Cele mai frumoase amintiri de Crăciun, trăite de mari actori
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-mai-frumoase-amintiri-de-craciun-traite-de-mari-actori/

Mari actori români împart cu spectatorii lor câte o amintire dragă de la un Crăciun de altădată. Şi le fac cititorilor Ziarului Metropolis câte o urare pentru anul 2014. Teatrul Metropolis şi Ziarul Metropolis vă urează Sărbători Fericite!

Un articol de Ziarul Metropolis|24 decembrie 2013

Mari actori români împart cu spectatorii lor câte o amintire dragă de la un Crăciun de altădată. Şi le fac cititorilor Ziarului Metropolis câte o urare pentru anul 2014. Teatrul Metropolis şi Ziarul Metropolis vă urează Sărbători Fericite şi să vă bucuraţi alături de familie, de naşterea Mântuitorului!

Alexandru Arşinel: „Ioan Luchian Mihalea ne-a cântat de Crăciun“

„Eu am multe amintiri frumoase de Crăciun, însă una dintre ele m-a marcat foarte mult timp, pentru că a fost ceva ce rar ți se întâmplă într-o viață. Ceva de care îți amintești mereu cu nespusă nostalgie. S-a întâmplat, cred, în iarna lui 1987, într-o perioadă în care colindele adevărate erau interzise.

Asta nu însemna că noi nu ne colindam între noi și că nu vedeai colindători la tot pasul în preajma Sărbătorilor. Avusesem în noaptea aia niște invitați. Petrecerea se încheiase, invitații plecaseră, iar nevastă-mea se culcase deja. Mă pregăteam să mă schimb și eu și să mă pun în pat, când de undeva din ceruri parcă, dintr-un spațiu nedefinit, se auzea încetişor un colind aproape ireal. M-am dus la ușă și am deschis-o.

Erau cinci colindători și Ioan Luchian Mihalea, cu grupul cu care el obișnuia să colinde pe la diferite personalități. I-am invitat în sufragerie, i-am servit cu ce aveam pe acolo și i-am rugat să cânte încet, pentru că nu voiam să o trezesc pe nevastă-mea din somn. Colindele au durat vreo 30 de minute, o muzică divină, ceva, cum spuneam, coborât direct din ceruri. La plecare le-am dat adresa lui Dinu Săraru, să-l colinde și pe el, apoi m-am dus în dormitor. Am întrebat-o pe nevastă-mea dacă a auzit ceva în sufragerie. «Da, a fost ceva minunat» – mi-a spus, «am simțit că am ajuns în Rai»…

Spectatorilor şi cititorilor Ziarului Metropolis le doresc un an mai frumos și mai bun, un an în care să li se împlinescă toate dorințele!“.

Sebastian Papaiani: „Am fost luaţi prin surprindere“

„Îmi amintesc cu mare plăcere un Crăciun petrecut la Breaza, la niște prieteni, prin 2006. Cineva plantase în fața cabanei un brăduț cu vreo 4 sau 5 ani înainte. Bradul pe care îl împodobiseră crescuse extraordinar și era acum înalt și frumos cam cât doi oameni puși unul peste altul.

La un moment dat noi ne-am apucat să facem gratar. Cărniță, mititei, chestii din astea, când, dintr-o dată, a început nebunia în jurul nostru. Un reflector puternic lumina bradul, un cor format din 6 tineri a început să cânte colinde, iar alții au coborât din brad cu artificii și cu pocnitori.

Eram muți de uimire, dar și un pic înspăimântați, pentru că am fost luați prin surprindere. Una peste alta, țin minte că m-am bucurat atît de tare încât m-am și îmbătat în următoarele minute.

Spectatorilor ce să le mai urez, că săracii sunt și ei debusolați și deprimați de viața asta: le urez multă sănătate. Le doresc să le dea Domnul ceea ce îmi doresc sa îmi dea și mie. Și să ne bucurăm de anii rămași, iar când o fi să murim, să murim de bâtrânețe, nu de boală“.

Virgil Ogășanu: „L-am iubit pe Moş Crăciun“

„Mă bucur că m-ați întrebat despre cum era Crăciunul pe vremuri, pentru că eu, de când mă știu, l-am iubit pe Moș Crăciun. Pe vremea comuniștilor, în perioada asta ne puneau spectacole de teatru, ne încărcau programul ca să ne abată gândul de la cele sfinte. Eu și Florian Pittiș, Dumnezeu să-l odihnească, ne duceam de Crăciun la biserică și stăteam pe ziduri până se încheia toată slujba.

Evident că știau că ne ducem, dar nu aveau ce să ne facă. Sunt amintiri foarte plăcute, în ciuda greutăților și a cenzurii din acele vremuri. Îmi amintesc că cel mai trist Crăciun a fost când mama mi-a spus că Moș Crăciun nu există. În clipa aia lumea mea minunată s-a prăbușit. Crăciunul era un basm pentru mine și așa a rămas și acum, pentru că basmele nu se termină niciodată, nu-i așa? Atunci însă am fost dărâmat să aflu de la mama că de fapt Moș Crăciun n-a existat decât în imaginația mea.

