Intrare liberă în limita locurilor disponibile.

Audience Award Film Festival este organizat de Voodoo Films și Asociația Cinemascop și este realizat cu sprijinul Catena, IQOS și al Institutului Cultural Român. Parteneri: Cinema Muzeul Țăranului, Muzeul Țăranului Român, Clubul Țăranului, Swedish Film Institute, Freeman Entertainment, RoImage, Independența Film, Asociația Irish Way, Shannon Ceili Band.

Mai multe informații pe www.filmedefestival.ro/audience-award-ff/

 

15
/03
/19

Privind în ochi trecutul apropiat... La 30 de ani de la căderea regimurilor comuniste, discursul antisemit pare să revină în forţă în ţările Europei Centrale şi de Est. Pentru a readuce în memorie câteva dintre lecţiile uneori uitate ale trecutului, între 16 şi 19 martie, Festivalul Internaţional de Documentar și Drepturile Omului „One World Romania” şi Forumul Cultural Austriac Bucureşti propun o „Retrospectivă extraordinară Ruth Beckermann”.

15
/03
/19

Asociația Cinemascop cu sprijinul HBO Europe organizează cu ocazia ediției a treia a American Independent Film Festival, care va avea loc în București, în perioada 12-18 aprilie 2019, concursul de scenarii intitulat: WRITE A SCREENPLAY FOR.

15
/03
/19

Rulează în cinematografe (distribuit de Bad Unicorn) filmul „Păsări călătoare”, regizat de Ciro Guerra și Cristina Gallego. E o peliculă columbiană care arată douăzeci de ani din istoria tribului Wayuu din deșertul Guajira. Și ce treabă avem noi cu Wayuu și Guajira? Avem.

14
/03
/19

Vă scriu după ce am văzut a doua oară, tot la cinema, acolo unde ar trebui vizionate toate filmele dvs., „Sub umbra părului sălbatic”. Prima dată am văzut acest film minunat în octombrie, la Les Films de Cannes à Bucharest, din primul rând, cu o sală Cinema PRO plină.

13
/03
/19

Se poate vedea în cinematografe filmul „Să nu ucizi” (scris și regizat de Cătălin Rotaru și Gabi Virigina Șarga, aflați la debut în lungmetraj). Filmul e inspirat din fapte reale – scandalul biocidelor diluate din spitalele românești.

13
/03
/19

Documentarul McQueen, un portret fascinant al vizionarului designer britanic, și cineconcertul The Inferno Unseen, care îmbină spectaculos muzica electronică cu imagini până acum nevăzute din arhiva celebrului film neterminat al lui Henri-Georges Clouzot, Inferno (1964), sunt primele titluri anunţate în selecţia Bucharest Fashion Film Festival, ce va avea loc între 11 și 14 aprilie, la Cinema Elvire Popesco, Teatrul Odeon, Promenada și Fix | Botanical Bar.

12
/03
/19

PREVIEW Cea de-a 12-a ediție a festivalului de film documentar dedicat drepturilor omului One World Romania începe vineri la București. Așa că v-am propus un scurt ghid cu cele mai promițătoare proiecții, care să vă ajute la orientarea printr-un program extrem bogat, cu zeci de filme proiectate pe parcursul a zece zile.

10
/03
/19

Actriţa şi cântăreaţa Julie Andrews va fi recompensată cu Leul de Aur onorific, pentru întreaga activitate, la Festivalul de Film de la Veneţia de anul acesta. Cunoscută pentru rolurile din „Mary Poppins” şi „The Sound of Music”, Andrews a jucat în peste 40 de filme, inclusiv „Victor Victoria” (1982), regizat de fostul ei soţ, Blake Edwards.

10
/03
/19

CRONICĂ DE FILM Ca în cazul oricărui gen, există melodrame bune şi melodrame proaste. În ciuda numeroaselor sale nominalizări şi premii, inclusiv la Cannes şi Oscar, „Capernaum” (2018), al treilea film al regizoarei libaneze Nadine Labaki, este din a doua categorie.

Page 30 of 259« First...1020...2829303132...405060...Last »