Youth, filmul cu Mădălina Ghenea, premiat de Asociaţia presei străine din Italia
https://www.ziarulmetropolis.ro/youth-filmul-cu-madalina-ghenea-premiat-de-asociatia-presei-straine-din-italia/

„Youth/ La Giovinezza”, de Paolo Sorrentino, în care joacă şi modelul român Mădălina Ghenea, a primit trofeul pentru cea mai bună imagine la gala premiilor Globi d’Oro, decernate de Asociaţia presei străine din Italia.

Un articol de Petre Ivan|19 iunie 2015

Filmul, aflat anul acesta în competiţie pentru premiul Palme d’Or, la Festivalul de la Cannes, a primit distincţia marţi, într-o gală care a avut loc la Roma.

În luna iulie, pelicula va participa la Festivalul de la Karlovy Vary (Cehia), în secţiunea Horizons, care este dedicată avanpremierelor producţiilor cu distribuţie internaţională şi filmelor premiate la alte evenimente de profil.

„Youth/ La Giovinezza”, care are în distribuţie nume ca Michael Caine, Harvey Keitel, Rachel Weisz şi Jane Fonda, este al doilea film la care regizorul italian Paolo Sorrentino lucrează cu actori de limbă engleză, după „Rocker Hit: Ochi pentru ochi/ This Must Be the Place”, cu Sean Penn.

Filmul spune povestea a doi bătrâni prieteni – un dirijor şi compozitor, pe de o parte, şi un regizor, pe de altă parte -, care se gândesc la cât timp le-a mai rămas de trăit, în timp ce îşi petrec vacanţa în Munţii Alpi.

Filmul urmăreşte eforturile celor doi de a se întoarce la cariera lor, relaţiile pe care le au cu copiii lor, dar şi modul în care aceştia interacţionează cu ceilalţi oaspeţi ai hotelului la care sunt cazaţi. În „Youth/ La Giovinezza” (2015), Mădălina Ghenea joacă rolul Miss Universe.

Paolo Sorrentino

Paolo Sorrentino este cunoscut pentru pelicula „Marea frumuseţe/ La Grande Bellezza” (2013), care a câştigat anul trecut premiul Oscar pentru cel mai bun film străin.

Prezentată în premieră mondială în competiţia de la Cannes 2013, pelicula lui Sorrentino a câştigat 20 de premii, printre care patru ale Academiei de Film Europene – pentru cel mai bun regizor, cel mai bun actor, cel mai bun film, cel mai bun monteur – şi un Glob de Aur pentru cel mai bun film străin.

Mădălina Ghenea

Mădălina Ghenea, în vârstă de 26 de ani, a debutat ca actriţă în 2011, în comedia italiană „I Soliti Idioti” (2011), în regia lui Enrico Lando. Ea a jucat şi în filmul „Dom Hemingway” (2013), în regia lui Richard Shepard, în care apare alături de Jude Law.

Pe de altă parte, Mădălina Ghenea a primit premiul Sorriso diverso Roma 2012, pentru rolul interpretat în filmul „Razzabastarda” (2012), de Alessandro Gassman, distincţia fiind acordată de o asociaţie culturală în contextul ediţiei din 2012 a Festivalului Internaţional de Film de la Roma.

Foto: Mădălina Ghenea – cinemagia

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.