KINOdiseea VI – Cele mai bune filme noi pentru copii, la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/kinodiseea-vi-cele-mai-bune-filme-noi-pentru-copii-la-bucuresti/

Festivalul Internaţional de Film pentru Copii ‘KINOdiseea’ (14 – 19 noiembrie) vine în întâmpinarea dorinţei copiilor de o mică vacanţă şi se întoarce la Bucureşti pentru cea de-a şasea ediţie.

Un articol de Petre Ivan|23 octombrie 2014

Șase zile de filme, animații 3D, o Competiție cu cele mai noi producții internaționale pentru publicul tânăr, în premieră în România, completate de o retrospectivă cu filme clasice, numeroase scurtmetraje europene pentru cei mai tineri spectatori, workshopuri de educație cinematografică, sesiuni de Q&A cu echipele de filmare, petreceri tematice și întâlniri cu actori și regizori străini își așteaptă publicul la Cinema Studio și Cinemateca Eforie.

La cea de-a șasea ediție KINOdiseea sunt confirmate 15 filme în competiția oficială și în cadrul secțiunii Panorama, peste 100 de scurtmetraje de care se vor putea bucura atât cei mici, cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani, cât și cinefilii și publicul amator de povești fără vârstă sau target.

Titlurile din secțiunea Competiție au avut premiera mondială anul acesta la festivaluri precum Berlin IFF și Toronto IFF.

Anul acesta, competiția va fi prezidată de un juriu de copii ales în urma unui concurs. Toti copiii iubitori de film, cu vârste între 8 și 14 ani sunt invitați să trimită o scurtă recenzie a unui film, (între 100 și 250 cuvinte) la adresa [email protected] până la 31 octombrie. Câștigătorii vor avea parte de o experiență unică, de șansa de a urmări gratuit cele mai bune filme, de a cunoaște profesioniști din lumea filmului și de a se bucura de numeroase surprize.

KINOdiseea oferă un context prielnic discuțiilor în jurul relației copiilor cu mediul audiovizual, la care pot participa înșiși copiii, dar și profesori, părinți, bunici și publicul larg. Un festival în general, dar mai ales unul dedicat copiilor, trebuie să contribuie la dezvoltarea unei sensibilități față de problemele societății în care cresc și a unei participări active prin dialog și dezbatere.

Pe lângă proiecții, KINOdiseea organizează ateliere unde copii interacționează cu profesioniști din domeniul cinematografiei.

Renumiţi actori, regizori, producători, directori de imagine, scenografi, costumieri şi monteuri îi vor introduce pe cei mici în culisele cinematografiei. Printre aceștia se numără anul acesta și actrița Maia Morgenstern.

Cea mai nouă producție a scenaristului/regizorului Veit Helmer, Fiddlesticks, o aventură colorată pentru copii, a avut premiera anul acesta la Festivalul de la KINOdiseeaCannes și va fi proiectat, în premieră, în România.

Regizorul, care a crescut cu filme pentru copii precum aventurile lui Pippi Longstocking, îl numește “o aventură clasică pentru copii mici și mari, cu vârste între 4 și 144 de ani”, care îi îndeamnă să pună la îndoială orice formă de autoritate, căci părinții nu au întotdeauna dreptate.

Regizată de Esben Toft Jacobsen și inspirată de mitologia scandinava și folclorul și basmele nordice, animația Beyond Beyond / Tărâmul Regelui Înaripat va cuceri și înduioșa întreaga familie.

Povestea iepurașului Johan, plecat în căutarea mamei răpite de puternicul Rege Înaripat, și a cărui blăniță pufoasă este reprodusă fidel prin animație 3D, ne învață despre puterea copiilor de a-și dori imposibilul.

De la producătorii filmului francez de animație Zarafa, cel mai iubit film la cea de-a patra ediție KINOdiseea, ajunge în premieră în România Loulou, L’Incroyable Secret, câștigător al Premiului Cesar pentru cel mai bun film de animație în 2014.

