Ziua Limbii Române în lume – Colocvii, expoziţii şi evenimente pe Facebook
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-limbii-romane-in-lume-colocvii-expozitii-si-evenimente-pe-facebook/

Colocvii, lansări de carte, expoziţii şi chiar evenimente pe Facebook se numără printre proiectele pregătite de reţeaua Institutelor Culturale Româneşti din străinătate pentru a marca Ziua Limbii Române.

Un articol de Petre Ivan|28 august 2017

Majoritatea proiectelor se vor derula în jurul datei de 31 august, declarată Ziua Limbii Române.

Primul care a sărbătorit Ziua Limbii Române a fost Institutul Cultural Român de la Stockholm care a organizat o conferinţă şi o lectură publică de poezie pe 21 august. Programul a cuprins prezentarea unora dintre cei mai reprezentativi autori ai literaturii române precum şi o prezentare a editurii şi a revistei Scrisul Românesc din Craiova.

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu“ de la Chişinău a sărbătorit pe 23 şi 24 august manifestări culturale dedicate Zilei Limbii Române în Republica Moldova, prin marcarea a 100 de ani de la trecerea în eternitate a lui Alexei Mateevici şi a 100 de ani de la apariţia poemului ”Limba noastră”.

Pe 31 august, la Biblioteca Publică Raională Leova va avea loc vernisarea expoziţiei „George Coşbuc – Nunta Zamfirei”. Expoziţia urmăreşte parcursul biografic al poetului şi aduce în atenţia publicului o serie de documente şi fotografii, poezii reprezentative din opera sa, articole, scrisori, documente de arhivă, facsimile, articole, extrase din presa vremii.

Vernisajul va fi urmat de simpozionul „Odă limbii române“, la care susţin prelegeri academicianul Valeriu Matei şi filologul Anatolie Eremia. Pe 4 şi 5 septembrie, va fi organizată cea de-a şasea ediţie a Congresului Internaţional al Eminescologilor, la care vor fi prezenţi specialişti din România, Turcia, Ucraina, Austria, Bulgaria, Chile, Italia şi Republica Moldova.

În capitala chineză a fost organizat evenimentul „Cinstirea Zilei Limbii Române“, pe 26 august, la Târgul Internaţional de Carte de la Beijing, desfăşurat la Noul Centru Expoziţional.

Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir“ de la Istanbul va organiza, pe 31 august, lansarea cărţii pentru copii ”Florile Vieţii”, de Alexandrina Olălău, cu ilustraţii de Ramona Olălău.

Ziua Limbii Române va fi marcată la Londra prin crearea unui eveniment dedicat pe pagina de Facebook a institutului, cu scopul de a promova programul de cursuri de limba română derulat, începând cu 31 octombrie 2016.

Evenimentul va fi completat cu scurte mărturii narative care vor ilustra motivaţiile şi experienţele foştilor cursanţi. Aceste fragmente narative vor fi însoţite de portretele fotografice ale respondenţilor.

Institutul Cultural Român de la Lisabona va marca ziua prin organizarea unor cursuri de limba română, pe 5 septembrie. Printre subiectele abordate se vor regăsi noţiuni generale despre istoria şi geografia României, evocări ale unor importante personalităţi româneşti, asemănări şi deosebiri între limbilZiua Limbii Române e română şi portugheză, lecţii demonstrative de artă culinară cu degustare şi informaţii turistice despre România.

Proiectul „Evenimente dedicate promovării limbii române“ va avea loc pe 31 august la Institutul Cultural Român de la Madrid. El va cuprinde mai multe activităţi de promovare a cursurilor de limbă română şi de creştere a vizibilităţii activităţilor organizate de ICR, transmite instituţia. Participanţii vor primi cărţi în limba română şi alte materiale promoţionale.

Institutul Cultural Român de la New York propune un eveniment la sediu, pe 31 august. „Vârste şi chipuri ale limbii române în SUA“ va avea două componente: o conferinţă susţinută de Mona Momescu, lector de limba şi cultura română la Catedra „N. Iorga” din cadrul Columbia University, New York, şi o expoziţie de carte, care va conţine câteva „bijuterii bibliofile“, inclusiv unele manuale la care se face referire în conferinţă, provenind din colecţia particulară a Monei Momescu. Expoziţia va rămâne deschisă până pe 15 septembrie.

Institutul Cultural Român de la Paris va organiza, pe 31 august, conferinţa „Limba şi identitate românească“, care va avea atât caracter ştiinţific, prin alocuţiunile susţinute de doi profesori universitari – Laura Zăvăleanu şi Alvaro Rocchetti, de la Université Sorbonne Nouvelle -, cât şi unul de popularizare a limbii române, a unicităţii acesteia în spaţiul est-european.

La Tel Aviv va avea loc, pe 31 august, o dezbatere despre poezie ca limbă internaţională de legătură între popoare, precum şi despre poezia în cultura iudaică, însoţită de recitaluri de poezie românească şi de momente muzicale. Sub egida Zilei Limbii Române, ICR va organiza o serie de evenimente de prezentare în Israel a volumelor ”Degete mici”, ”Zilele regelui” şi ”Toate bufniţele”, semnate de Filip Florian.

