Zilele Filmului Romanesc – premiere absolute, lansări și dezbateri
https://www.ziarulmetropolis.ro/zilele-filmului-romanesc-premiere-absolute-lansari-si-dezbateri/

Filme aflate la prima întâlnire cu publicul, dezbateri, masterclass-uri şi lansări de carte vor anima Zilele Filmului Românesc (ZFR) la TIFF, care încep oficial joi, 5 iunie.

Un articol de Petre Ivan|4 iunie 2014

Zilele Filmului Romanesc. Spectatorii vor avea ocazia să vadă, în premieră absolută, trei filme în competiția ZFR: “Poarta Albă” (r. Nicolae Mărgineanu), “Cripta” (r. Corneliu Gheorghiță), și documentarul “Un ultim an în 114 minute” (r. Daniel Djamo).

Tot în premieră, în afara competiției, va rula comedia “America, venim!”, debutul lui Răzvan Săvescu. “Quod erat demonstrandum” (r. Andrei Gruzsniczki), care figurează și în competiția internațională, va avea premiera românească în festival.

Alte trei premiere sunt în secțiunea de scurtmetraje ZFR: “Start Anew World” (r. Luiza Pârvu), “Kowalski” (r. Andrei Crețulescu) și “Să mori de dragoste rănită” (r. Iulia Rugină). Angela Similea, care apare în film, vine cu echipa filmului la TIFF Lounge sâmbătă, de la 17.00.

De la Cannes, unde a obținut Mențiunea speicială în Quinzaine des Réalisateurs, ajunge la TIFF și “Trece și prin perete”, al lui Radu Jude. Documentarul de impact al lui Vlad Petri, “București, unde ești?”, va rula joi, de la 21.45, în Unirii Open Air, înainte de a intra pe ecrane, din 13 iunie. Detalii despre filmele și programul ZFR, aici.

Actorii Vlad Ivanov (“Snowpiercer”) și Anamaria Marinca (“Europa Report”) sunt invitații lui Mihnea Măruță la TIFF Lounge joi, de la 17.00. Vineri, de la aceeași oră, publicul îl poate întâlni pe Florin Zamfirescu, distins cu Premiul de Excelență. De neratat este și „Hai Iu Iu NU Hi You You”, un show marca Radu Afrim și Vlaicu Golcea, subintitulat „concert remix-uri Maria Tănase”.

13 melodii vor fi electro-orchestrate live de muzicianul Vlaicu Golcea şi cântate de către actori, joi, de la 22.00, la Casa de Cultură a Studenților.

Maia Morgenstern

Maia Morgenstern

Una dintre melodii va fi interpretată de actrița Maia Morgenstern. Marius Mihalache & Band vor anima atmosfera cu „Back to Swing” vineri, la 22.30, la Casa TIFF.

În paralel cu proiecțiile și evenimentele legate de filmul românesc, Debra Winger, distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră, va susține un masterclass în cadrul Transilvania Talent Lab, joi, de la 17.00, la Napoca 15.

Actrița va introduce proiecțiile speciale ale filmelor “Ofițer și gentleman” (joi, Casa de Cultură a Studenților, de la 20.30) și “Cerul ocrotitor” (vineri, 18.30, CCS).

Un masterclass va susține și cineastul britanic Peter Webber tot joi, de la 12.00, la Napoca 15.

Pe 5 iunie, la 20.00, invitații speciali vor vizita Depozitul de Filme din Cluj, un loc abandonat, cu potențial de spațiu urban alternativ, pentru care TIFF a inițiat o campanie de crowdfunding, în cadrul proiectului „Salvați Marele Ecran!”.

Vor fi proiectate fragmente din documentarul “Cinema, mon amour” (r. Alexandru Belc, work-in-progress) și va fi lansată cartea „Janovics, the creator of Transylvanian Hollywood”, de Zakarias Erzsebet.

Foto cu Zilele Filmului Romanesc – Cinemagia

27
/09
/22

O nouă generație de cineaști scandinavi face valuri, păşind pe urmele lui Ingmar Bergman, Lars von Trier și a mișcării Dogma. În acest an, trei regizori complet diferiţi, dar cu viziuni la fel de puternice, au participat în competiția de la Cannes.

26
/09
/22

Cea de-a VIII-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc în 23 septembrie 2022, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, inițiator al acestei competiții prin care elevii sunt recompensați pentru creațiile lor literare.

23
/09
/22

Javier Bardem, unul dintre cei mai cunoscuți actori ai momentului, câștigător al premiilor Oscar, Globul de Aur, Goya și Bafta, revine pe marile ecrane din România în rolul principal din “Cel mai Tare Șef”, cea mai nouă comedie a multi-premiatului regizor spaniol Fernando Leon de Aranoa. Filmul intră în cinematografele din țară pe 4 noiembrie.

22
/09
/22

Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va putea fi văzut de vineri, 23 septembrie, în cinematografele din București (Cinema Elvire Popesco, Cinema Eforie, Cinema Muzeul Țăranului, Union), Arad (Cinema Arta), Bistrița (Cinema Dacia), Cluj (Cinema Arta, Cinema Victoria), Iași (Cinema Ateneu), Timișoara (Cinema Timiș), însă urmează să fie programat și la Brașov, Bârlad și Sibiu.

21
/09
/22

„Garantat 100%” începe noul sezon cu o ediţie eveniment. Hiromi Uehara, una dintre cele mai mari compozitoare şi pianiste de jazz ale momentului, este invitata lui Cătălin Ştefănescu în prima ediţie a noului sezon „Garantat 100%”. Urmărim ediţia pe 25 septembrie, ora 19.00, la TVR 1.

21
/09
/22

În luna octombrie, la History Channel puteți urmări un documentar despre aurul dacilor, un nou sezon din emisiunea „Așii amanetului”, un film despre viciile pe care le împărtășim și o istorie a armelor.