Jocurile foamei – lansare cu mesaj politic pentru tânăra generaţie
https://www.ziarulmetropolis.ro/jocurile-foamei-lansare-cu-mesaj-politic-pentru-tanara-generatie/

Saga „Jocurile foamei/ The Hunger Games” a revenit pe marile ecrane cu un al doilea lungmetraj, luni seară, la Londra, marcat de carisma actriţei Jennifer Lawrence şi de un mesaj politic lipsit de complexe, care îi îndeamnă pe tineri să se revolte.

Un articol de Andrada Văsii|12 noiembrie 2013

Saga ,,Jocurile foamei/ The Hunger Games“, impulsionată de succesul primului film, în 2012, a revenit pe marile ecrane cu un al doilea lungmetraj, luni seară, la Londra, marcat de carisma actriţei Jennifer Lawrence şi de un mesaj politic lipsit de complexe, care îi îndeamnă pe tineri să se revolte.

Filmul „Jocurile foamei: Sfidarea/ The Hunger Games: Catching Fire” a fost proiectat în premieră mondială luni seară la Londra, înainte de lansarea sa oficială în lumea întreagă, între 15 şi 28 noiembrie, informează AFP.

În ciuda ploii, sute de fani s-au adunat la Londra pentru a-i vedea pe actorii din acest film, în primul rând pe Jennifer Lawrence, în momentul în care aceştia au păşit pe covorul roşu. Câteva zeci de fani şi-au instalat corturile în centrul Londrei încă de duminică, pentru a fi siguri că vor ocupa cele mai bune locuri.

Produsă de compania Lionsgate, adaptarea cinematografică a primului volum din trilogia de succes scrisă de romanciera americană Suzanne Collins s-a impus aproape imediat ca un titan de box office, obţinând încasări mondiale de 693 de milioane de dolari, în 2012.

Lionsgate, care a transformat „The Hunger Games” într-o gamă vastă de produse derivate – truse de machiaj, articole vestimentare, tablete de ciocolată -, lucrează deja la proiectul unui parc de distracţii inspirat de celebra trilogie.

„Jocurile foamei” prezintă aventurile tinerei Katniss Everdeen (Jennifer Lawrence) din Panem, o societate autoritară dominată de oligarhii din Capitoliu, care domnesc prin teroare în cele 12 districte în care trăieşte majoritatea populaţiei.

Jocurile foamei au fost un real succes

În primul film, Katniss şi prietenul ei Peeta (Josh Hutcherson) au ieşit învingători la cea de-a 74-a ediţie a „Jocurilor foamei”, organizate de Capitoliu, în cadrul cărora concurenţii din fiecare district trebuie să se ucidă între ei pentru a câştiga. Spectatorii regăsesc cele două personaje principale în acest al doilea film din serie, aflaţi în plin „turneu al învingătorilor”, o operaţiune de propagandă organizată pentru a calma mulţimea agitată, în faţa căreia cei doi tineri se prezintă împotriva voinţei lor.

Citiţi şi: Julianne Moore va juca în cel de-al treilea film „Jocurile foamei”

Iritat de personalitatea protestatară a tinerei Katniss, preşedintele din Panem (Donald Sutherland) decide, pentru a o elimina, că a 75-a ediţie a jocurilor va fi disputată de foşti câştigători. Katniss şi Peeta se vor întoarce deci în arenă, în condiţiile în care revolta stă să izbucnească în districtele oprimate.

Acest filon contestatar, preludiu al revoltei descrise în al treilea opus din serie, care va fi lansat pe marile ecrane în două părţi, în 2014 şi în 2015, a permis accentuarea mesajului politic al trilogiei.

Jocurile Foamei

Jennifer Lawrence a jucat şi în Jocurile Foamei I

„Cred că mesajul important pentru tinerele generaţii este de a le spune cât de esenţiale sunt ele pentru definirea societăţii viitorului”, a declarat, vineri, Jennifer Lawrence, în timpul prezentării filmului Jocurile Foamei pentru presă, la Beverly Hills.

„Este o ocazie minunată de a le spune tinerilor adulţi: «Nu eşti obligat să urmezi o cale deja bătută». Chiar dacă ai impresia că eşti singur, o singură voce este suficientă pentru a spune: «Nu e bine»”, a adăugat actriţa de 23 de ani, recompensată cu premiul Oscar în februarie, pentru rolul din „Scenariu pentru happy-end”.

