„Zilele culturii române la Munchen”, din 5 octombrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/zilele-culturii-romane-la-munchen-din-5-octombrie/

Cea de-a opta ediţie a „Zilelor culturii române la Munchen” va fi organizată de Institutul Cultural Român de la Berlin în perioada 5 octombrie – 2 decembrie. Potrivit unui comunicat al instituţiei, „Zilele culturii române la Munchen” reprezintă una dintre cele mai importante manifestări culturale şi de diplomaţie publică realizată de asociaţii ale românilor din […]

Un articol de |2 octombrie 2012

Cea de-a opta ediţie a „Zilelor culturii române la Munchen” va fi organizată de Institutul Cultural Român de la Berlin în perioada 5 octombrie – 2 decembrie.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, „Zilele culturii române la Munchen” reprezintă una dintre cele mai importante manifestări culturale şi de diplomaţie publică realizată de asociaţii ale românilor din Germania.

Evenimentul debutează pe 5 octombrie cu un omagiu adus compozitorului Sergiu Celibidache, la 100 de ani de la naşterea acestuia, şi va cuprinde o prelegere susţinută de Agnes Blanche Marc despre viaţa şi activitatea maestrului.

Totodată, din program mai face parte şi o expoziţie cu schiţe şi portrete cu Celibidache realizate de Liviu Leuca în timpul repetiţiilor de concert ale acestuia din Gasteig în anii 1987-1988.
 
Şi în acest an, Festivalul filmului românesc desfăşurat în celebra sală de cinema Filmmuseum din Munchen prezintă cele mai noi şi premiate producţii româneşti, printre care: „După dealuri”, regia Cristian Mungiu, „Pescuit sportiv”, regia Adrian Sitaru, „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” regia Adrian Sitaru, „Visul lui Adalbert”, regia Gabriel Achim, „Toată lumea din familia noastră” regia Radu Jude şi „Film pentru prieteni”, regia R. Jude.
 
În cadrul Festivalului de film vor fi acordate pentru prima dată două premii importante unor personalităţi marcante ale cinematografiei româneşti. Astfel, în data de 11 octombrie, regizoarea Anca Damian va primi distincţia pentru activitate inovativă în cinematografia românească, iar pe 12 octombrie actorul Dan Nuţu va primi distincţia pentru întreaga activitate cinematografică şi pentru susţinerea noilor talente din România.
 
„Zilele Culturii Române la Munchen” sunt organizate de Asociaţia pentru promovarea culturii şi a tradiţiilor române din München ”Ge-fo-rum”, manifestarea desfăşurându-se – la fel ca şi în ediţiile anterioare – cu suportul Consulatului General al României la Munchen, al Institutului Cultural Român de la Berlin, al Cancelariei landului Bavaria, al Biroului Cultural al oraşului Munchen şi al Filmmuseum Munchen.

 

Sursa: Agerpres

09
/02
/24

Pe 11 și 20 februarie, de la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Național Iași, va avea loc premiera pe țară O tragedie veninoasă după Women beware women de Thomas Middleton, regia, traducerea și adaptarea scenică aparținându-i lui Silviu Purcărete. Scenografia spectacolului este creată de Dragoș Buhagiar, noul proiect marcând împlinirea a 14 ani de excepțională colaborare cu regizorul Silviu Purcărete, începută la Teatrul Național Iași, cu spectacolul Uriașii munților de Luigi Pirandello.

09
/02
/24

Studenții bucureșteni sunt invitați să participe la un program de mentorat și internship dedicat spațiilor culturale din București. Pe lângă experiența practică, participanții vor putea accesa sponsorizări în valoare de 27.000 lei și vor avea posibilitatea unor stagii de practică în cele mai active agenții de comunicare din România

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

08
/02
/24

Seria SWORDS - Spoken Word Sessions continuă cu un nou episod ce îi are ca invitați pe Cosmina Moroșan & Anticorp Solar, Cristina Bordeanu, Cătălina Matei și Lucian Brad, într-un eveniment moderat de Cosmin Perța – duminică, 11 februarie, de la ora 19:30, la Control Club. Performance-urile vor fi completate de un set audio-vizual de Iulian Morar.  

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.