Tot legat de Crăciun și biserică, când eram copil în Severin, am trecut într-o zi prin fața bisericii și m-am închinat. Lângă biserică era o clădire locuită de câțiva ruși care aveau în grijă zona respectivă. Eu veneam de la școală și eram îmbrăcat în pionier. Ajuns în fața bisericii m-am închinat, iar un rus mi-a tăiat calea țipând la mine disperat și gesticulând: «Niet, Niet, tu ești pionier, nu ai voie să te închini!». I-am spus mamei despre întâmplarea asta, iar ea mi-a sugerat să mă închin cu limba când mai trec pe lângă vreo biserică, gest pe care, din obișnuință, îl mai practic și astăzi, chiar dacă mă închin și cu mâna“.

Spectatorilor şi cititorilor Ziarului Metropolis le urez un an nou cu multă sănătate și mai puține certuri politice și mai multe realizări socio-culturale, pentru că avem nevoie ca de aer de cultură. Trebuie să ne punem din nou în valoare acest enorm potențial artistic al neamului. La mulți ani și multă sănătate!“

Damian Crâşmaru: o întâmplare cu Finteşteanu şi cu Ghibericon

„Cea mai mare bucurie a unui actor este să joace de Sărbători. Înainte, asta făceam, petreceam sărbătorile creştine pe scenă, cântând «La mulţi ani!» alături de publicul nostru. Emoţia actului artistic era amplificată de atmosfera aceea specială de Crăciun.

Îmi amintesc că într-un an jucam la un matineu, pe scena Teatrului Naţional, alături de mari actori. Printre ei, Finteşteanu şi Ghibericon. În acea zi, Ghibericon a intrat pe scenă, iar Finteşteanu şi-a dat seama că colegul lui avusese o noapte grea, pentru că petrecuse cam mult şi era cam mahmur. În momentul în care Ghibericon a intrat pe scenă, să-şi spună replica, Finteşteanu l-a luat tare şi i-a spus aşa personajului pe care îl juca Ghibericon: «Du-te, şi nu te mai întoarce!» Şi deşi Ghibericon mai avea replici în spectacol, a plecat şi nu s-a mai întors. Ba chiar i-a spus lui Finteşteanu: «Chiar asta voiam să şi fac!» Am râs foarte mult atunci, pentru că lucrurile, în lumina sărbătorilor, erau mult mai uşor de suportat.

Cititorilor şi spectatorilor le urez aşa: să găsească în familiile lor căldura, apropierea şi intimitatea pe care le găsim noi atunci când jucăm la Teatrul Metropolis, acest teatru de catifea, unde dispare bariera dintre actori şi public“.

Istvan Teglas: „Să ne iertăm, dacă e cazul“

„Din fericire, amintirile pe care le am din copilărie legate de sărbatorile de iarnă țin mai mult de partea sufletească, deși cadourile frumoase însemnau o mare parte a bucuriei, nu exista nebunia asta pentru cumpărături interminabile şi fără sens. Ele erau înlocuite cu plimbări lungi în natură, cu oameni vechi și noi, și deși era un frig îngrozitor pe vremea aia, eram entuziasmați de bucuria întâlnirii și de a fi împreună un pic altfel.

istvan teglas

Tânărul actor Istvan Teglas Foto: Anca Robu

Bineînțeles că nu toate întâlnirile decurgeau fără tensiuni. Reîntâlnirea cu membrii familiei, prieteni, sau colegi mereu năștea situații amestecate, care însă după discuții lungi lângă un pahar de vin bun se rezolvau. Între timp se pare că am rămas cu obiceiul ăsta.

Perioada sărbătorilor de iarnă înseamnă să putem să ne asumăm în ce ne-am transformat în ultimul an, să putem să ne ascultăm, să ne iertăm dacă e cazul, și să ajungem la o înțelegere. Dacă de-a lungul anului am avut o mie de motive de a nu face aceste lucruri, acum a venit momentul.”

Articol realizat de Petre Ivan / Judy Florescu

Foto: Cinemagia

26
/05
/17

Cum vii dinspre Hala Traian către Piața Unirii, pe Calea Călărașilor – la numărul 55 – este La Scena. Un local prietenos, cu o curte primitoare și o sală de teatru la etaj, situat chiar la stradă. La doi pași de Centrul Vechi al Bucureștiului, această sală a Teatrului Arca, înființat prin Fundația Culturală ParteR, este unul dintre primele spații neconvenționale în care, la începutul anilor 2000, tinerii artiști creau spectacole și jucau teatru, atrăgând în proiectele lor îndrăznețe actori consacrați precum Valeria Seciu, Victor Rebengiuc ori Șerban Ionescu. Făcând un salt rapid în timp – ca într-o poveste SF – acesta este și locul care găzduiește duminică, pe 28 mai, a doua reprezentație a Cenușăresei. Primul musical produs de Compania Pelerin, în regia lui Bogdan Tudor Pelerin și pe muzica lui Zeno Apostolache Kiss, este o premieră și pentru La Scena, fiind primul spectacol pentru copii care se joacă aici. 

