Balul Bucurestiului Interbelic – perla Lunii Bucureștilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/balul-bucurestiului-interbelic-perla-lunii-bucurestilor/

Joi, 22 mai, de la ora 20.00, Fundaţia Calea Victoriei vă invită la a cincea ediţie a Balului Bucureştiului Interbelic, un eveniment retro intrat în tradiţia manifestărilor culturale din capitală.

Un articol de Elena Simion|9 mai 2014

Balul Bucurestiului Interbelic este un eveniment oferit iubitorilor Bucureștiului istoric, dar și celor pasionați de fascinanta lume interbelică. Poți retrăi atmosfera petrecerilor de altădată, cu ajutorul costumației din anii ’20-’30, ascultând muzica din perioada interbelică (jazz, foxtrot, charleston sau tango), într-unul dintre cele mai frumoase palate de pe Calea Victoriei – Cercul Militar Național.

Aflat la cea de-a V-a ediție, Balul este una dintre manifestările culturale care sărbatoresc capitala, promovează istoria și cultura orașului, în cadrul festivalului Luna Bucurestilor (9 mai – 9 iunie).

Ca în fiecare an, evenimentul organizat de Fundația Calea Victoriei în parteneriat cu Cercul Militar Național se va desfășura în două săli impresionante prin frumusețea arhitectonică: Sala Bizantină și Sala Gotică din Cercul Militar Național.

Începând din acest an, Festivalul Luna Bucureștilor și Balul se vor desfășura sub Înaltul Patronaj al Principesei Margareta.

Atmosfera petrecerii va fi animată de actorii de comedie Smaranda Caragea si Nae Alexandru, care vor da viață unor personaje din epocă.

Programul Balului include demonstrații de dansuri de epocă, muzică din anii ’20-’30, masa festivă, multă socializare și amuzament. La această petrecere elegantă se pot câștiga un premii, dacă te remarci printre cei mai dezinvolți dansatori sau porți unul dintre cele mai bune costume de epocă.

Vestimentația participanților la bal trebuie să fie de inspirație interbelică: rochii charleston, perle și accesorii pentru doamne, iar pentru domni frac sau costum negru de seară.

Balul Bucurestiului Interbelic Programul LUNII BUCUREȘTILOR 2014:

  • Vineri, 9 mai, 18:30 – Conferința “Luna Bucureștilor: Cum se distrau bucureștenii în interbelic?”, cu istoricul Anita Sterea, la sediul Fundației Calea Victoriei – participare pe bază de înscriere la [email protected] (intrare liberă – locurile sunt limitate
  • vineri, 16 mai, 18:30 – proiecția unui film de epocă – Sala de Cinema a Cercului Militar Național – “Visul unei nopți de iarnă” – invitat regizorul Vlad Trandafir – participare pe bază de înscriere la [email protected] (intrare liberă – locurile sunt limitate)
  • Joi, 22 mai, 20:00 – Balul Bucurestiului Interbelic – Sala Bizantină și Gotică (taxă de participare: 150 ron / 135 ron posesorii cardului de fidelitate)
  • Sâmbata, 31 mai, 17:00 – Concert Musica Viva: Arii, lieduri si vocalize, cu Musica Viva si soprana Andreea-Madalina Barbu la UNMB (Conservator) (taxa: 30 ron / 25 ron) – înscriere pe [email protected]
  • Miercuri, 4 iunie, 19:00 – proiecție de interviuri cu personalități din “Colțuri de București”, în prezența regizorului Vlad Trandafir – Colecție de confidențe, petrecute în colţuri din Bucureşti, împărtășite de iubitori de Bucureşti: Neagu Djuvara, Georgeta Filitti, Tiberiu Soare, Vintilă Mihăilescu, Adina Nanu, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Paul Ipate și Eugen Istodor, la Urbanesc – participare pe bază de înscriere la [email protected] (intrare liberă – locurile sunt limitate)
  • Sâmbata, 7 iunie – Plimbare culturală în Parcul Herăstrău (fost Luna Bucureștilor) și zona de nord, cu istoricul Anita Sterea – participare pe bază de înscriere la [email protected] (intrare liberă – locurile sunt limitate)

Informații legate de înscriere: [email protected]

tel.:0723 167 892 sau 021-321.30.22

Foto cu Balul Bucurestiului Interbelic 2012, 2013 – Cristiana Oprea, Fundația Calea Victoriei



23
/11
/17

Sâmbătă, 25 noiembrie, de la orele 13.30, Editura Humanitas lansează, în cadrul Gaudeamus 2017, romanul „Ruta Subterană”, de Colson Whitehead, distins cu Premiul Pulitzer 2017. La evenimentul găzduit de standul editurii vor participa Radu Paraschivescu, Cristian Pătrășconiu și Denisa Comănescu. Nu ratați, așadar, una dintre cele mai de succes cărți ale anului, din care am extras aici câteva fragmente.

