„Zeul Carnagiului”, la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/zeul-carnagiului-la-sibiu/

Plasat între tragicomedie şi critică socială acidă, cel mai nou spectacol al secţiei germane a naţionalului sibian, „Zeul carnagiului”, în regia lui Bogdan Sărătean, va fi prezentat în avanpremieră vineri, 24 ianuarie 2020, premiera urmând a avea loc sâmbătă, 25 ianuarie 2020, de la ora 19:00, la TNRS – Sala Studio.

Un articol de Liliana Matei|24 ianuarie 2020

Spectacolul îi are în distribuție pe actorii TNRS Emőke Boldizsár, Daniel Bucher, Johanna Adam, Daniel Plier și are la bază textul omonim al autoarei Yasmina Reza, unul dintre cele mai premiate texte scrise de autoarea de origine franceză.

Textul propune o reconsiderare cinică a raporturilor interumane actuale în care ipocrizia socială atinge paroxismul. Doi elevi au o dispută violentă la școală, eveniment care îi aduce față în față pe părinți. În încercarea de a găsi o rezolvare pe calea dialogului, a conflictului dintre cei doi copii, măștile încep să cadă pe rând. Teme precum familia, societatea, educația, instinctul de supraviețuire și de apărare teritorială ori raporturile între clase sunt topite inteligent într-un dialog dinamic și agresiv(-pasiv), punându-ne în fața unei „comedii umane” la scară micro în care se oglindesc micile acte de cruzime cotidiană ale fiecăruia dintre noi.

„Personajul central al spectacolului nostru e un hamster. Făptura aceea care nu e nici animal sălbatic, dar nici animal de casă. Deprimat și nefericit în acvariu, dar incapabil să supraviețuiască în afara lui. Incapabil să gestioneze libertatea. Personajul acesta e omul contemporan. Cu toate măștile lui, cu toate tabieturile lui. Omul occidental. Cel care protestează pe tema schimbărilor climatice, iar apoi ia taxiul spre casă, cu o oprire la fast-food. Omul occidental contemporan, care donează 2 euro pentru copiii din Africa direct de pe iphone-ul său a cărui baterie funcționează cu cobaltul extras din mine de acești copii. Sau, pur și simplu, un text excelent, cu patru actori foarte buni. Despre asta e vorba în spectacolul nostru”, spune regizorul Bogdan Sărătean.

15
/04
/15

Cea de-a cincea ediţie a Turneului Pianul călător este în plină desfăşurare. După lansarea de succes de la Galaţi, Horia Mihail a poposit în oraşul său natal, Braşov, iar apoi a mers în Banat, la Reşiţa şi Timişoara, unde spectatorii s-au bucurat din plin de sonoritaţile pe care turneul le-a adus în oraşul lor. Imediat după Paşti, ajungând la Piteşti, Buşteni şi Ploieşti, pianistul va reveni cu lucrări romantice din repertoriul de anul acesta.

15
/04
/15

Joi, 30 aprilie, de la ora 19.00, regina Traviatei Felicia Filip alege să fie alături de publicul bucureștean, într-o discuție intimă și relaxată, moderată de Emil Pantelimon și completată de acordurile muzicale ale violonistei Mihaela Mitrofan. Ediția primăvăratică a Trialogurilor vă așteaptă în Ceainăria ARCUB din str. Batiște nr. 14.

10
/04
/15

Noaptea Teatrului Erotic revine În Culise marți, 14 aprilie, începând cu ora 20:00, cu o tematică specială. În atmosfera intimă din Copper’s Pub (Bd. Hristo Botev 25), spectatorii vor putea asculta muzică jazz live și vor viziona două spectacole de teatru, care vor scoate în evidență diferențele existente între modul în care femeile și bărbații se raportează la sex.

10
/04
/15

O duminica frumoasa / Un beau dimanche, în regia lui Nicole Garcia reprezintă primul rol important al actorului Pierre Rochefort - fiul regizoarei şi al actorului Jean Rochefort - într-un lungmetraj. Filmul intră în cinematografe vinerea aceasta.

10
/04
/15

Celebrul violonist Andre Rieu a pregătit un mesaj special de Paște în limba română pentru fanii din România. Bilete pentru concertele din iunie susțiute de André Rieu în Piața Constituției din București sunt încă disponibile prin rețeaua Eventim.

09
/04
/15

Se spune că femeia a fost slăbiciunea lui Chaplin. Fals. Femeia l-a inspirat; în filmele lui, personajele feminine sunt chiar în centrul intrigii. Dar viața bate filmul...

09
/04
/15

Cum e să asculți hip-hop cu orchestra în cea mai elegantă sală de spectacole din oraș, sub frescele ”teribilului” Kiriacoff – Suruceanu? Teribil, am putea spune. Așa cred și cei 600 de timișoreni care se vor (re)întâlni miercuri, 22 aprilie, de la ora 21, în Sala Mare a Teatrului Național cu Subcarpați + Orchestra.