Medeea Marinescu şi Marius Manole, invitaţi la Paris cu spectacolul „Fă-mi loc“
https://www.ziarulmetropolis.ro/medeea-marinescu-si-marius-manole-invitati-la-paris-cu-spectacolul-fa-mi-loc/

Comedia romantică „Fă-mi loc!” în regia lui Radu Beligan, cu actorii Medeea Marinescu şi Marius Manole, va fi prezentată publicului parizian luni, 18 noiembrie, la Palatul Behague.

Un articol de Judy Florescu|14 noiembrie 2013

Comedia romantică „Fă-mi loc!” în regia lui Radu Beligan, cu actorii Medeea Marinescu şi Marius Manole, va fi prezentată publicului parizian luni, 18 noiembrie, la Palatul Behague.

Spectacolul „Fă-mi loc!” este singura producție teatrală independentă care a pornit dintr-un café-teatru bucureștean și a ajuns să fie invitată pe scenele capitalelor europene.

Franța este țara de origine a autorului piesei, Anthony Michineau, care este de asemenea și regizorul și personajul principal din punerea în scenă franțuzească.

„Fă-mi loc!”, de Anthony Michineau, reprezintă întâlnirea dintre Radu Beligan și domeniul teatrului independent, precum și crearea unei noi relații profesionale dintre doi actori, colegi la teatrul de stat, dar care joacă pentru prima dată ca unici protagoniști într- un spectacol: Medeea Marinescu și Marius Manole.

De la premiera din octombrie 2012, „Fă-mi loc!” a avut peste 40 de reprezentații la nivel național, iar în luna septembrie 2013 spectacolul a fost invitat la Bruxelles în cadrul Festivalului european Europanova.

Luni, 18 noiembrie, invitați de Ambasada României în Republica Franceză, Institutul Cultural Român Paris și European Artists Management, actorii Medeea Marinescu și Marius Manole vor juca „Fă-mi loc!” la Paris.

Într-un interviu acordat unui post de radio, Marius Manole a vorbit despre maestrul Radu Beligan: „În primul rând ești fascinat că omul ăsta nu e om. Eu nu am mai cunoscut un alt om care să aibă 94 de ani, să fie la fel de viu ca mine, să gândească mai bine ca mine, să aibă mintea brici, să citească fără ochelari, să fie inspirat, să aibă chef să facă teatru, să aibă chef să facă proiecte.

Din punct de vedere artistic, te întâlnești cu istoria teatrului. Adică stai cu istoria teatrului pe două picioare față în față și este un sentiment copleșitor. Pe lângă toate astea, omul e foarte practic și îți dă lucruri, adică ai ce învăța, înveți o meserie pe care acum de la foarte puțini oameni o mai poți învăța.”

Medeea Marinescu

Medeea Marinescu şi Marius Manole, în spectacolul „Fă-mi loc!“

Citiţi şi: Marius Manole: „Joc din frica de a nu avea ce juca mâine“

Nefiind un amator de teatru francez, Marius Manole a mărturisit că inițial nu a vrut să facă parte din distribuţia spectacolului „Fă-mi loc!”: „Nu sunt fanul teatrului din Franța, fiindcă ei stau mult jos și vorbesc foarte mult, e teatru de idei și dezbatere. Noi, românii, suntem mai pe acțiune și vrem să se întâmple lucruri în scenă, nu vrem să ne uităm la doi oameni care vorbesc, pentru că suntem sătui de asta la televizor.

Mi s-a părut un pic de vorbărie, nici nu am fost convins că are umor piesa, şi, sincer, nici nu am vrut s-o fac. Apoi, Medeea Marinescu mi-a zis «Citește mai cu atenție, că se poate face». Și am vorbit cu traducătoarea Mona Radu şi cu maestrul Beligan, le-am zis că nu sunt așa de încântat de piesă. Apoi am început să tăiem textul și să-l aducem la o formă care să aibă ritm, care să fie comică, iar când am citit forma finală a textului, era foarte interesant.”

Foto cu Medeea Marinescu şi Marius Manole – Anca Robu

05
/12
/17

Moare, la 96 de ani, Regele Mihai I, ultimul monarh al României.

05
/12
/17

Regele Mihai I (96 de ani), fostul suveran al României, a murit, astazi, la ora 13.00, ora României, la reşedinţa privată din Elveţia, anunţă Casa Regală. La căpătâiul regelui a stat până în ultima clipă fiica sa, principesa Maria.

05
/12
/17

Luni, 11 decembrie, de la ora 18.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu va avea loc o întâlnire deschisă cu regizorul Tompa Gábor, cu tema „Artistul față cu lumea globalizată”, în cadrul Întâlnirilor Yorick.

05
/12
/17

Actori ai Teatrului Mic - Mihaela Rădescu, Andreea Grămoşteanu, Virgil Aioanei, Viorel Cojanu, Marian Olteanu, Gabi Costin - vor susţine spectacole-lectură în licee bucureştene, în cadrul proiectului "Teatrul din Manual", primul fiind programat luni, la Liceul Bilingv "Miguel de Cervantes", un text după piesa lui Caragiale "O scrisoare pierdută".

04
/12
/17

Expoziţia „Frida Kahlo and Diego Rivera: Polish Context” a fost deschisă la ZAMEK Culture Centre din Poznan în încercarea de a da de urma tabloului „The Wounded Table” văzut ultima dată în 1955, la Varşovia.

04
/12
/17

Scriitorul american Christopher Bollen este marele câștigător din 2017 al Bad Sex in Fiction Award, un trofeu literar insolit, care recompensează cea mai proastă scenă de sex tipărită într-un roman publicat în anul în curs. Romancierul american a fost recompensat pentru volumul său "The Destroyers", ce conține un paragraf în care protagonistul își compară organele genitale cu "un triunghi de biliard"

03
/12
/17

ANCHETĂ Vă prezentăm cinci dintre cei mai promiţători tineri regizori români de film ai momentului. Nu au debutat încă în lungmetraj, dar sunt şanse mari - scurtmetrajele lor stau deja mărturie - să tot auzim de ei în anii următori: Octav Chelaru, Ana-Maria Comănescu, Ruxandra Ghiţescu, Roxana Stroe şi Andrei Tănase.

01
/12
/17

CRONICĂ DE FILM Intrat în cinematografe de 1 decembrie, „Mariţa”, de Cristi Iftime, este cel mai reuşit debut românesc lansat în 2017 în săli. Un film despre stările şi emoţiile pe care le declanşează atmosfera unică dintr-o familie, fie una chiar şi destrămată şi reunită doar pentru o seară de Crăciun.

30
/11
/17

La 99 de ani de la Marea Unire, vă propunem să ne întoarcem în timp, în acele zile ale lui 1918, când primul Război Mondial se sfârșea, așa cum le-a consemnat cea mai importantă femeie din istoria României – regina Maria, regina României Mari.