23
/11
/17

Actrița Stela Popescu a fost găsita fără suflare, joi după-amiază, în locuința sa, echipajul SMURD sosit la fața locului constatând decesul. Stela Popescu, una dintre cele mai cunoscute actrițe ale României, ar fi împlinit luna viitoare 82 de ani. De-a lungul celor peste 60 de ani de carieră, a jucat în peste 30 de filme si in sute de piese de teatru.

23
/11
/17

Ultimul tablou pictat înainte de moarte de fostul premier britanic Winston Churchill, The Goldfish Pool at Chartwell, a fost vândut la licitație la Londra cu suma de 357.000 de lire (402.160 de euro). Churchill, laureat al premiului Nobel pentru Literatură si pasionat de pictură a realizat zeci de tablouri pe care însă nu le vindea niciodată...

23
/11
/17

Cea de-a 71-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes se va desfășura în perioada 8-19 mai 2018 și va începe cu o zi mai devreme față de debutul tradițional al evenimentului, ce avea loc de regulă într-o zi de miercuri. Evenimentul din 2018 va avea însă o durată identică cu aceea din anii precedenți, au anunțat miercuri organizatorii francezi

23
/11
/17

Vineri, 24 noiembrie și sâmbătă, 25 noiembrie 2017, de la ora 19.00, la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, va avea loc premiera spectacolului „Soțul tău rămâne-al meu”, adaptare scenică după textul “Nu-nțeleg ce se-ntâmplă” de Mihai Ignat.

22
/11
/17

Târgul de Carte Gaudeamus 2017 se află în plină desfășurare la Pavilionul Central de la Romexpo, până duminică, 26 noiembrie. Din sutele de cărți expuse – și unele reduse – am ales zece pe care merită să le luați acasă. Într-un peisaj editorial mai degrabă sărac, zece volume care vă vor face iarna mai frumoasă…

22
/11
/17

Cartea „Sub semnul lui Dylan” (traducere din limba spaniolă și note de Adina-Ioana T. Vladu) a fost publicată la Editura Allfa, în colecția „Pe Strada Ficțiunii”, în anul 2015.

22
/11
/17

Sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 18.00, la librăria Humanitas Cișmigiu va avea loc o întâlnire deschisă cu actorul și profesorul Miklós Bács, cu tema „Este actoria o artă?”, în cadrul Întâlnirilor Yorick.

22
/11
/17

Peste 1000 de titluri, 80 de cărți-eveniment, aproape 30 de lansări de carte și audiobook, sesiuni de autografe, întâlniri cu scriitori, istorici, editori, traducători, critici literari, politologi, fotografi și jurnaliști celebri

22
/11
/17

Matei Vișniec este în prezent cel mai jucat dramaturg român atât în țară cât și în străinătate. În cadrul Festivalului Internațional al Teatrului Contemporan de Animație ”ImPuls”, ediția a 13-a, Vișniec este prezent cu două piese, ambele fiind producții ale Teatrului de Animație Țăndărică.

22
/11
/17

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale“ împreună cu Teatrul Tineretului Metropolis din București organizează cea de-a V-a ediție a Audiției Naționale. Concursul este deschis tinerilor actori, absolvenților și studenților facultăților de teatru din țară.  Evenimentul este organizat de către UNATC „I.L.Caragiale” București cu sprijinul Teatrului Metropolis din București.

22
/11
/17

Faceți loc în trending! Din 14 decembrie, CASTiNG, cel mai așteptat serial online de comedie, ajunge pe YouTube. Olimpia Melinte, Andreea Șovan, Ana Udroiu și Romina Sehlanec intră în pielea personajelor imaginate de ele, într-o producție independentă semnată de DIUD și distribuită gratuit, pe parcursul a 8 săptămâni, pe canalul casting.series.

21
/11
/17

Pe 30 noiembrie, la ora 16:00, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii (OCC), va deschide Târgul 'Poveste de Crăciun' în curtea instituției din Calea Giulești nr. 16, unde îi așteaptă cu o mulțime de activități și surprize de sezon pe cei mici împreună cu familiile lor. Tot aici se va deschide și Patinoarul Copiilor, cel mai mare de acest fel din București dedicat exclusiv celor mici, care va funcționa pe toată durata iernii și va fi animat de mini-spectacole pe gheață cu personajele îndrăgite ale Operei Comice pentru Copii.

21
/11
/17

Institutul Cultural Român și Centrul Național al Cărții, în colaborare cu Ambasada României în Statele Unite Mexicane, organizează a doua participare consecutivă cu stand național la Târgul Internațional de Carte de la Guadalajara, Mexic (25 noiembrie – 3 decembrie). Anul acesta, literatura română va fi reprezentată de două voci proeminente ale prozei și poeziei: Mircea Cărtărescu și Ana Blandiana.

21
/11
/17

Teatrul Naţional I. L. Caragiale din Bucureşti anunţă premiera cu piesa Regele moare de Eugène Ionesco, un spectacol cu mari actori, o piesă de referinţă a literaturii contemporane, adusă în scenă de un tandem regizoral îndrăgit, tinerii Andrei şi Andreea Grosu, fondatorii Unteatru, cel devenit un teatru dintre cele mai apreciate.