Hollywood-ul, îmblânzit de piraţii cibernetici nord-coreeni
https://www.ziarulmetropolis.ro/hollywood-ul-imblanzit-de-piratii-cibernetici-nord-coreeni/

Premiera newyorkeză a filmului „The Interview”, o comedie despre un complot fictiv al CIA ce vizează asasinarea preşedintelui din Coreea de Nord, a fost anulată de organizatori, în urma unor ameninţări primite din partea piraţilor cibernetici.

Un articol de Petre Ivan|17 decembrie 2014

Purtătorul de cuvânt al lanţului de cinematografe în care ar fi trebuit să aibă loc proiecţia acestui film a anunţat că evenimentul a fost anulat.

Piraţii cibernetici care au accesat ilegal reţeaua de calculatoare a studiourilor Sony au ameninţat că vor ataca cinematografele din Statele Unite în care va fi proiectat acest film, produs de studioul hollywoodian, notează Mediafax.

Autorii acestor ameninţări provin din acelaşi grup care a publicat pe internet e-mailuri şi date personale furate din reţeaua de computere de la Sony Pictures.

Piraţii cibernetici din grupul GOP („Guardians of Peace” / „Gardienii Păcii”) au menţionat atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 într-o serie de ameninţări recente, în care au spus că „lumea va fi plină de teamă”.

„Amintiţi-vă de 11 septembrie 2001. Vă recomandăm să vă ţineţi la distanţă de locurile (în care va fi proiectat filmul „The Interview”) în acele momente”, a scris acel grup într-un mesaj dat publicităţii marţi.

Filmul „The Interview” îi are în rolurile principale pe actorii James Franco şi Seth Rogen.

„Dacă locuinţa voastră se află în apropiere, ar fi mai bine să plecaţi de acasă. Orice s-ar întâmpla în zilele viitoare va fi din cauza lăcomiei studiourilor Sony Pictures Entertainment”, au adăugat piraţii cibernetici.

Directorii de la Sony au spus anterior că nu vor avea obiecţii dacă anumite cinematografe vor alege să nu difuzeze filmul „The Interview”.

Grupul Carmike Cinemas, care operează 278 de cinematografe în Statele Unite, a anulat toate proiecţiile programate ale acestui film, potrivit mai multor publicaţii americane.

Piraţii din grupul GOP au dat publicităţii alte fragmente din datele personale furate din computerele studiourilor Sony, denumindu-le „un cadou de Crăciun”.

Numeroase e-mailuri profesionale, numere de securitate socială şi detalii despre salariile directorilor şi angajaţilor au fost publicate.

Marţi, doi foşti angajaţi de la Sony Pictures au dat în judecată studioul hollywoodian pe care îl acuză că nu au oferit o securitate corespunzătoare sistemelor informatice care să prevină un atac cibernetic.

Sony Pictures a încercat în urmă cu câteva zile să limiteze pagubele suferite, contactând mai multe publicaţii americane şi cerându-le să blocheze publicarea acelor e-mailuri.

Unele dintre e-mailurile deja publicate conţin dialoguri stânjenitoare, referitoare la câţiva actori de prim rang de la Hollywood, precum Angelina Jolie şi Leonardo DiCaprio.

Publicaţiile Variety, The New York Times şi The Hollywood Reporter au fost avertizate de Sony Pictures că studioul „nu şi-a dat consimţământul privind posesia, distribuirea, publicarea şi folosirea în orice alt fel a informaţiilor furate”.

Coreea de Nord a negat că ar fi fost implicată în acest atac informatic, pe care l-a descris însă ca pe o „faptă curajoasă şi îndreptăţită”, ce ar fi putut să fie realizată de „susţinătorii şi simpatizanţii” ei.

Editorii revistei Variety spun că publicarea unor informaţii furate reprezintă o chestiune „problematică, dar necesară”, întrucât acele informaţii se află deja „în domeniul public” şi sunt „inevitabile”.

Foto: Hollywood, The Interview – cinemagia

16
/09
/17

Unul dintre cele mai aşteptate filme de acţiune, ,,Asasin American” marchează revenirea lui Michael Keaton pe marile ecrane şi dezvăluie, din 15 septembrie, originile unui luptător cu abilităţi unice şi motivat de răzbunare.