Institutul Cultural Român de la Varşovia propune un proiect expoziţional, menit să familiarizeze publicul polonez cu istoria şi particularităţile limbii române.

Expoziţia va avea loc în perioada 31 august – 20 septembrie şi este concepută ca o serie de 25 de planşe dedicate limbii române, începând cu o trecere în revistă a etapelor istorice de formare a limbii, continuând cu influenţele slave, turceşti, greceşti, maghiare, germane şi romanice, oferind, în acelaşi timp, şi un tablou al limbii române de astăzi, trecută prin etapele proprii de modernizare.

ICR Viena propune un eveniment de prezentare a bibliotecii Institutului, inaugurată pe 30 august 2014. De Ziua Limbii Române, bibliotecarul Maria Demble va prezenta oferta de carte a bibliotecii, precum şi achiziţiile de titluri noi.

Foto: Ziua Limbii Române – facebook

15
/06
/17

La Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu de anul acesta, Mikhail Baryshnikov prezintă un one-man show intitulat „Brodsky/Baryshnikov”, în regia lui Alvis Hermanis, bazat pe poemele poetului rus Joseph Brodsky. Cele două reprezentații sunt programate pe 15 iunie, ora 22.00, și 16 iunie, ora 18.00.

15
/06
/17

”Captivează instantaneu... Inspirat din Keaton, Fellini și desigur Chaplin, acest spectacol atemporal despre hilare accidente minore și acrobații excepționale este încântător...Obligatoriu de văzut... Contagios, extraordinar, magic.. Adorabil...Un deliciu, mergeți neapărat să-l vedeți....” Dincolo de astfel de spicuiri din aprecierile presei internaționale la adresa acestui spectacol, exact în ziua în care o mult necesară lege a fost adoptată în România (interzicerea folosirii de animale sălbatice în numerele de circ pe tot teritoriul țării), ”Pss psss/ Chiar... fără cuvinte” a făcut istorie în multe suflete și la FITS 2017.

14
/06
/17

Față de cum au cunoscut circul multe generații, acest relativ nou tip de artă performativă, circul contemporan, împletește acrobațiile și performanțele fizice cu dansul, prezentarea unui fir narativ prin mijloace de expresie teatrală, lightning design și o estetică centrată pe om, pe sentimentele, călătoria și poveștile sale. Australia, patria celebrissimei trupe Cirque du Soleil,  este unul dintre creatorii circului contemporan, care a luat avânt în anii 1970. Este o artă care conectează corpurile și sufletele fără a avea nevoie de prea mult decor sau artificii ornamentale sau de animale. Istoria circului dar și numeroasele frământări și teme ale culturii contemporane se regăsesc în această artă măiastră, complexă, extrem de muncită și totodată simplificată până la esențe: mișcare, dans, ritm, conexiune, capodoperă a corpului uman. Doamnelor și domnilor, Circa Contemporary Circus!

12
/06
/17

În a doua zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (10 iunie) a fost prezentat spectacolul de dans aerian ”TANGO LA ALTITUDINE II”, semnat de coregrafa argentiniană Brenda Angiel, continuarea unui spectacol prezentat anterior tot la FITS de aceeași companie. Un performance în aer, în lumini, umbre și fum, într-un spațiu care nu mai e spațiu definit de limite ci e libertate și respirație largă.

22
/05
/17

Când am trecut de scanerul metalic de la intrarea de la numărul 16, strada Cadet, din cartierul parizian Faubourg-Montmartre, aveam sentimentul vag că ma aflu acolo pentru a descoperi ceva ce în mod obișnuit este rezervat doar câtorva cercuri restrânse. Ce anume, greu de spus. Nu plănuisem ieșirea, Diana, o prietenă apropiată, nu putuse să vină. Nu-i nimic, o descoperire inițiatică, mi-am spus.

18
/05
/17

Astăzi este Ziua internațională a muzeelor, prilej pentru a vă prezenta un top al celor mai frumoase muzee din lume, întocmit anul trecut de cunoscutul site TripAdvisor, și de pe care nu lipsesc muzee precum: Luvru, Prado, Van Gogh sau Muzeul Metropolitan de Artă din New York.

09
/05
/17

Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București deschide joi, 18 mai, ora 19:00, expoziția „Ucenicie prin arte. Sorin Costina, colecționar”, una dintre cele mai importante colecții de artă postbelică autohtonă, ce cuprinde lucrări semnate de Corneliu Baba, Horia Bernea, Ștefan Bertalan, Paul Gherasim, Ion Grigorescu, Florin Mitroi, Paul Neagu, Florin Niculiu, Ion Dumitriu, Constantin Flondor, Sorin Dumitrescu etc.

03
/05
/17

Casieria Castelului Corvinilor din Hunedoara a fost spartă de persoane rămase deocamdată, necunoscute, din primele estimări neoficiale paguba ridicându-se la peste 170.000 de lei, bani rezultați din vânzarea biletelor în zilele libere ale minivacanței de 1 mai.