Aura Buzescu şi puntea dintre generaţii
http://www.ziarulmetropolis.ro/aura-buzescu-si-puntea-dintre-generatii/

„Pentru noi, actorii, demarcaţia dintre generaţii este foarte, foarte vagă”, spunea Aura Buzescu, în anul 1964. Marea actriţă a secolului trecut i-a avut ca studenţi pe Victor Rebengiuc, Gina Patrichi, Mircea Albulescu.

Un articol de Liliana Matei|1 Decembrie 2013

Aura Buzescu a fost nu doar o mare actriţă a secolului trecut, ci şi profesoara unor tinere talente ale vremii: Mircea Albulescu, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc. În textul publicat în revista Teatrul, în 1964, vorbea despre începuturile carierei şi despre faptul că „legătura dintre generaţii nu este în nici un domeniu atît de strînsă ca în teatru.”

„Eu, ca neprofesionist, înainte de intrarea la Institut, jucam comedie. Şi Aura Buzescu, într-un semestru, m-a dezvăţat de toate giumbuşlucurile pe care le făceam, de tot circul, de tot cabotinismul. După un semestru, am fost cei mai buni prieteni”, povestea Victor Rebengiuc, într-un interviu, citat de ziarul Cotidianul. Mai jos reproducem câteva fragmente din articolul semnat de Aura Buzescu pentru revista Teatrul:

„Am fost admisă la Conservator în clasa aceleia care mi-a fost maestră, apoi directoare, Lucia Sturdza Bulandra, a cărei plecare dintre noi a lăsat un gol care este şi va rămîne de neîmplinit.

Fără îndrumarea şi ajutorul său plin de bunăvoinţă nu cred că aş fi putut duce pînă la capăt începutul meu de carieră, mult prea neobişnuit şi copleșit de greutăţi. Intrată la Conservator cu o „Fabulă”, mi-am descoperit vocaţia alături şi sub îndrumarea marii mele maestre; acolo mi s-au limpezit căile, s-a conturat genul de studiu căruia urma să mă consacru.

La data trecerii examenului de absolvire, eram de un an angajată în formația teatrală a soţilor Bulandra.

Socot însă ca începutul activităţii mele ceasul cînd am urcat pe scena Teatrului Național. În clipa aceea, visul meu devenea realitate. Și am rămas slujitor credincios primei noastre scene timp de patru decenii.

Trei premii de stat primite după marele act național din August 23 au încununat o muncă închinată, cu dragoste neţărmurită, scenei romînești, publicului nostru iubit.

Dintre rolurile interpretate în această perioadă îmi amintesc cu mare bucurie pe acelea din: Trei surori de Cehov, O chestiune personală de A. Stein şi Cei din Dangaard de Anderson Nexo, care mi-au adus titlul de artistă a poporului.

Am jucat apoi în valoroase piese originale — Iarbă rea de A. Baranga, Arborele genealogic de Lucia Demetrius, Pentru fericirea poporului de N. Moraru şi A. Baranga, Hanul de la răscruce de Horia Lovinescu, şi am interpretat rolul, de un gen neîncercat în trecut de mine, al Bătrînei doamne din piesa lui Dürrenmatt.

Mi s-a dat astfel prilejul de a crea eroi de altă factură decît cei interpretaţi înainte. Am învăţat a privi, dintr-un unghi neştiut înainte, personajele cărora urma să le dau viaţă.

Tot în această perioadă mi s-a încredinţat sarcina de a iniţia în arta actorului — în măsura cunoştintelor şi puterilor mele — tinere generații.

Cînd elevii mei — Victor Rebengiuc, sau Cozorici, sau Gina Patrichi, sau atîţia alţii — culeg aplauzele publicului, mă înalţ parcă mai dreaptă în scaunul meu şi privesc cu emoţie la copiii muncii mele. Cred că legătura dintre generaţii nu este în nici un domeniu atît de strînsă ca în teatru. Nu ştiu cum să mă exprim mai limpede, dar pentru noi, actorii, demarcația dintre generaţii este foarte, foarte vagă.

Cu fiecare stagiune ce sfîrşeşte, ne facem planuri de viitor. Acesta este însă un subiect dureros pentru mine. Am dorit mult să interpretez rolul Elisabetei din piesa lui Schiller, Maria Stuart. Luni de zile am studiat lucrarea aceasta. Cînd data premierei s-a apropiat, sănătatea m-a împiedicat să dau publicului ceea ce avea dreptul să ceară şi să aştepte de la mine. Dar sper, sper să-mi reiau în curînd munca.”

Fragmentele din articolul Aurei Buzescu au fost republicate cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.

Foto Aura Buzescu: trilulilu.ro

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

01
/12
/16

Începând din sec. al XVIII-lea, domnii fanarioţi au luat o serie de măsuri menite să transforme aglomaraţia de case ridicate cum da Dumnezeu, pe uliţe desfundate, fără nume şi ameninţate periodic de revărsările Dâmboviţei, într-un oraş mai bine rostuit.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

21
/11
/16

„Românul iese la mort”. Această constatare devenea valabilă odinioară mai ales când era vorba de o înmormântare domnească, aşa cum a fost cea a lui Alexandru Suţu, întâmplată în ianuarie 1821.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

08
/11
/16

Povestea lor în film se desfășoară pe la începuturile cinematografiei mondiale, în epoca filmului mut, când David Griffith a creat modul de a istorisi o poveste pe peliculă, iar Lillian Gish, datorită regizorului, a devenit o stea de cinema.

03
/11
/16

Autorul celebrelor „mușatisme”, care sunt bijuterii ale paradoxului comic, n-a făcut școală de teatru, dar a scris pentru actor, publicând în „Rampa” și „Adevărul”. Observatorul ironic al vieții, acidul și jovialul umorist, a trăit între 22 februarie 1903 și 4 noiembrie 1970.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

28
/10
/16

Noaptea de 28 spre 29 octombrie 1952. În infirmeria penitenciarului din Aiud, Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României, murea în frig, cu o „cavernă la plămânul stâng”, după ce încercase să salveze viața unui tânăr, pe care-l protejase cu propriul lui corp.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

25
/10
/16

Autorul „Cuvintelor potrivite” se naște sub semnul zodiacal al Gemenilor, în 21 mai 1880, la București, ca rod al conviețuirii nelegitime dintre tatăl român, Nicolae Theodorescu, funcționar de bancă și Rozalia Arghesi, de origine germană, venită din Ardeal, menajeră, în casa Theodorescu.

Page 1 of 2012345...1020...Last »