Liviu Ciulei: „Sunt bucuros că am mâzgălit şi eu o pagină în istoria teatrului românesc“
http://www.ziarulmetropolis.ro/liviu-ciulei-sunt-bucuros-ca-am-mazgalit-si-eu-o-pagina-in-istoria-teatrului-romanesc/

Liviu Ciulei (1923-2011) ar fi împlinit 91 de ani pe 7 iulie. Ziarul Metropolis îi reconstruieşte portretul, din propriile lui gânduri, din amintirile celorlalţi şi din pagini mai puţin ştiute, din biografia lui.

Un articol de Monica Andrei|7 Iulie 2014

Celui care trebuia să devină după dorinţa tatălui său făuritor de case, palate, biserici, în niciun caz actor, i se prezice, încă de la examenul de absolvire că „va face carieră în teatrul nostru, după felul cum a jucat în «Îmbrăcaţi-i pe cei goi» de Luigi Pirandello“ scria Petru Comarnescu în ziarul „Timpul” din 20 iunie 1946.

În ziua în care studenţii clasei Marioarei Voiculescu îşi dădeau licenţa cu spectacolul amintit, inginerul Ciulei, tatăl lui Liviu, a intrat pe neaşteptate în sală, sever şi impunător, cu un baston cu măciulia de argint… Stundenţii şi profesoara lor de la clasă s-au simţit tulburaţi. Tatăl şi-a urmărit fiul, iar la final, fără elogii, i-a spus că-i va dărui un teatru cu o singură condiţie, şi anume să termine Arhitectura, facultate pe care fiul său o începuse.

„Avem vreo 14 ani când mă închidem în baie, dădeam drumul la apă şi spuneam în şoaptă monologuri. Mă strâmbam atât de tare… în sfârşit, am ajuns să iau legătura cu Marioara Voiculescu, care m-a rugat să recit ceva. I-am recitat poezia «Nebuna» de Coşbuc. Mi-a spus marea actriţă: «Puiule, e oribil!» M-a legat cu leucoplast la gură ca să-mi potolească schimonoselile pe care secretul din baie le-a produs. Încetul, cu încetul, am început să-mi însuşesc ceva din profesia asta, sigur, mult mai târziu. Pe atunci, nu ştiam de ce vreau teatru. Pe urmă, am descoperit că în spatele unui vis copilăresc poate să se nască o justificare, un impuls, un sens“, spunea Liviu Ciulei (Ileana Berlogea – Liviu Ciulei regizor pe patru continente)

Teatrul, arbitrul moralei şi al echităţii

Clădirea de la B-dul Magheru, unde se află astăzi Teatrul C. I. Nottara, era în acel moment în construcţie. Fusese proiectată de către tatăl lui Liviu Ciulei şi era destinată pentru Colegiul Avocaţilor, cu apartamente şi garsoniere luxoase la etaj şi o frumoasă sală de teatru la parter.

La subsolul clădirii cu tot confortul, inginerul Ciulei amenajează o sală nouă, mai mică, un studio bun pentru tot felul de experimente. Se numea Teatrul “Odeon” şi era sala promisă lui Liviu Ciulei de către tatăl său, sală care se va deschide în toamna aceluiaşi 1946 cu spectacolul de inaugurare “Visul unei nopţi de vară” de Shakespeare, în regia lui Ion Şahighian. Acolo au jucat: Clody Berthola, Jenny Arnotă, Marietta Sadova, Liviu Ciulei, Dan Nasta şi alţii.

Liviu Ioan Ciulei s-a născut în 7 iulie 1923, în zodia Racului, într-o familie care i-a oferit tot ce se poate. Părinţii săi erau foarte bogaţi şi voiau ca fiul lor să aibă o copilărie fericită. Tatăl său nu şi-a imaginat niciodată că unicul fiu îi va purta numele pe patru continente, unde va construi cu materialul iluziilor, modelând în mirajul luminilor, al emoţiilor, din tălmăciri ale cuvintelor şi ale gândurilor. Nu istoria arhitecturii avea să-i scrie numele cu litere de aur în eternitate, ci istoria spectacolului.

