„Zavera”, premieră în Festivalul Internațional de Film de la Cairo
https://www.ziarulmetropolis.ro/zavera-premiera-in-festivalul-international-de-film-de-la-cairo/

Lungmetrajul „Zavera”, de Andrei Gruzsniczki, cu Dorian Boguţă, Șerban Pavlu şi Ioana Flora în distribuţie, va avea premiera mondială în competiţia celei de-a 41-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cairo, care se va desfăşura în perioada 20 – 29 noiembrie.

Un articol de Liliana Matei|18 octombrie 2019

Festivalul de la Cairo se numără printre evenimentele de gen de clasă A, fiind recunoscut de Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Producătorilor de Film (FIAPF) ca festival internaţional, alături de Cannes, Veneţia, Berlin, Locarno, San Sebastián, Karlovy Vary, Tokyo, Moscova, Mar del Plata, Montreal, Shanghai, Varșovia, Goa şi Tallinn.

În competiție au fost selectate, între altele, producții din Columbia, Brazilia, Iordania și China. Juriul va acorda Golden Pyramid Award pentru cel mai bun film, Silver Pyramid Award – premiul special al juriului – pentru cel mai bun regizor, Bronze Pyramid Award pentru cel mai bun film de debut sau al doilea film, „Naguib Mahfouz” Award pentru cel mai bun scenariu, premii pentru cea mai bună actriță și cel mai bun actor și „Henry Barakat” Award pentru contribuția artistică. În plus, Federația Internațională a Criticilor de Film (FIPRESCI) va premia un film din competiția internațională.

Drama „Zavera” îl are în centru pe Ștefan Caragioiu (Dorian Boguță), inginer constructor în vârstă de 50 de ani. Existența lui intră într-un blocaj odată cu moartea celui mai bun prieten al său, arhitectul Nic Papahonțu (Șerban Pavlu), de care e legat prin tot ce a făcut până acum. Nic reprezintă tot ceea ce și-ar fi dorit Ștefan de la viață: carismă, talent, dezinvoltură, o mare cultură și o știință a oamenilor. El moare accidental, iar Ștefan este obligat să deschidă ochii asupra vieții din jurul lui și să ia decizii. Descoperă că toate adevărurile în care a crezut până acum se clatină serios, inclusiv prietenia lui cu Nic.

„Este o poveste contemporană despre autoritate, respect, control, bani, familie și idealuri pierdute. Pune în pagină realitățile din România post-comunistă, ca o incursiune prin «Infernul» lui Dante: lăcomie, prostie, incultură, trădarea prieteniei, lupta pentru întâietate. O poveste în care protagonistul este obligat să lase în urmă tot ce-a construit ca să-și trăiască viața altfel, după o lungă perioadă în care s-a complăcut într-o existență comodă, dar lipsită de orizonturi”,  declară regizorul Andrei Gruzsniczki.

Din distribuție mai fac parte Ioana Talașman, Maria Talașman, Medeea Marinescu, Ana Ioana Macaria, Liana Mărgineanu, Dan Tudor, Floriela Grapini, Viorel Iosif, Florentina Năstase, Coca Bloos, Ioan Isaiu, Ciprian-Valentin Lighean, Ilie Gâlea, Ioana Abur, Richard Bovnoczki, Irina Cornișteanu, Ioana Chițu și Silvia Năstase.

Absolvent al Universității de Teatru și Film din București în 1994, Andrei Gruzsniczki a devenit regizor secund al lui Lucian Pintilie și a fost implicat în proiectele „Terminus Paradis” și „Niki Ardelean, colonel în rezervă”.

Filmul de debut „Cealaltă Irina” a câștigat Marele Premiu și Premiul FIPRESCI la CinePécs Moveast IFF 2008, a fost desemnat cel mai bun film românesc la Festivalul de Film Transilvania – ediția 2009 și a primit Trofeul ANONIMUL în același an.

Al doilea lungmetraj al lui, „Quod Erat Demonstrandum (Q.E.D.)”, a primit Premiul Special al Juriului la Festivalul de la Roma în 2013 și The Golden Taiga Award la IDFF Spirit of Fire – 2014, Prix de Syndicat Francais de la Critique de Cinema la Arras IFF 2014.

„Zavera” este cel de-al treilea lungmetraj, cu un scenariu dezvoltat în cadrul programului Script Development Workshop Sources 2 și prezentat la Cinelink – work in progress (Sarajevo IFF, 2018), unde a obținut premiul TRT.