15
/09
/17

Docuart Fest anunță 6 zile de festival pline de proiecții, discuții și activități în cadrul celei de-a 6-a ediții a festivalului documentarului românesc, în perioada 26 septembrie - 1 octombrie, la Cinema Muzeul Țăranului, Știrbei Center, Arcub Lipscani și Teatrul Macaz.

13
/09
/17

CRONICĂ DE FILM „Perfect sănătos”, noul film de ficţiune regizat de Anca Damian, scris împreună cu Lia Bugnar şi avându-l în rolul principal pe Anghel Damian, este un fals thriller care începe convingător, dar care îşi pierde din credibilitate pe parcurs, fără a fi lipsit de calităţi (printre care imaginea desaturată a lui Oleg Mutu).

12
/09
/17

După ce a cucerit box office-ul american şi a devenit horror-ul cu cele mai bune încasări din istorie, ,,IT” domină şi clasamentul veniturilor realizate la nivel local şi generează 628.166 lei în weekend-ul lansarii pe marile ecrane din România, fiind vizionat de 32.214 spectatori.

12
/09
/17

Editura Nemira continuă Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy – cu scriitorul Ted Chiang, invitat prin skype la o discuţie cu Ana Nicolau, luni, 18 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas din Cişmigiu. Publicată în colecția Nautilus, Povestea vieții tale a fost cea mai bine vândută carte la Bookfest 2017.

11
/09
/17

Bucharest International Dance Film Festival 2017 și-a desemnat, duminică seară, câștigătorii, la finalul a patru zile de proiecții, performance-uri și întâlniri. În competiția internațională, cel mai bun film a fost desemnat ”The Line” - regia Adrien Ouaki și Nathan Cahen, coregrafia Adrien Ouaki. Scurtmetrajul a fost premiat ”pentru complexitatea expunerii cinematografice, dublată de un limbaj de mișcare puternic care susține ideea filmului”.

09
/09
/17

Din 13 septembrie, festivalul Pelicula va umple din nou orașul de culoare și de filme pline de emoție. Unele în avanpremieră extraordinară, altele cu un traseu mult prea scurt în sălile noastre de cinematograf, cele mai multe probabil singura dată pe ecranele unui cinematograf din România.

08
/09
/17

CRONICĂ DE FILM Câştigător la începutul anului la Festivalul de la Rotterdam şi inclus în competiţia Festivalului Anonimul de la Sfântu Gheorghe, "Sexy Durga", al treilea lungmetraj al regizorului indian Sanal Kumar Sasidharan, este unul din cele mai destabilizatoare filme din 2017. Ambiţios, fascinant, perturbator.

06
/09
/17

Între 7 și 10 septembrie, trăim într-un oraș al dansului, datorită Bucharest International Dance Film Festival, care ne propune cele mai atrăgătoare filme de dans ale momentului. Despre provocările unui astfel de eveniment, am stat de vorbă cu coregrafa și regizoarea Simona Deaconescu, cofondatoare a festivalului ajuns la a treia ediție.

06
/09
/17

Bucharest International Dance Film Festival începe joi, 7 septembrie, cu proiecția lungmetrajului ”La Danseuse/ Dansatoarea”, în regia lui Stéphanie di Giusto, și se va încheia pe 10 septembrie, cu prezentarea documentarului ”WIM”, de Lut Vandekeybus.

05
/09
/17

Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun actor în rol secundar sunt cele trei Premii Oscar din opt nominalizări, din palmaresul filmului „Moonlight” („În lumina lunii”) în regia lui Barry Jenkins. Vineri, 15 septembrie, regizorul va deschide prima ediție a American Independent Film Festival la București, printr-o discuție cu publicul în direct prin Skype, la finalul proiecției celui de-al doilea lungmetraj al său.

01
/09
/17

Festivalul documentarului românesc anunță selecția competițională oficială și pregătește 6 zile de proiecții, întâlniri cu regizori, dezbateri și sesiuni de master class, în perioada 26 septembrie – 1 octombrie la Cinema Muzeul Țăranului (str. Monetăriei nr. 3), Sala ARCUB Lipscani și Știrbei Center (str. Știrbei Vodă nr. 104 - 106).