Paradoxal, tânărul ce părea că are toate uşile deschise, talentat, foarte bogat, educat, desenator perfect, la 25 de ani va rămâne fără nimic. Fără bani, fără tată, fără sora lui iubită, fără teatru, fără dreptul de a pune în scenă.
Ceea ce îl atrage spre teatru este regia. În 1945, Ion Sava începe nişte cursuri de regie. Alături de Crin Teodorescu, Dan Nasta, George Rafael, Mihail Raicu, Liviu Ciulei participă la aceste cursuri de care este foarte încântat. Pe atunci, la Conservator nu exista clasă de regie.

De la „Odeon“ la „Bulandra“

Locul unde Liviu Ciulei a realizat cele mai mari creaţii ale sale şi pe care l-a slujit ca actor, scenograf, director şi regizor o jumătate de veac este Teatrul “Lucia Sturdza Bulandra” din Bucureşti. Ajunge în acest teatru la invitaţia doamnei Bulandra. Aceasta devenise directoarea teatrului şi-i cooptează pe toţi actorii care au jucat la fostul “Odeon”, după naţionalizare. Teatrul funcţiona cu sala de la Podul Izvor. Din 1948, timp de opt ani, Liviu Ciulei nu are dreptul să fie decât actor şi scenograf.

Urmează o perioadă cu mari spectacole. Joacă în spectacole, creează decoruri. În 1956 devine un reformator al teatrului românesc publicând un eseu exploziv: “Teatralizarea picturii de teatru” ce atrage o avalanşă de dezbateri. Prin eseul său nu numai că justifică “teatralitatea”, dar dă avânt celor mai curajoase formule, încurajează căutările, redă directorului de scenă dreptul de a fi creator, de a inventa, de a interpreta textul dramatic. Turneele Teatrului „Bulandra” prin Europa readuc numele lui Liviu Ciulei la rangul de mare regizor.

liviu ciulei

Liviu Ciulei, la Cineclubul Film Menu. Foto: Nina Mihăilă

Pleacă din ţară, montează pe patru continente. Între 1981-1986 are faimă şi succes prin spectacole montate la Guthrie Theatre. În 1991 revine în România şi montează la Bulandra “Visul unei nopţi de vară”, „Deşteptarea primăverii” şi alte mari spectacole.

În 1998 semnează regia la un spectacol de operă. “Tatăl meu a fost acela care m-a dus la Scala din Milano în 1939 la un spectacol de operă şi atunci am jurat că voi merge săptămânal la operă, dar când m-am înapoiat am avut şansa să văd «Madame Butterfly», în aşa fel încât nu m-am mai dus să văd 10 ani nimic, ceea ce a fost o greşeală. Când a trebuit să montez «Macbeth», m-am dus din nou la Scala ca să văd ceea ce trebuia să ânvăţ. Am avut ghinion. Spectacolul din program era «Tosca» şi mărturisesc că am plecat după actul II.

Distribuţia era uriaşă, totul semăna cu un muzeu şi lucrul acesta mi-a creat o impresie îngrozitoare. Eram împins undeva într-un trecut încât am simţit nevoia să ies pe stradă, la aer.”

După succesul de la Cannes, unde va primi premiul pentru „Pădurea Spânzuraţilor”, filmul va rămâne pentru el o simfonie neterminată. În timp, a fost solicitat să lucreze câteva decoruri pentru film. “Nu eu m-am îndepărtat de cinematograf, cinematografia a vrut să mă îndepărteze pe mine. Am vrut să fac «Visul unei nopţi de vară». Propunerea mea a fost privită ironic. După cinci ani mi s-a spus «De ce nu faceţi Visul»? Dar visul … între timp pierise.” (Revista Cinema, 1971)

Actori români despre Liviu Ciulei

Radu Beligan: “Reţin, dintr-un interviu televizat, strălucitor cu privirea precisă cu care îşi însoţea răspunsurile: «Cea mai mare datorie a unui artist este să fie sincer cu el însuşi. Dacă ştii cum să te autodepăşeşti, se încheie cariera; de obicei soluţiile încep de la dificultăţi»”.