Următorul proiect cinematografic scris și regizat de Andrei Gruzsniczki este „Emil” (titlu de lucru), care se află în etapa de post-producție (selectat la MIA, Rome IFF 2018 și prezentat în cadrul Glocal in Progress – San Sebastián IFF, 2019).

Andrei Gruzsniczki a regizat „Zavera” după un scenariu pe care l-a scris împreună cu Mircea Stăiculescu, iar Lia Bugnar a fost consultant pentru scenariu. Imaginea este semnată de Tudor Vladimir Panduru, în timp ce Dana Bunescu s-a ocupat de montaj și sound design. Muzica a fost compusă de Cristian Lolea, scenografia a fost realizată de Raluca Ioanovici, iar costumele, de Brândușa Ioan. Machiajul și coafura au fost realizate de Sandra Pătrăuceanu, respectiv Sorina Giurescu. Marius Obretin s-a ocupat de sunet. Producător este Alexandru Teodorescu.

„ZAVERA” este o producție Saga Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune, cu sprijinul financiar al Propaganda Creative Services, Mediacom Romania, Wavemaker Romania, Tymbark Maspex Romania, Provident®, Tuborg, Happycinema®,  Omv Petrom, Spoon Comunicare Digitala & Media, Kaufland Romania, Graffiti BBDO, cu susținerea Julius Meinl,  Estee Lauder,  Mac Cosmetics,  Mediafax Group,  Socar Petroleum Romania,  BikeXCS.

„Zavera” va avea premiera în cinematografele din România, luna viitoare, pe 29 noiembrie, fiind distribuit de Bomb Film Production.

21
/01
/15

Televiziunea HBO va putea fi urmărită gratuit de abonaţii operatorilor de cablu şi DTH din România, în weekendul 23-25 ianuarie. Timp de trei zile, HBO îi invită pe telespectatori să urmărească, fără abonament, filmele şi serialele difuzate de această televiziune.

20
/01
/15

Drama "Leviafan/ Leviathan" a regizorului rus Andrei Zvyagintsev, nominalizată la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin pe 2015, a stârnit o dezbatere aprinsă în Rusia, cineastul fiind acuzat de administraţia de la Kremlin că ponegreşte imaginea ţării.

20
/01
/15

Juriul Festivalului de Film de la Cannes va fi prezidat în 2015 de cineaştii americani Joel şi Ethan Coen, laureaţi cu Palme d'Or în 1991, preşedinţia bicefală a juriului prestigiosului eveniment fiind o premieră în istoria acestuia.

20
/01
/15

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI Iulia Verdeş, 27 de ani, actriţă. E pe scenă de la cincisprezece ani. Profesionist, cu contract, cam de la majorat. A intrat la Teatru din a doua încercare, a fost în seriale la Pro TV, a jucat în scurtmetraje cu care a mers la festivaluri în toată lumea.

20
/01
/15

Regizoarele Ruxandra Ghiţescu, Natalia Saufert şi Cristina Groşan, monteurul Laszlo Istvan Dunai şi producătoarea Ioana Drăghici vor participa la secţiunea Berlinale Talents a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin 2015, informează Institutul Cultural Român (ICR) din capitala germană.

16
/01
/15

De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, va avea premiera mondială în selecția oficială a celei de-a 65-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin (5 – 15 februarie 2015), unul dintre cele mai importante evenimente de gen din industria filmului.

15
/01
/15

Nominalizările la premiile Oscar 2015 au fost anunţate joi, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Samuel Goldwyn Theatre din Beverly Hills, cinematograful administrat de Academia de film americană, instituţia care decernează prestigioasele statuete.

15
/01
/15

CRONICĂ DE FILM După siroposul „Babel” (2006) și după melodrama destul de ieftină intitulată „Biutiful” (2010), „Birdman” este o neașteptată schimbare de ton și de stil pentru Alejandro Gonzalez Inarritu.

13
/01
/15

Documentarul "Lumea lui Geo Saizescu", de Dan Doroftei, despre viaţa şi creaţia cineastului prezentate prin poveşti spuse Maia Morgestern, Sebastian Papaiani şi Ileana Stana Ionescu, va fi proiectat pe 14 ianuarie, de la ora 19.30, la Cinema Union din Bucureşti.

13
/01
/15

Liam Neeson a restabilit ordinea în box office-ul românesc, week-end-ul trecut, şi s-a impus ca lider absolut al încasărilor, generând venituri de peste 1.500.000 RON şi un număr de aproximativ 80.000 spectatori, odată cu premiera filmului ,,Taken 3: Teroare în L.A.” pe marile ecrane din România.