„Neruda”. Viaţa ca o ficţiune
http://www.ziarulmetropolis.ro/neruda-viata-ca-o-fictiune/

CRONICĂ DE FILM Marele cineast chilian Pablo Larrain oferă în „Neruda” un portret extravagant, într-un stil inventiv, al uriaşului scriitor şi controversatului om politic comunist Pablo Neruda, pornind de la un moment decisiv al vieţii acestuia – prigonirea sa în 1948-1949.

Un articol de Ionuţ Mareş|24 August 2017

Din viaţa plină de evenimente importante a marelui scriitor, laureat cu Nobelul pentru literatură în 1971, şi controversatului diplomat şi om politic Pablo Neruda, regizorul chilian Pablo Larrain, mereu interesat de trecutul ţării sale, alege să ficţionalizeze o scurtă perioadă, într-un portret ireverenţios sau, mai degrabă, uman.

Mai exact, anul 1948 şi începutul lui 1949, interval în care Neruda, membru al Partidului Comunist, este înlăturat din funcţia de senator, în cadrul prigoanei preşedintelui de atunci împotriva comuniştilor, şi urmărit pentru a fi arestat.

Excentricul poet, foarte iubit de oamenii simpli datorită poemelor sale angajate şi poziţiilor sale publice, se ascunde timp de mai multe luni şi reuşeşte în cele din urmă să treacă munţii şi să ajungă în Argentina.

Acestea sunt reperele narative cunoscute, împrumutate din realitate, în jurul cărora scenaristul Guillermo Calderón, care a mai lucrat cu Larrain la „El club” (2015), construieşte o ficţiune surprinzătoare şi fascinantă, tratată în stilul inconfundabil de neconvenţional, de inventiv şi de destabilizator al regizorului chilian, unul din marii autori de cinema ai momentului.

În centru este Pablo Neruda (jucat expansiv Luis Gnecco), un personaj prezentat deopotrivă ca sclipitor de inteligent şi caraghios de grotesc, lucid şi sentimental, uman şi teatral, modest şi vanitos, ataşat de soţie şi iubitor de bordeluri. Un protagonist care nu este însă şi cel din perspectiva căruia avem acces la întâmplările narate.

Larrain introduce în off, încă din debut, vocea unui povestitor – un ambiţios inspector de poliţie (interpretat de superstarul mexican Gael García Bernal) care intră mai târziu în film şi care este însărcinat să îl prindă pe Neruda.

Filmul este construit pe această urmărire, în marginea căreia se conturează portretele câtorva personaje în fond misterioase (Neruda, soţia sa, inspectorul) şi descrierea unei epoci tulburi.

Însă mai mult decât o eventuală cronică istorică, „Neruda” este un fermecător joc de metaficţiune. Şi asta pentru că poliţistul s-ar putea dovedi invenţia genialului scriitor pe care îl urmăreşte. Un personaj secundar ce aspiră la statutul de personaj central, pe care şi l-ar putea câştiga dacă l-ar prinde pe creatorul său.

Dacă la început se sugerează că Neruda este creaţia comisarului Óscar Peluchonneau, pe parcurs rolurile se schimbă. Iar poetul pare a face din această cursă de-a şoarecele şi pisica un prilej de creaţie, de reinvetare (însuşi numele său a fost la început un pseudonim) – viaţa, indiferent de pericolele care o pândesc, devine ea însăşi o operă ficţională, o operă de artă. Este sensul profund al filmului.

Printr-o regie (doar aparent) bulversantă, care îndeamnă spectatorul să renunţe la comoditate, Larrain pare a fi găsit cel mai potrivit stil pentru a reflecta în spirit, de pe poziţii egale, nu atât fragmente din viaţa extravagantă a unui uriaş scriitor, cât un tip de literatură greu de încadrat.

„Neruda” îşi dezvăluie permanent caracterul de construct ficţional. De la trăsăturile îngroşate ale personajelor, la numeroasele cadre frontale în care acestea sunt filmate. De la secvenţele din maşină, realizate în studio, ca în cinema-ul american al anilor `40, la vocea din off (specifică de altfel unor filme noir ale aceleiaşi perioade).