Clody Berthola: „Toată viaţa mea cu Liviu a fost teatru. Ne vedeam la teatru unde repetam «Încătuşare». Mă cucerea timiditatea lui plină de farmec. Îi admiram dantura superbă. Vorbea puţin, dar ceea ce spunea era plin de conţinut.

După ce am terminat spectacolul, făceam lungi plimbări pe Dâmboviţa. Inevitabilul s-a întâmplat. Cred că eram pe stradă când ne-am sărutat şi mi-a mărturisit că este îndrăgostit. Prima lui dragoste am fost eu. Atunci eram căsătorită cu pictorul Ştefan Constantinescu. Liviu a simţit că această căsătorie nu e prea puternică. Mi-a cerut să divorţez şi să fim împreună. Între noi era o diferenţă de zece ani, eu fiind mai mare. Din această cauză am avut unele ezitări.

Când doi oameni se iubesc nu poate exista nici un obstacol, ei trebuie să treacă peste prejudecăţi. Iubirea înnobilează când e adevărată. A fost un sentiment pe care eu nu l-am căutat. A venit. Ne-am mutat împreună acasă la Liviu, dar ne-am căsătorit după patru ani. Era tolerant, explica cu răbdare, te asculta şi pe tine.

La repetiţii era fermecător. A fost emoţionat şi fericit când a devenit directorul Teatrului „Bulandra”. Putea să-şi ducă la capăt gândurile. La un moment dat a avut o slăbiciune pentru o altă femeie care n-a contat pentru viaţa lui. Eu sunt de vină că n-am putut să-l iert. Atunci a apărut în viaţa mea o fiinţă puternică, care m-a cucerit şi m-a dominat: Lucian Pintilie. Am ajuns la divorţ.”

Ion Caramitru: „Ceea ce este propriu lui Liviu Ciulei este modul lui de a face pedagogie teatrală în spiritul unui realism de tip magic, ca să-i repet formula. Liviu Ciulei este regizorul unui singur teatru, în ţară, dar, în acelaşi timp, regizorul teatrului românesc şi deschizătorul de drumuri.” (România literară, 1993)

Octavian Cotescu: „Şansa mea a fost Ciulei. Caracteristica lui Ciulei este extraordinara lui solidaritate cu echipa în momentul eşecului. Vă mai amintiţi «Macbeth»? A fost considerat un eşec. Ciulei şi-a asumat întregul. N-a spus niciodată am greşit distribuţia. Consider «Macbeth» o experienţă importantă. Atunci, datorită lucrului la masă, felul special în care desface textul, am învăţat să-l citesc pe Shakespeare. Ciulei spune: «Shakespeare nu e literatură, e viaţă!»” (Revista Teatrul, dec. 1983)

Ileana Predescu: „Dar ce nu pot uita sunt repetiţiile cu Ciulei. Începea cu o şuetă, ce am mai făcut, ce am mai citit, bârfuliţe, bancuri şi pe urmă… încet-încet intram în vrajă, pe tărâmul miracolelor.” (România literară, iulie,1993)

Victor Rebengiuc: „Nu pot spune ce înseamnă lucrul cu el, ce delicii minunate, sufleteşti şi intelectuale poţi trăi atunci când lucrezi cu el. Cum ştie să te ducă acolo unde vrea şi unde trebuie să ajungă personajul tău şi asta aproape pe nebăgare de seamă. Cum e în stare să te învăluie şi să te ia cu el.” (România literară, 1993)

Liviu Ciulei, despre teatru

„Teatrul contemporan îşi schimbă pielea. Va trebui să-şi schimbe şi ochii, va trebui să vadă adânc fenomenul istoric şi să-l reflecte – aşa cum arta o face în toate timpurile. De câtă intuiţie are nevoie! Va fi foarte greu pentru unii. Şi când te gândeşti că mai sunt unii care lăcrimează nostalgic după interpretări din 1930!”

„Există în istoria teatrului românesc spectacole strălucite, unele văzute de însuşi Caragiale. Pe când eram copil am văzut şi eu «O scrisoare pierdută» la Teatrul Naţional cu Iancu Brezeanu şi alţi mari interpreţi. Am apucat o reprezentaţie festivă cu Maria Filotti, iar în 1948, excelentul spectacol regizat de Sică Alexandrescu.

