Documente străvechi care descriu viaţa evreilor din Asia Centrală, descoperite în Afganistan
https://www.ziarulmetropolis.ro/documente-stravechi-care-descriu-viata-evreilor-din-asia-centrala-descoperite-in-afganistan/

Mai multe documente străvechi, care oferă o privire de ansamblu inedită despre viaţa de zi cu zi a comunităţii evreieşti din Asia Centrală, în Evul Mediu, au fost descoperite într-o peşteră din Afganistan şi au fost prezentate în premieră joi la Ierusalim. „Este pentru prima dată când am alcătuit o colecţie importantă de documente care […]

Un articol de Andrada Văsii|10 ianuarie 2013

Mai multe documente străvechi, care oferă o privire de ansamblu inedită despre viaţa de zi cu zi a comunităţii evreieşti din Asia Centrală, în Evul Mediu, au fost descoperite într-o peşteră din Afganistan şi au fost prezentate în premieră joi la Ierusalim.

„Este pentru prima dată când am alcătuit o colecţie importantă de documente care evocă civilizaţia şi cultura evreilor din acele ţinuturi”, la începutul secolului al XI-lea, a declarat profesorul Haggai Ben-Shammai, directorul Bibliotecii Naţionale din Israel.

Documentele au fost descoperite din întâmplare într-o peşteră ocupată de vulpi, în urmă cu doi ani, în nordul Afganistanului.

Ele au fost găsite într-o „geniza”, o ascunzătoare amenajată cu scopul de a adăposti în mod tradiţional documente cu un caracter religios, care nu pot fi pur şi simplu aruncate şi îngropate.

Geniza afgană, cea mai îndepărtată geografic de Israel descoperită până în prezent, conţinea câteva sute de documente, care au intrat apoi în posesia mai multor colecţionari şi comercianţi din lumea întreagă.

Biblioteca Naţională din Israel a cumpărat de curând 29 dintre acele documente de la un comerciant din Ierusalim şi le-a prezentat presei în cursul zilei de joi.

Colecţia include documente redactate în limba iudeo-persană, dialectul dominant din epocă, transcris cu caractere arabe şi ebraice şi traduse în limbile arabă şi ebraică.

Acele documente atestă în premieră implantarea unei comunităţi evreieşti într-un loc central de pe ruta comercială care lega China de Occident. Ele conţin printre altele şi un comentariu despre „Cartea lui Isaia” făcut de un exeget al secolului al X-lea, Saadia Gaon.

„Până acum, nu aveam niciun document care să ateste prezenţa evreilor în această parte a lumii persane”, a declarat Haggai Ben-Shammai, care a spus că Biblioteca Naţională din Israel se pregăteşte să pună aceste documente la dispoziţia tuturor utilizatorilor, publicându-le pe internet.

 

 

Sursa: Mediafax

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.