Bucureştiul, promovat de National Geographic Channel în 10 ţări
https://www.ziarulmetropolis.ro/bucurestiul-promovat-de-national-geographic-channel-in-10-tari/

Bucureştiul şi brandul de turism al României vor fi promovate de National Geographic Channel, în 10 ţări din lume, între care Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie şi Rusia, prin intermediul unui documentar şi al unor filme scurte, întregul proiect fiind estimat la aproape 1 milion de euro.

Un articol de Liliana Matei|24 august 2014

Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) vrea să încheie un contract privind achiziţionarea serviciilor de coproducţie a unor programe (un film de 45 de minute şi 4 viniete de 30 de secunde) ce urmează a fi difuzate la televiziunea internaţională National Geographic Channel, pentru promovarea brandului de turism al României, conform unui anunţ din 13 august al ANT.

În vederea atribuirii acestui contract, ANT a organizat procedura de negociere directă, care se va finaliza prin încheierea unui contract de achiziţie publică.

Proiectul presupune realizarea, în coproducţie, a unui film documentar de 45 de minute şi a unor viniete (filme scurte, n.r.) de 30 de secunde, acestea făcând parte din proiectul televiziunii National Geographic Channel, realizat sub conceptul de „Smart Cities”.

După ce vor fi realizate, aceste filme vor fi difuzate pe National Geographic Channel, în perioada februarie – mai 2015, în Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie, Rusia şi România (ca pieţe ţintă, aşa cum au fost ele identificate în urma cercetărilor realizate penru crearea brandului turistic naţional) şi, respectiv, Spania şi Polonia, Abu Dhabi (capitala Emiratelor Arabe Unite) şi India (ca pieţe de oportunitate), scrie Mediafax.

Documentarul va trebui să promoveze Bucureştiul ca destinaţie „«smart» de city-break” şi să conţină cele mai reprezentative patru puncte de atracţie ale capitalei României şi din imediata sa apropiere, promovând peisajul cultural, trecutul istoric, infrastructura pentru educaţie, dar şi stilul de viaţă pentru petrecerea timpului liber.

Totodată, filmul documentar şi vinietele trebuie să abordeze atât partea mai puţin cunoscută a oraşului din punct de vedere al istoriei, al vieţii culturale şi artistice, al oportunităţilor educaţionale, cât şi elemente de interes deja cunoscute de turişti, dar pentru care este nevoie să se menţină eforturile de promovare, după cum precizează ANT.

Valoarea estimată a proiectului este 972.500 de euro, din care contribuţia estimată a Autorităţii Naţionale pentru Turism este de 750.000 de euro, în timp ce contribuţia estimată a National Geographic Channel este de 222.500 de euro, conform documentaţiei făcute publice de ANT.

Propunerea financiară trebuie să se încadreze în limita bugetului alocat pentru această acţiune, sursa de finanţare fiind fonduri externe nerambursabile, menţionează ANT.

bucharest

Contribuţia National Geografic Channel la această coproducţie va presupune şi realizarea a patru machete de presă, în format A4, pentru promovarea Bucureştiului şi a produselor turistice cheie ale României, ce vor fi publicate în revista National Geographic Magazine (coperta 4), pe aceleaşi pieţe ca şi documentarul şi vinietele, în perioada februarie – mai 2015.

Potrivit ANT, în activitatea de promovare turistică, emisiunile televizate cu specific de turism reprezintă un instrument important prin intermediul căruia mesajul de promovare ajunge la potenţialii turişti.

„Impactul pe care astfel de emisiuni televizate îl are în rândul consumatorilor de produse şi servicii turistice este unul eficient, cunoscută fiind influenţa pe care mass-media vizuală o are în rândul publicului”, îşi justifică ANT desfăşurarea acestui proiect.

De asemenea, conform ANT, conceptul „Smart Cities”, iniţiat de National Geographic Channel presupune realizarea câte unui film documentar pentru 18 oraşe europene relevante, invitate să participe la această iniţiativă de promovare, datorită faptului că sunt considerate a avea cel mai mare potenţial de creştere în următorii ani.

