Zilele UNTEATRU – micro-festival de teatru, concerte și prietenie
https://www.ziarulmetropolis.ro/zilele-unteatru-micro-festival-de-teatru-concerte-si-prietenie/

La sfârşitul acestei luni, UNTEATRU sărbătoreşte 6 ani de când funcţionează ca vitrină în care produsul cultural devine exponat pentru spectatorul vizitator. Astfel, în perioada 28 iulie-4 august, marcând şi mutarea într-un nou spaţiu, va avea loc micro-festivalul „Zilele UNTEATRU”.

Un articol de Liliana Matei|20 iulie 2016

Acesta adună nume și spectacole dragi ale scenei teatrului celor doi regizori și fondatori ai proiectului UNTEATRU-Andrei și Andreea Grosu-dar și o serie de concerte pentru iubitorii de muzică.

Un weekend prelungit va fi dedicat celui mai important eveniment al verii pe scena teatrului și culturii-7 zile de spectacole, premiere, concerte, vernisaj de fotografie, târg design, dar și o terasă plină cu actori și prieteni ai teatrului.

„Zilele UNTEATRU este sărbătoarea noastră preferată. E ziua teatrului căruia în șase ani i-au crescut aripi de albatros călător. E ziua teatrului de la care am învățat ce înseamnă să fii liber și onest în tot ce faci. Pentru noi UNTEATRU înseamnă emoție. Emoția încercărilor, emoția îndrăgostirii, emoția descoperirilor, emoție în toate formele ei. Și pentru asta suntem recunoscători. La mulți ani UNTEATRU și îți mulțumim că ne ții în viață. Emoționați!” Andrei și Andreea Grosu-regizori și fondatori UNTEATRU.

Momentul special al Zilelor UNTEATRU a venit că o surpriză și pentru organizatori. Actorul Hamish Linklater, autorul piesei „Vandalul” va fi prezent la premiera spectacolului ce se va juca pe scena Zilelor UNTEATRU vineri, 29 iulie, ora 19:30.
Celebrul actor american, cunoscut din filme precum The Big Short (2015), Magic in the Moonlight (2014), va onora cu șederea sa pe durata întregului festival astfel încât, sâmbătă, 20 iulie, la ora 14:30, în spațiul barului UNTEATRU, publicul va putea sta la povești cu Hamish Linklater.

Festivalul este deschis cu spectacolul „Trădare” urmat apoi de primul concert: Robin and the Backstabbers. Fiecare seară de teatru își va găsi finalul cu un concert în bar: Lucia, Alex Ștefănescu, Byron, Măria Răducanu, Maxim Belciug, încheind cu Alexandru Andrieș, duminică, 31 iulie, ora 21:00.

3 spectacole de neratat, recomandate de către organizatori:

„Vandalul” de Hamish Linklater – premieră în prezența autorului, cu: Mihaela Trofimov, Liviu Pintileasa, Ionuț Vișan, regie: Andreea Vulpe, scenografie: Daniel Titza. Vineri, 29 iulie, ora 19.30
„Hamlet” după William Shakespeare – spectacol de Alina Berzunteanu, Richard Bovnoczki, Peter Kerek. Sâmbătă, 30 iulie, ora 16:00
„We should have seen the lights already” – spectacol de Matei Visniec, regia: J.k. Musser, cu: Vasile Flutur, Aaron Novak. Marți, 2 august, ora 20:00, Miercuri, 3 august, ora 20:00, Joi, 4 august, ora 20:00

07
/08
/15

Performance-ul Explicit Content cu Sergiu Matiş va fi prezentat la teatrul Schauspielhaus din Viena, luni, 10 august, la ora 23.00 şi miercuri, 12 august, la ora 21.00. Reprezentaţiile au loc în cadrul ImPulsTanz 2015, festivalul internaţional de dans de la Viena care se va încheia pe 16 august.

07
/08
/15

Muzicienii austrieci Johann Strauss Ensemble, supranumiți de presa internațională "Regii Valsului", vor străbate ţara noastră într-un turneu național, între 10 şi 21 decembrie. Concertul de la București va avea loc pe 21 decembrie în proaspăt renovata Sală Mare a Teatrului Național.

07
/08
/15

Astăzi obişnuim să purtăm masca potrivită. Interesul pentru mimică, pentru figură şi mască pare să se disipe tot mai mult în contemporan. Poate că s-a transfigurat în performance, s-a transmutat în multi-medialitatea spectacolului contemporan, pe o scenă unde se tinde către spargerea celui de-al patrulea perete. O scenă unde se cere tot mai mult integrarea publicului printre actori şi unde interactivitatea este importantă.

07
/08
/15

Seria concertelor de vară de la Institutul Cultural Român începe luni, 10 august 2015, de la ora 20.00. „De la Edith Piaf la Maria Tănase” se av desfăşura în grădina Institutului Cultural Român, cu Jezebel (Izabela Barbu), acompaniată de Alexandru Burca (pian) și Dan Încrosnatu (baterie).

07
/08
/15

"Viaţa şi dragostea în Belle Epoque" este subiectul unei seri pariziene care va avea loc miercuri, 12 august la librăria Humanitas de la Cişmigiu plecând de la excepţionalul roman semnat de Michelle Gable, "Un apartament la Paris".

07
/08
/15

Astăzi, 7 august, cu ocazia zilei ei de naștere, Charlize Theron îi invită pe toții fanii din România să petreacă o seară specială împreună, pe Canalul Paramount. Actriță, model și o persoană implicată în acțiuni caritabile, Charlize Theron a jucat într-o serie de filme produse la Hollywood care au reușit să obțină atât succesul de box-office, cât și aplauzele criticilor.

07
/08
/15

Ştiaţi că... într-o zi de 7 august s-a stins din viaţă Gheorghe Cârțan cunoscut și sub numele de Badea Cârțan, rămas în memoria colectivă (şi) pentru călătoria sa la Roma, realizată pe jos, pentru a vedea cu ochii săi Columna lui Traian și alte mărturii despre originea latină a poporului român?

06
/08
/15

Ediţia a XVl-a a Festivalului Internaţional “Enescu şi muzica lumii”, ce se va desfășura între 10 și 26 august 2015 la Sinaia, (dar și la Bucureşti, unde se va relua unul dintre concerte), are în program 12 concerte și recitaluri, majoritatea găzduite de Casino-ul din Sinaia.

06
/08
/15

Celebra soprană româncă Angela Gheorghiu va fi distinsă cu premiul European Cultural Award 2015. Printre câștigătorii care vor urca anul acesta pe scenă alături de Angela Gheorghiu se numără și tenorul german Jonas Kaufmann și Orchestra Filarmonică de Tineret a Mării Baltice.

06
/08
/15

După tiparul hollywoodian, înainte de a urca pe scenă, Monica Davidescu a avut numeroase şi felurite “meserii”: învăţătoare, figurat[ specială la TVR, ajutor de magaziner, secretară la un birou de consultanţă economică şi la o firmă de construcţii, dansatoare în trupa Brânduşei Novac, prezentatoare de spectacole în bar de noapte şi manechin în vitrină şi pe catwalk manechin şi prezentatoare de spectacole pe Litoral.

05
/08
/15

Din programul românesc la actuala ediţie a Festivalului de la Edinburgh, realizat cu sprijinul ICR Londra, face parte şi spectacolul “39 de trepte” de Patrick Barlow al Teatrului Foarte Mic din Bucureşti. Versiunea românească a thriller-ului hitchcockian este o ingenioasă combinaţie de teatru şi film, în care cinci actori se transpun, în cele 75 de minute ale montării, în nu mai puţin de 65 de roluri.