Ajutată de o grafică delicioasă și un umor cu care rezonează cu ușurință și adulții, animația urmărește aventurile și pericolele înfruntate de micuțul lup Loulou și prietenul său iepurele Tom.

Regizată de Mathias Malzieu și Stéphane Berla, și produsă de Luc Besson, fermecatoarea animație fraceză Jack and the Cuckoo-Clock Heart ignoră orice limită de vârstă a publicului țintă.

Deși realizată prin tehnica CGI, animația-musical transmite căldură și umanitate prin personajele atent șlefuite asemenea unor păpuși de porțelan și cucerește prin atmosfera de basm combinată cu elemente gotice și victoriene care amintesc de stilul lui Tim Burton.

Din secțiunea Competiție face parte și To see the sea, filmul de debut al tânărului regizor ceh Jiří Mádl. Acțiunea este filmată din perspectiva unui băiat, Tomas, care se visează următorul Miloš Forman. Titlul face referire la personajul copil Antoine Doinel al lui Francois Truffoit din ‘400 Blows’, care, la fel ca Tomas, își dorește să vadă marea.

Foto: KINOdiseea – kinodiseea.ro

22
/08
/17

CRONICĂ DE FILM În noul său film, „Loveless”, câştigător al Premiului Juriului la Cannes, Andrei Zviaghinţev sugerează falimentul moral al societăţii ruse a momentului, prin povestea unei familii în descompunere. Deşi lipsit de subtilităţi şi bogat în metafore, filmul impresionează prin forţa evocatoare a imaginii şi a muzicii.

21
/08
/17

Jerry Lewis, considerat un "clovn" al filmelor moderne, cu o mimică elastică, decedat duminică în Las Vegas la vârsta de 91 de ani. Nancy Sinatra, Deana Martin (fiica lui Dean Martin), Jim Carrey, Joan Collins și Jimmy Kimmel se numără printre numeroasele celebrătăți din showbiz care i-au adus un ultim omagiu lui Jerry Lewis.

21
/08
/17

„Eu nu am devenit actor, eu m-am născut actor“ - Toma Caragiu; „Eu nu pot să mă despart de scenă“ - Jean Constantin. Într-o zi de 21 august, la diferenţă de doi ani, se năşteau doi dintre cei mai mari actori români.

16
/08
/17

Actrița Cristina Flutur joacă personajul Alice în lungmetrajul „Grain”, o coproducție Turcia-Germania-Franța-Suedia, selectat în competiția oficială la Festivalul de Film de la Sarajevo, cel mai important eveniment de gen din Europa de Sud-Est. Filmul „Grain” este regizat de regizorul turc Semih Kaplanoglu, câștigătorul Ursului de Aur la a 60-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.

14
/08
/17

Mrs. Fang, un film documentar al regizorului chinez Wang Bing despre ultimele zile ale unei femei care suferă de Alzheimer, a câștigat Leopardul de Aur, la Festivalul Internațional de Film de la Locarno 2017. Franțuzoaica Isabelle Huppert a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună actriță, pentru rolul său din filmul Madame Hyde.

11
/08
/17

Ediția cu numărul șase a Festivalului de Film Horror și Fantastic Lună Plină a început joi, 10 august. Filmul de deschidere, norvegianul Casa, o poveste cu război și exorcizări, a rulat la grădina Melies. „Este cel mai puțin formal festival pe care îl organizăm și asta ne place cel mai tare. În fiecare an pare că o luăm de la capăt cu organizarea lui, iar această improvizație ne bucură: Lună Plină este cel mai liber festival posibil”, a spus directorul festivalului, Oana Giurgiu.

09
/08
/17

În acest final de săptămână, nimeni nu mai doarme în Biertan. De joi până duminică, între 10 și 13 august, cât ține ediția cu numărul șase a Festivalului de Film Horror & Fantastic Lună Plină, somnul este o activitate tangențială și pur facultativă.