Josh Hutcherson a urmat aceeaşi direcţie: „Din cele patru colţuri ale lumii, ni se ascund, fără încetare, adevărurile despre toate lucrurile. Iar presa îşi petrece timpul spunând tinerilor cum trebuie să fie. Cred că filmul nostru arată că se poate merge împotriva curentului”. Chiar şi veteranul Donald Sutherland consideră „esenţială” participarea la acest film, care aduce în scenă „într-o manieră mai clară ca orice altceva decât a văzut de multă vreme pericolele pe care le reprezintă oligarhia şi privilegiile”.

Întreaga distribuţie – în care se remarcă Woody Harrelson, Elizabeth Banks, Stanley Tucci şi Lenny Kravitz – revine în al doilea opus, însă Gary Ross, regizorul primului film, a predat ştafeta lui Francis Lawrence, notează Mediafax.

Recunoscând că această primire de ştafetă nu a fost o sarcină uşoară, Francis Lawrence a declarat, luni seară, la Londra, că a regizat o adaptare „foarte fidelă” a romanului, reuşind să „îi capteze esenţa”.

Foto credit: Cinemagia, Jocurile Foamei

21
/11
/17

CRONICĂ DE FILM Foarte puţine filme din acest an au energia pe care o degajă „120 de bătăi pe minut” („120 battements par minute”), al treilea lungmetraj al regizorului francez Robin Campillo, laureat cu Grand Prix şi Premiul Criticii (FIPRESCI) la Festivalul de la Cannes.

19
/11
/17

Cel de-al nouălea film al lui Quentin Tarantino, care are titlul de lucru „#9”, va fi produs de Sony Pictures , informează The Hollywood Reporter. Tot ce se știe pana acum este că noul film al lui Tarantino (Plasat la finalul anilor 1960 - începutul anilor 1970, în Los Angeles) va beneficia de o distribuţie remarcabilă.

17
/11
/17

Cele mai noi filme poloneze, premiate în ultima vreme în Polonia și în lume, vor putea fi văzute în cadrul festivalului CinePOLSKA, de vineri până duminică și la sfârșitul săptămânii viitoare, la Cinematograful ''Elvira Popescu'' din Capitală.

17
/11
/17

“Nu există lucru simplu. Simplu înseamnă dificil.” - Martin Scorsese. Cineast, cinefil, om de cinema, considerat alături de Steven Spielberg, liderul generației de regizori americani lansați la începutul anilor '70, Martin Scorsese împlinește, astăzi, 75 de ani!

15
/11
/17

Intră din 17 noiembrie în cinematografe „Tărâmul binecuvântat” / „God's Own Country”, un film cu 11 nominalizări la British Independent Film Awards, cele mai importante premii din industria independentă de film din Marea Britanie. Regizat de Francis Lee, filmul este considerat de publicul și de presa internațională unul dintre succesele cinematografice ale lui 2017.

14
/11
/17

CRONICĂ DE FILM La 30 de ani de la istoricul eveniment, Liviu Tofan, fost jurnalist la Radio Europa Liberă, reconstituie într-un documentar de televiziune revolta muncitorilor brașoveni din 15 noiembrie 1987, unul din cele mai importante și emoționante gesturi de demnitate colectivă din istoria recentă a României.

13
/11
/17

Vineri, 17 noiembrie 2017, de la ora 19, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte cea de-a 17-a ediţie a Cineclubului FILM, în cadrul căreia va fi proiectat, de pe peliculă (35mm), un alt titlu notabil al istoriei filmului românesc, FAUST XX (1966), o comedie SF purtând semnătura inconfundabilă a lui Ion Popescu Gopo.

13
/11
/17

Pe scurt, despre câteva filme româneşti din a doua jumătate a anului: „Breaking News”, „Capace”, „Aniversarea”, „Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor”, „Mariţa”. Şi, bineînţeles, neuitatul, în cel mai rău sens cu putinţă, „Octav”.

13
/11
/17

Sute de persoane au mărșăluit duminică la Hollywood în sprijinul victimelor hărțuirii și agresiunilor sexuale - inspirate de campania #MeToo de pe rețelele de socializare. Marșul a avut loc pe fondul unui val de acuzații privind hărțuirile sexuale și violurile care vizează mai multe persoane publice, după dezvăluirile cu privire la producătorul hollywoodian Harvey Weinstein.