Ziua Mondială a Teatrului va fi sărbătorită la Sibiu prin spectacolul „Închisoarea de fete” în regia lui George Ivașcu
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-mondiala-a-teatrului-va-fi-sarbatorita-la-sibiu-prin-spectacolul-inchisoarea-de-fete-in-regia-lui-george-ivascu/

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu sărbătoreşte joi, 28 martie, ora 21:00, la Studioul CAVAS Ziua Mondială a Teatrului printr-o reprezentaţie specială a spectacolului „Închisoarea de fete” în regia lui George Ivaşcu.

Un articol de Andrada Văsii|25 martie 2013

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu sărbătoreşte Ziua Mondială a Teatrului printr-o reprezentație specială a spectacolului „Închisoarea de fete” în regia lui George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis. Evenimentul va avea loc joi, 28 martie, ora 21:00, la Studioul CAVAS din cadrul Facultății de Litere şi Arte din Sibiu. 

Subiectul piesei adaptate la Sibiu are loc la începutul secolului XIX când Guvernul Britanic decide să trimită în exil excedentul de puşcăriaşi spre a popula noua sa colonie din Australia. O sută trei deținute sunt îmbarcate pe o corabie în portul Londrei şi sunt închise în celulele din cala navei, câte şase.

Acesta nu este doar un spectacol, ne-am dorit să fie un spectacol, însă este o luptă a omului cu prea puținul sau cu prea multul lui, asemenea celor șase fete din celulă. ( prep. univ. drd. Ana Mujat, unul dintre asistenții de regie din cadrul proiectului )

Ziua Mondială a Teatrului a fost creată de Institutul Internațional de Teatru în cadrul Congresului Mondial de la Viena în anul 1961 şi a fost sărbătorită prima oară în 1962, la 27 martie, ziua în care se deschidea stagiunea Teatrului Națiunilor din Paris. De atunci, în fiecare an, la aceeaşi dată, comunitatea teatrală internațională, artişti şi public deopotrivă, celebrează Ziua Mondială a Teatrului.

În fiecare an de Ziua Mondială a Teatrului o personalitate din lumea artelor spectacolului sau din alt domeniu al culturii este invitată să-şi exprime gândurile legate de acest eveniment, într-un mesaj internațional, care se difuzează în lumea întreagă, în zeci de limbi.

Mesajul internațional din acest an este semnat de Dario Fo, satirist, dramaturg, regizor de teatru, actor, compozitor italiat şi laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1997. Dario Fo semnează, de asemenea, alături de Franca Rame, scenariul spectacolului „O femeie singură” ce a avut premiera anul trecut pe scena Teatrului Național din Sibiu. Mesajul internațional dedicat Zilei Mondiale a Teatrului din acest an va fi citit la Sibiu înainte de începerea spectacolului programat joi, 28 martie, ora 21:00.

Info:

Spectacolul are o durată aproximativă de o oră, iar accesul publicului se face pe baza biletelor puse în vânzare la Agenția Teatrală din bvd. Nicolae Bălcescu nr. 17. Prețul unui bilet este de 10 lei, respectiv 5 lei cu reducere.

Foto credit: Florin Chesnoiu

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.