„Zavera”, de Andrei Gruzsniczki, în competiția Festivalului Internațional de Film de la Cairo
https://www.ziarulmetropolis.ro/zavera-de-andrei-gruzsniczki-in-competitia-festivalului-international-de-film-de-la-cairo/

Lungmetrajul „Zavera”, regizat de Andrei Gruzsniczki, cu Dorian Boguţă, Șerban Pavlu şi Ioana Flora în distribuţie, va avea premiera mondială sâmbătă, 23 noiembrie, în competiţia internaţională a celei de-a 41-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cairo.

Un articol de Liliana Matei|20 noiembrie 2019

Cel de-al treilea lungmetraj al lui Andrei Gruzsniczki va fi proiectat la Grand Hall, de la ora locală 18.00. Filmul va rula și duminică, 24 noiembrie, la Cinema Karim 1.

Pe covorul roșu vor fi prezenți regizorul Andrei Gruzsniczki dar și o parte din actorii din distribuție și din echipa de producție a filmului.

Festivalul de la Cairo, care are loc anul acesta în perioada 20 – 29 noiembrie, se numără printre evenimentele de gen de clasă A.

În competiția internațională au fost selectate, între altele, producții din Columbia, Brazilia, Iordania și China. Juriul va acorda Golden Pyramid Award pentru cel mai bun film, Silver Pyramid Award – premiul special al juriului – pentru cel mai bun regizor, Bronze Pyramid Award pentru cel mai bun film de debut sau al doilea film, „Naguib Mahfouz” Award pentru cel mai bun scenariu, premii pentru cea mai bună actriță și cel mai bun actor și „Henry Barakat” Award pentru contribuția artistică. În plus, Federația Internațională a Criticilor de Film (FIPRESCI) va premia un film din competiția internațională.

Drama „Zavera” îl are în centru pe Ștefan Caragioiu (Dorian Boguță), inginer constructor în vârstă de 50 de ani. Existența lui intră într-un blocaj odată cu moartea celui mai bun prieten al său, arhitectul Nic Papahonțu (Șerban Pavlu), de care e legat prin tot ce a făcut până acum. Nic reprezintă tot ceea ce și-ar fi dorit Ștefan de la viață: carismă, talent, dezinvoltură, o mare cultură și o știință a oamenilor. El moare accidental, iar Ștefan este obligat să deschidă ochii asupra vieții din jurul lui și să ia decizii. Descoperă că toate adevărurile în care a crezut până acum se clatină serios, inclusiv prietenia lui cu Nic.

Din distribuție mai fac parte Ioana Talașman, Maria Talașman, Medeea Marinescu, Ana Ioana Macaria, Liana Mărgineanu, Dan Tudor, Floriela Grapini, Viorel Iosif, Florentina Năstase, Coca Bloos, Ioan Isaiu, Ciprian-Valentin Lighean, Ilie Gâlea, Ioana Abur, Richard Bovnoczki, Irina Cornișteanu, Ioana Chițu și Silvia Năstase.

Absolvent al Universității de Teatru și Film din București în 1994, Andrei Gruzsniczki a devenit regizor secund al lui Lucian Pintilie și a fost implicat în proiectele „Terminus Paradis” și „Niki Ardelean, colonel în rezervă”.

Filmul de debut „Cealaltă Irina” a câștigat Marele Premiu și Premiul FIPRESCI  la CinePécs Moveast IFF 2008, a fost desemnat cel mai bun film românesc la Festivalul de Film Transilvania 2009 și a primit Trofeul ANONIMUL în același an.

Al doilea lungmetraj al lui, „Quod Erat Demonstrandum (Q.E.D.)”, a primit Premiul Special al Juriului (Festivalul de la Roma 2013), The Golden Taiga Award (IDFF Spirit of Fire 2014) și Prix de Syndicat Francais de la Critique de Cinema (Arras IFF 2014). 

Zavera” are la bază un scenariu dezvoltat în cadrul programului Script Development Workshop Sources 2 și prezentat la Cinelink – work in progress (Sarajevo IFF, 2018), unde a obținut premiul TRT.

Andrei Gruzsniczki a regizat „Zavera” după un scenariu pe care l-a scris împreună cu Mircea Stăiculescu, iar Lia Bugnar a fost consultat pentru scenariu. Imaginea este semnată de Tudor Vladimir Panduru, în timp ce Dana Bunescu s-a ocupat de montaj și sound design. Muzica a fost compusă de Cristian Lolea, scenografia a fost realizată de Raluca Ioanovici, iar costumele, de Brândușa Ioan. Machiajul și coafura au fost realizate de Sandra Pătrăuceanu, respectiv Sorina Giurescu. Marius Obretin s-a ocupat de sunet. Producător este Alexandru Teodorescu.

ZAVERA” este o producție Saga Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune, cu sprijinul financiar al Propaganda Creative Services, Mediacom Romania, Wavemaker Romania, Tymbark Maspex Romania, Provident®, Tuborg, Happycinema®, Omv Petrom, Spoon Comunicare Digitala & Media, Kaufland Romania, Graffiti BBDO, cu susținerea Julius Meinl,  Estee Lauder,  Mac Cosmetics,  Mediafax Group,  Socar Petroleum Romania,  BikeXCS.

Zavera” va avea premiera în cinematografele din România pe 29 noiembrie, fiind distribuit de Bomb Film Production.

Parteneri media: Music Channel, Radio România Cultural, Ziarul Metropolis, FILM, All About Romanian Cinema, MovieCore, MovieNews.ro, CineFan.ro

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.