Zoli TÓTH, Bach in ShowBiz
https://www.ziarulmetropolis.ro/zoli-toth-bach-in-showbiz/

Zoli TÓTH, promotorul muzicii neconvenţionale de percuţie din România, incepe turneul “Bach in ShowBiz” pe 30 aprilie. Artistul pregăteşte un spectacol extraordinar cu muzică de Adrian Enescu (pe teme de Johann Sebastian Bach), completată cu un show unic de proiecţii 3D marca “Les Ateliers Nomad”.

Un articol de Liliana Matei|1 mai 2014

Fondator şi lider al celebrei trupe SISTEM, Zoli TÓTH doreşte ca prin Turneul “Bach in ShowBiz” să revină la formaţia sa de muzician clasic, trecută însă prin filtrul experienţei lui în showbiz.

,,Era un vis mai vechi să realizez un proiect fusion în care să combin muzica clasică şi ceea ce am învăţat în showbiz. Deşi în facultate l-am cam urât pe domnul Bach, astăzi mă bucur mult să pot “profita” de genialitatea lui. Alături de echipa mea, am reuşit să-l reinventăm pe Marele Bach, o provocare deloc uşoară, mai ales atunci când aşteptările publicului de azi sunt foarte mari. Formula unică a instrumentelor de pe scenă (vioară, violoncel, marimbă şi vibrafon), programul divers, dinamic, plin de efecte speciale, culoare şi energie, combinaţia între clasic, jazz, pop sau rock, fac din “Bach in ShowBiz” cel mai provocator proiect în care m-am implicat până astăzi. Sper din tot sufletul ca munca noastră să se regăsească pe zâmbetul de final al publicului acestor spectacole”, declară Zoli TÓTH.

Artistul nu pleacă singur în turneu, ci este însoţit de colegii din proaspăt-înfiinţatul său ansamblu – Zoli TÓTH Project: Amalia Gîscă – vioară, Flaminia Nastai – violoncel şi Bogdan Pop – percuţie.

Muzica spectacolului este compusă de Adrian Enescu, una dintre cele mai proeminente figuri ale muzicii româneşti. Celebrul semnatar al piesei “Bună seara, iubito” a compus muzică pentru 65 de filme româneşti şi străine, pentru piese de teatru şi spectacole de balet prezentate în întreaga lume.

“Variaţiuni pe teme de BACH” constituie o muzică geometrică. «Variaţiunile BACH» sau «BACH-REMIX» reprezintă o suprafaţă pe care te deplasezi în orice direcţie, dar te întorci în punctul de unde ai pornit.

Variaţiunile sunt gândite în aşa fel încât oricare dintre ele să poată deveni muzica unui film. Fiecare piesă este un univers. Fiecare muzică este o poveste. În acest «road movie» este vorba despre efortul întoarcerii în punctul de pornire, locul care generează alte noi călătorii.” Sunt cuvintele lui Adrian Enescu, descriind principiile aflate la baza playlist-ului prezentat în Turneul “Bach in ShowBiz”.

Programul Turneului „Bach in ShowBiz”

30 aprilie – Ploieşti – Filarmonica Paul Constantinescu, ora 19.00
4 mai – Craiova – Filarmonica Oltenia, ora 19.00
5 mai – Timişoara – Filarmonica Banatul, ora 19.00
9 mai – Oradea – Filarmonica de Stat, ora 19.00
10 mai – Satu Mare – Filarmonica Dinu Lipatti, ora 19.00
11 mai – Cluj-Napoca – Colegiul Academic, ora 19.00
16 mai – Piteşti – Casa de Cultură a Sindicatelor, ora 19.00
23 mai – Braşov – Sala Patria, ora 19.00
24 mai – Târgu Mureş – Palatul Culturii (Sala Mare), ora 19.00
25 mai – Sibiu – Sala Thalia, ora 19.00
5 iunie – Bucureşti – detalii curând

Mai multe informaţii despre Turneul Naţional “Bach in ShowBiz” sunt disponibile online, iar biletele la acest super-show al primăverii se găsesc la casele de bilete ale instituţiilor partenere.

03
/05
/22

Pe 12 și 13 mai, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Valentin Doni, prezintă publicului „În lumina evocării-George Enescu” de Ulpiu Vlad, „Fantezia scoţiană, în mi bemol major, pentru vioară şi orchestră, op. 46” de Max Bruch, cu violonistul Gabriel Croitoru în ipostază solistică, și „Variaţiunile Enigma, op. 36” de Edward Elgar.

02
/05
/22

Duminică, 8 mai 2022, la ora 19.00, pe scena Ateneului Român, în cadrul CellEAST Festival 2022, va avea loc un recital susținut de profesorii invitați în cadrul festivalului și la cursurile de măiestrie Future CellEAST și MiniCellos, violonceliștii Andrei Ioniță, Denis Severin, Valentin Răduțiu, Răzvan Suma, Ștefan Cazacu, Mircea Marian, Marin Cazacu, Atanas Krastev, Dragan […]

20
/04
/22

EUROPAfest deschide ediția cu nr. 29 în prima zi din iulie cu un eveniment de excepție Opening Gala Concert. Protagoniștii serii vor fi PETER AUTSCHBACH - chitară și SAMIRA SAYGILI – voce, câștigătorii „Deutscher Rock und Pop Preis“, eveniment considerat Oscarul muzical al Europei. Alături de artiștii germani vor evolua trupe din SUA și Italia.

18
/04
/22

În cadrul celebrării a 30 de ani de relații diplomatice între Republica Kazahstan și România, în data de 3 mai 2022, ora 19:00, va avea loc pe scena Operei Naționale București concertul „Muzica Marii Stepe – Uly Dala Sazy” susținut de către Orchestra Academică de Stat Folclor și Etnografie "Otyrar Sazy", cu suportul Ambasadei Republicii Kazahstan în România.

18
/04
/22

Așa cum și-au obișnuit publicul meloman, Orchestrele și Corurile Radio România propun în fiecare an, în apropierea Paștelui, un concert deosebit cu un repertoriu axat în special pe o tematică religioasă, o seară muzicală a cărei emoție este o pregătire în sine pentru sărbătoarea pascală.

18
/04
/22

Săptămâna viitoare, vă invităm să urmăriți spectacolele de operă „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni și Ruggero Leoncavallo, „Norma” de Vincenzo Bellini, recitalul de foaier „Note de primăvară” și spectacolul de balet „Giselle” de Adolphe Charles Adam, toate făcând parte din repertoriul actual al operei bucureștene.

18
/04
/22

Centrul Național de Artă “Tinerimea Română” invită publicul în zilele de 5 și 6 mai de la ora 19.00 la Sala Mare a Palatului Național al Copiilor din București la o întâlnire de sărbătoare cu obiceiul, muzica, dansul și autenticul costum tradițional românesc, ansamblul folcloric “Cununa Carpaților”având ca invitaţi și viitorii performeri ale spectaculoaselor dansuri românești, elevi ai liceului de coregrafie Floria Capsali din București.