26
/05
/17

Într-o zi de 26 mai se stingeau din viaţă doi mari actori români: Ștefan Bănică, în 1995, şi Jean Constantin, cincisprezece ani mai târziu. Despre Bănică se ştie că era nu doar un actor uriaş, ci şi un foarte apreciat cântăreţ/lăutar, printre cele mai celebre piese muzicale ale acestuia numărându-se: „Îmi acordați un dans”, „Cum am ajuns să te iubesc”, „Gioconda se mărită”, „Hei, coșar, coșar” și „Astă seară mă fac praf”.

26
/05
/17

În perioada 27 mai-3 iunie 2017, Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj-Napoca organizează cea de a XIV-a ediție a Festivalul Absolvenților „Galactoria”. În cele 8 zile vor avea loc spectacole de teatru susținute de absolvenții școlii și workshopuri conduse de invitații Galei.

26
/05
/17

Prima ediție a LIM – Less is More, platforma europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat continuă să se desfășoare prin două evenimente importante, ambele organizate în România: cel de-al doilea Workshop din seria LIM și prezentarea celor 16 proiecte selecționate, în fața unui public specializat, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).

25
/05
/17

Cea de-a zecea ediție a festivalului TESZT, Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara, organizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara, este în plină desfășurare.

25
/05
/17

La cursurile lui Alin Ciupală îmi amintesc că toți voiam să dăm cele mai deștepte răspunsuri la întrebări care ne provocau într-un mare fel. M-am gândit chiar la acele întrebări recent, când cineva, aflând că am terminat Istorie, mi-a replicat banalul ,,înseamnă că ai o memorie bună”. Greșea, omenește.

25
/05
/17

„Barometrul de Consum Cultural 2016. O radiografie a practicilor de consum cultural”, studiu realizat și publicat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC), va fi lansat miercuri, 7 iunie 2017, ora 11.00, la Sala Symposium a Bibliotecii Naționale a României, în prezența unor importante personalități din mediul cultural și academic, precum și a Ministrului Culturii, dl. Ioan Vulpescu.

25
/05
/17

În 1977, nimeni auzise despre săbii laser, jedi sau bikini de cupru, și oamenii nu se salutau încă cu formula ''Forța fie cu tine''. Însă, lucrurile erau pe cale să se schimbe - George Lucas, un tânăr regizor de 33 de ani, pregătea cel de-al treilea film al său, o saga intergalactică despre lupta dintre bine și rău avându-l în prim-plan pe Luke Skywalker, un băiat fermier cu un trecut vag. În urmă cu 40 de ani, într-o zi de 25 mai (1977) avea loc loc premiera filmului Războiul stelelor, în regia lui George Lucas, una dintre cele mai de succes pelicule din istorie.

25
/05
/17

O retrospectivă de patru filme clasice realizate de mari regizori ai celebrului Nou Val ceh va putea fi văzută, cu susţinerea Centrului Ceh, la cea de-a patra ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara.

24
/05
/17

Corespondenţă de la Cannes: În "The Square", regizorul suedez Ruben Östlund ia peste picior mai multe subiecte dintr-o societate civilizată: echitatea socială și raporturile de putere între indivizi, limitele libertății de expresie, lumea publicitară și efectele perverse generate de media, arta contemporană și artists talk(s).

24
/05
/17

“Când se trezi, soarele era aruncat departe, pe cer. Se foi puțin în pat și încercă să aţipească din nou. Aerul rece, din camera înaltă, nezugrăvită de mulți ani, îl pătrundea până la piele și îl înfiora. Ar mai fi dormit, dar îl treziseră țipetele păunilor flămânzi și cântecele triumfale ale cocoșilor. (...)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

24
/05
/17

Concertmaistrul Filarmonicii din Viena, Volkhard Steude, poate fi din nou ascultat de publicul din România. Pe o pe o vioară Antonius Stradivarius 1714, care i-a fost pusă la dispoziție de Banca Națională a Austriei, violonistul va interpreta binecunoscuta și îndrăgita Sonată Nr.9 în La major, op.47 –Kreutzer de Beethoven, dar și alte două sonate compuse de doi dintre marii B din istoria muzicii: Beethoven și Brahms.

24
/05
/17

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București vă invită în perioada 20 mai – 8 iunie la Gala Absolvenților. Un eveniment de tradiție care lansează în lumea artistică promoția 2017 a Facultăților de Teatru și Film.

24
/05
/17

Primul muzician din istorie distins cu Premiul Nobel pentru Literatură împlinește, astăzi, 76 de ani! Cântărețul, compozitorul și poetul Bob Dylan (Robert Allen Zimmerman) a compus de-a lungul carierei sale peste 400 de cântece și a influențat prin creația sa generaţii întregi de muzicieni.

24
/05
/17

400 de evenimente - lansări de carte, activități pentru copii, spectacole, piese de teatru și concerte - vor avea loc în cadrul celei de-a XII-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, deschis, astăzi, la ora 12,00, la Romexpo.