Aura Buzescu şi puntea dintre generaţii
http://www.ziarulmetropolis.ro/aura-buzescu-si-puntea-dintre-generatii/

„Pentru noi, actorii, demarcaţia dintre generaţii este foarte, foarte vagă”, spunea Aura Buzescu, în anul 1964. Marea actriţă a secolului trecut i-a avut ca studenţi pe Victor Rebengiuc, Gina Patrichi, Mircea Albulescu.

Un articol de Liliana Matei|1 Decembrie 2013

Aura Buzescu a fost nu doar o mare actriţă a secolului trecut, ci şi profesoara unor tinere talente ale vremii: Mircea Albulescu, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc. În textul publicat în revista Teatrul, în 1964, vorbea despre începuturile carierei şi despre faptul că „legătura dintre generaţii nu este în nici un domeniu atît de strînsă ca în teatru.”

„Eu, ca neprofesionist, înainte de intrarea la Institut, jucam comedie. Şi Aura Buzescu, într-un semestru, m-a dezvăţat de toate giumbuşlucurile pe care le făceam, de tot circul, de tot cabotinismul. După un semestru, am fost cei mai buni prieteni”, povestea Victor Rebengiuc, într-un interviu, citat de ziarul Cotidianul. Mai jos reproducem câteva fragmente din articolul semnat de Aura Buzescu pentru revista Teatrul:

„Am fost admisă la Conservator în clasa aceleia care mi-a fost maestră, apoi directoare, Lucia Sturdza Bulandra, a cărei plecare dintre noi a lăsat un gol care este şi va rămîne de neîmplinit.

Fără îndrumarea şi ajutorul său plin de bunăvoinţă nu cred că aş fi putut duce pînă la capăt începutul meu de carieră, mult prea neobişnuit şi copleșit de greutăţi. Intrată la Conservator cu o „Fabulă”, mi-am descoperit vocaţia alături şi sub îndrumarea marii mele maestre; acolo mi s-au limpezit căile, s-a conturat genul de studiu căruia urma să mă consacru.

La data trecerii examenului de absolvire, eram de un an angajată în formația teatrală a soţilor Bulandra.

Socot însă ca începutul activităţii mele ceasul cînd am urcat pe scena Teatrului Național. În clipa aceea, visul meu devenea realitate. Și am rămas slujitor credincios primei noastre scene timp de patru decenii.

Trei premii de stat primite după marele act național din August 23 au încununat o muncă închinată, cu dragoste neţărmurită, scenei romînești, publicului nostru iubit.

Dintre rolurile interpretate în această perioadă îmi amintesc cu mare bucurie pe acelea din: Trei surori de Cehov, O chestiune personală de A. Stein şi Cei din Dangaard de Anderson Nexo, care mi-au adus titlul de artistă a poporului.

Am jucat apoi în valoroase piese originale — Iarbă rea de A. Baranga, Arborele genealogic de Lucia Demetrius, Pentru fericirea poporului de N. Moraru şi A. Baranga, Hanul de la răscruce de Horia Lovinescu, şi am interpretat rolul, de un gen neîncercat în trecut de mine, al Bătrînei doamne din piesa lui Dürrenmatt.

Mi s-a dat astfel prilejul de a crea eroi de altă factură decît cei interpretaţi înainte. Am învăţat a privi, dintr-un unghi neştiut înainte, personajele cărora urma să le dau viaţă.

Tot în această perioadă mi s-a încredinţat sarcina de a iniţia în arta actorului — în măsura cunoştintelor şi puterilor mele — tinere generații.

Cînd elevii mei — Victor Rebengiuc, sau Cozorici, sau Gina Patrichi, sau atîţia alţii — culeg aplauzele publicului, mă înalţ parcă mai dreaptă în scaunul meu şi privesc cu emoţie la copiii muncii mele. Cred că legătura dintre generaţii nu este în nici un domeniu atît de strînsă ca în teatru. Nu ştiu cum să mă exprim mai limpede, dar pentru noi, actorii, demarcația dintre generaţii este foarte, foarte vagă.

Cu fiecare stagiune ce sfîrşeşte, ne facem planuri de viitor. Acesta este însă un subiect dureros pentru mine. Am dorit mult să interpretez rolul Elisabetei din piesa lui Schiller, Maria Stuart. Luni de zile am studiat lucrarea aceasta. Cînd data premierei s-a apropiat, sănătatea m-a împiedicat să dau publicului ceea ce avea dreptul să ceară şi să aştepte de la mine. Dar sper, sper să-mi reiau în curînd munca.”

Fragmentele din articolul Aurei Buzescu au fost republicate cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.

Foto Aura Buzescu: trilulilu.ro

23
/02
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1789 se năştea la Hotahova (azi în Albania) un om cu destin neobişnuit. La zece ani vine în Ţara Românească, face studii de filosofie la Viena şi de medicină în Germania, la Halle; revine la Bucureşti şi aici are o carieră spectaculoasă, cu reverberaţii până astăzi în Grecia. S-a stins din viaţă în 1874. E vorba de Apostol Arsaki.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

06
/01
/17

Astăzi, moda cu „imaginea celuilalt” pare să fi apus pentru Bucureşti. Străinii vin şi pleacă, fără a lăsa mărturii despre oraş. Altădată, călătorii scriau pagini întregi, de cele mai multe ori pe un ton admirativ, flatant. Iată câteva mostre!

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

01
/12
/16

Începând din sec. al XVIII-lea, domnii fanarioţi au luat o serie de măsuri menite să transforme aglomaraţia de case ridicate cum da Dumnezeu, pe uliţe desfundate, fără nume şi ameninţate periodic de revărsările Dâmboviţei, într-un oraş mai bine rostuit.

Page 1 of 2112345...1020...Last »