Zammorian, concert de Solstițiu, pe terasa Have a Cigar, în 21 iunie
https://www.ziarulmetropolis.ro/zammorian-show-live-streaming-pe-terasa-have-a-cigar-%c3%aen-21-iunie/

Începând din 2015, cu ocazia fiecărui solstiţiu, Zammorian (grupul post-psihedelic/post-rock format în 2014 din 6 artişti şi designeri români) a prezentat un show sau un live streaming din studio. Joi, 21 iunie 2018, în cea mai lungă zi a anului, Zammorian le va face pe ambele când va concerta şi va face streaming din terasa Have a Cigar a Echoes, Inc.

Un articol de Petre Ivan|19 iunie 2018

Proiectul post-psihedelic Zammorian este un sextet de creatori cu o activitate multimedia distinctă, a cărui compoziție muzicală este susținută de linii narative originale și structuri vizuale complexe.

Sesiunile live Zammorian sunt experiențe care poartă publicul atât în locuri noi, cât și adânc în introspecție. Sound-ul este definit de o orchestrație amplă cu influențe post-rock, de rock progresiv și muzică experimentală, dar cu o nuanță distinctă ce îl face greu de încadrat.

Și dacă show-urile sunt însoțite de un set live de proiecții create de către Awkwarizmi (vj) pe baza sunetului, muzica instrumentală a grupului a fost considerată cinematică și progresivă de către public. De altfel, în spatele muzicii și artwork-ului Zammorian stă un univers narativ construit pe teme SF și ezoterice, ce va fi subiectul unui roman (acesta fiind momentan în lucru).

În ultimii doi ani Zammorian, al cărui prim album (dublu) – The Theory of Absence –  urmează să fie lansat cel mai probabil la începutul lui 2019, a avut o serie de spectacole în București, inclusiv două concerte solo în Control Club, evenimentul Psychonauts și, cel mai recent, Bucharest Design Meet-up #8.

(Amănunte suplimentare, pe pagina de facebook a evenimentului)

Foto: Alex Ifrim

Foto: Andrei M

Foto: Zammorian – Andrei M, Alex Ifrim

 

 

 

08
/05
/18

Se împlinesc, astăzi, 115 ani de la moartea unuia dintre cei mai talentaţi, influenţi şi interesanţi artişti ai secolului al XIX-lea. În primăvara anului 2015, tabloul său “Nafea Faa Ipoipo?" ("Când te vei căsători?"), realizat în anul 1892, devenea cea mai scumpă operă de artă din istorie, după ce era achiziționat pentru suma de 300 de milioane de dolari. Recordul lui Gauguin a rezistat doar un an și jumătate, până în noiembrie 2017, când “Salvator Mundi”, pictura atribuită lui Leonardo da Vinci, era cumpărată cu 450,3 milioane de dolari.

07
/05
/18

Comunitatea “Domnițe cu altițe” vă invită duminică, 13 mai 2018, la cea de-a doua ediție a Paradei Portului Popular românesc în București. Parada va străbate Calea Victoriei pana în Centrul Vechi, la Hanul lui Manuc.