Un model de punere în scenă a constituit pentru mine şi filmul lui Victor Iliu…. Caragiale are o construcţie de mare precizie, în care fiecare element este intarsiat, urmărind contururile celuilalt pentru a crea întregul. El descrie imaginea unei societăţi, a unei epoci.

Distribuţia (Toma Caragiu, Rodica Tapalagă, Octavian Cotescu, Dem. Rădulescu, Ştefan Bănică şi Liviu Ciulei) nu a fost făcută la întâmplare. Diferenţa faţă de celelalte montări este foarte mare. Ne-a preocupat rapacitatea unor indivizi, prioritatea intereselor individuale sub scuza permanentă a interesului general cu o precizare de clasă, de categorie socială atent urmărită.”

„Tentaţia lui Hamlet m-a urmărit tot timpul carierei mele, poate fiindcă citisem „Hamlet” la 13 ani. Pe urmă, văzusem o serie de montări remarcabile cu Ion Manolescu,Valentineanu,Vraca şi Calboreanu pe scena Naţionalului. Ca scenograf, m-am întâlnit de două ori cu capodopera shakespeariană…

Timpul îşi pune de multe ori pecetea pe opţiunile noastre şi le determină… Multă vreme, ca actor, am fost ispitit de ideea de a juca „Hamlet”, până când am constatat, cu trecerea anilor, că această idee de a juca „Hamlet”, această dorinţă nu-mi mai corespunde. A rămas un vis pierdut în timp…” (Revista Arlechin, 1981)

„Uitându-mă înapoi, am participat la o perioadă în care teatrul românesc s-a exprimat prin multe lucruri frumoase. Sunt bucuros că, undeva, am mâzgălit şi eu o pagină din istoria teatrului românesc. Sper ca cei ce vin acum şi au dreptul să ne ia locul prin vitalitatea tinereţii lor să înţeleagă această misiune nobilă de a stabili prin teatru un fel de arbitru al moralei şi al echităţii.” (Cultura Naţională, mai 1996)

Foto cu Liviu Ciulei – Teatrul Bulandra

01
/12
/16

Începând din sec. al XVIII-lea, domnii fanarioţi au luat o serie de măsuri menite să transforme aglomaraţia de case ridicate cum da Dumnezeu, pe uliţe desfundate, fără nume şi ameninţate periodic de revărsările Dâmboviţei, într-un oraş mai bine rostuit.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

21
/11
/16

„Românul iese la mort”. Această constatare devenea valabilă odinioară mai ales când era vorba de o înmormântare domnească, aşa cum a fost cea a lui Alexandru Suţu, întâmplată în ianuarie 1821.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

08
/11
/16

Povestea lor în film se desfășoară pe la începuturile cinematografiei mondiale, în epoca filmului mut, când David Griffith a creat modul de a istorisi o poveste pe peliculă, iar Lillian Gish, datorită regizorului, a devenit o stea de cinema.

03
/11
/16

Autorul celebrelor „mușatisme”, care sunt bijuterii ale paradoxului comic, n-a făcut școală de teatru, dar a scris pentru actor, publicând în „Rampa” și „Adevărul”. Observatorul ironic al vieții, acidul și jovialul umorist, a trăit între 22 februarie 1903 și 4 noiembrie 1970.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

28
/10
/16

Noaptea de 28 spre 29 octombrie 1952. În infirmeria penitenciarului din Aiud, Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României, murea în frig, cu o „cavernă la plămânul stâng”, după ce încercase să salveze viața unui tânăr, pe care-l protejase cu propriul lui corp.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

25
/10
/16

Autorul „Cuvintelor potrivite” se naște sub semnul zodiacal al Gemenilor, în 21 mai 1880, la București, ca rod al conviețuirii nelegitime dintre tatăl român, Nicolae Theodorescu, funcționar de bancă și Rozalia Arghesi, de origine germană, venită din Ardeal, menajeră, în casa Theodorescu.

Page 1 of 2012345...1020...Last »