Mai mult, Larrain introduce permanente ruperi de ritm, printr-un montaj fragmentat şi prin schimbarea radicală a decorurilor, a spaţiului, în special în timpul aceluiaşi dialog, păstrând totuşi continuitatea discuţiei. E ca într-un caleidoscop în care totul se amestecă şi se rearanjează cu fiecare mişcare, iar ceea ce impresionează este tocmai strălucirea acestui spectacol.

“Neruda” poate fi văzut în cinematografele din România din 25 august, fiind distribuit de Independenţa Film.

 

13
/08
/17

Corespondenţă de la Sarajevo de Ionuţ Mareş: Primul titlu din competiţia de lungmetraje de ficţiune a Festivalului de la Sarajevo a fost "Grain", noul film al cunoscutului regizor turc Semih Kaplanoğlu. Mult mai ofertant este însă "Western", un excelent film al regizoarei germane Valeska Grisebach.

11
/08
/17

Ediția cu numărul șase a Festivalului de Film Horror și Fantastic Lună Plină a început joi, 10 august. Filmul de deschidere, norvegianul Casa, o poveste cu război și exorcizări, a rulat la grădina Melies. „Este cel mai puțin formal festival pe care îl organizăm și asta ne place cel mai tare. În fiecare an pare că o luăm de la capăt cu organizarea lui, iar această improvizație ne bucură: Lună Plină este cel mai liber festival posibil”, a spus directorul festivalului, Oana Giurgiu.

09
/08
/17

În acest final de săptămână, nimeni nu mai doarme în Biertan. De joi până duminică, între 10 și 13 august, cât ține ediția cu numărul șase a Festivalului de Film Horror & Fantastic Lună Plină, somnul este o activitate tangențială și pur facultativă.

09
/08
/17

Michel Franco a fost recompensat, luni, 7 august, cu Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale. ANONIMUL 14 se desfășoară în perioada 7—13 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

07
/08
/17

Cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL propune publicului proiecții speciale și concerte de calitate.

06
/08
/17

CRONICĂ DE FILM Un nou film-şoc al teribilistului regizor austriac Ulrich Seidl, „Safari”, despre practicile de vânătoare ale omului occidental în savana africană. Un documentar riscant, care expune fără menajamente, printr-o regie elaborată, caracterul grotesc al unei astfel de pasiuni.

04
/08
/17

Cea de-a zecea ediție a festivalului de scurt-metraj Filmul de Piatra și-a desemnat câștigătorii. La categoria Ficțiune, marele câștigător a fost comedia Când afară ninge în regia lui Conrad Mihail Mericoffer, care ilustrează eforturile unui tânăr cuplu de-a pune în funcțiune liftul blocului în care locuiesc, împotriva voinței unei șefe de scară zgârcite.

04
/08
/17

“Cred că am devenit, astăzi, persoana care mi-am dorit să fiu. Am învăţat că, indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta. Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi prin cuvinte calde. S-ar putea să fie ultima oară când îi vezi… Am învăţat să iubesc ca să pot fi iubită!” - Cezara Dafinescu. Una dintre cele mai îndrăgite doamne ale teatrului românesc împlineşte, astăzi, 69 de ani.

03
/08
/17

În puțin peste o săptămână va începe a șasea ediție a Festivalului de Film Horror & Fantastic Lună Plină, care va avea loc între 10 și 13 august, la Biertan, județul Sibiu. Pe parcursul celor patru zile, cinefilii vor avea parte de o selecție terifiantă de 13 lungmetraje, 19 scurtmetraje și un cine-concert.

03
/08
/17

La 25 de ani de la infiintare si la peste 250 de filme artistice le lung metraj realizate in aceasta perioda, Castel Film are placerea de a va anunta o premiera in istoria filmului! Serialul de televiziune “Comrade Detective” produs de catre compania Americana A24 (Channing Tatum) pentru platforma Amazon Prime va avea premiera mondiala pe 4 august. Pentru inceput serialul va fi disponibil doar in SUA, Marea Britanie, Australia si Noua Zeelanda.

Page 5 of 183« First...34567...102030...Last »