Deţinută de National Geographic Ventures şi FOX Entertainment Group (care este controlată de magnatul Rupert Murdoch), compania National Geographic Channels International (NGCI) sprijină angajamentul Societăţii National Geographic de a explora, proteja şi educa prin cele şase televiziuni ale sale: National Geographic Channel, National Geographic Channel HD, Nat Geo Wild, Nat Geo Wild HD, Nat Geo People şi Nat Geo Mundo.

La nivel global, televiziunea National Geographic Channel (inclusiv NGC U.S. care este o companie joint-venture între NGT şi Fox Cable Networks Group) este disponibilă în 440 de milioane de case din 171 de ţări, în 45 de limbi.

21
/11
/17

CRONICĂ DE FILM Foarte puţine filme din acest an au energia pe care o degajă „120 de bătăi pe minut” („120 battements par minute”), al treilea lungmetraj al regizorului francez Robin Campillo, laureat cu Grand Prix şi Premiul Criticii (FIPRESCI) la Festivalul de la Cannes.

20
/11
/17

Teatrul EXCELSIOR ii invita pe iubitorii teatrului, joi, 23 noiembrie 2017, de la ora 19:00, la evenimentul de inaugurare a Sălii Ion Lucian, situată în strada Academiei, nr. 28-30. Acesta va fi urmat de o reprezentație specială a spectacolului Cocoșelul neascultător, cel mai longeviv titlu din repertoriul teatrului care poartă semnătura auctorială și regizorală a maestrului Ion Lucian.

20
/11
/17

După un memorabil concert susținut recent cu Orchestra Națională Radio, violonistul Alexandru Tomescu revine pe scena Sălii Radio miercuri, 22 noiembrie, de la ora 19.00, într-un recital alături de pianista Sînziana Mircea!

20
/11
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aproape necunoscut marelui public, Constantin Brăiloiu (1893-1958) a avut șansa unei pregătiri excepționale și apoi, după al Doilea Război Mondial, pe cea a activității în străinătate. A rezultat o carieră plină de realizări în care beneficiari sunt deopotrivă specialiștii din România și cei din Europa.

20
/11
/17

Pe 12 noiembrie 2017 la Teatrul Mic din Bucureşti a avut loc premiera ”Anul Dispărut. 200/7” de Peca Ștefan, în regia Anei Mărgineanu. ”Anul Dispărut. 200/7”  face parte, ca ultim spectacol, din trilogia ”Anul dispărut”, alături de ”Anul dispărut. 1989” și ”Anul dispărut. 1996”.

19
/11
/17

Cel de-al nouălea film al lui Quentin Tarantino, care are titlul de lucru „#9”, va fi produs de Sony Pictures , informează The Hollywood Reporter. Tot ce se știe pana acum este că noul film al lui Tarantino (Plasat la finalul anilor 1960 - începutul anilor 1970, în Los Angeles) va beneficia de o distribuţie remarcabilă.

18
/11
/17

  Expoziția „Podoabe străvechi”, cuprinzând câteva sute de obiecte de podoabă cu o vechime cuprinsă între 5.000 și 8.000 de ani, descoperite în așezări și morminte din sud-estul României, a fost deschisă joi la Muzeul județean Buzău. „Expoziția este o premieră națională și este rodul parteneriatului între opt muzee: Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” București, […]

17
/11
/17

Cele mai noi filme poloneze, premiate în ultima vreme în Polonia și în lume, vor putea fi văzute în cadrul festivalului CinePOLSKA, de vineri până duminică și la sfârșitul săptămânii viitoare, la Cinematograful ''Elvira Popescu'' din Capitală.

17
/11
/17

SCRISORI CĂTRE CEI DIN CĂRȚI Pe urmele jurnalistei și spioanei americane Marguerite Harrison, pe când bolșevismul începea.