VIDEO Filmul SF „Elysium“ a fost lider în box office-ul românesc de weekend
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-filmul-sf-elysium-a-fost-lider-in-box-office-ul-romanesc-de-weekend/

Filmul SF ,,Elysium”, regizat de cineastul sud-african Neill Blomkamp şi care îi are în distribuţie pe Jodie Foster şi Matt Damon, a fost lider în box office-ul românesc încă de la premieră, cu încasări de 719.100 de lei şi 37.395 de spectatori.

Un articol de Andrada Văsii|21 august 2013

Filmul SF „Elysium“, regizat de cineastul sud-african Neill Blomkamp şi care îi are în distribuţie pe Jodie Foster şi Matt Damon, a fost lider în box office-ul românesc încă de la premieră, cu încasări de 719.100 de lei şi 37.395 de spectatori.

Această superproducţie hollywoodiană, cu Matt Damon şi Jodie Foster în rolurile principale, transpune lupta de clasă dintre milioane de pământeni săraci rămaşi pe Terra, devenită în anul 2154 o planetă cu resurse epuizate aproape complet, şi clasa super-bogaţilor, care trăiesc lipsiţi de griji pe staţia spaţială Elysium.

Pe locul al doilea în box office-ul românesc se menţine filmul „Wolverine”, care a avut încasări de 127.545 de lei şi 5.787 de spectatori. „Wolverine”, care prezintă noi aventuri cu cel mai iubit personaj din franciza „X-Men”, care dă şi numele filmului, are o acţiune antrenantă, care se desfăşoară în Japonia.

Pe locul al treilea se regăseşte animaţia „Turbo”, care a înregistrat încasări de 122.414 lei şi 6.558 de spectatori. „Turbo” spune povestea unui melc ambiţios care visează să devină un mare pilot de curse şi să concureze chiar la celebra Indianapolis 500.

4.591 spectatori

Pe poziţia a patra se află „Greu de pensionat 2/ Red 2″, care a avut încasări de 89.122 de lei şi 4.591 de spectatori. Frank Moses (Bruce Willis) este salvat din ghearele unui asasin plătit de fostul său coleg Marvin (John Malkovich), care şi-a înscenat propria moarte pentru a nu fi pus în pericol.

Cei doi bărbaţi, alături de prietena lui Frank, Sarah (Mary Louise Parker), pornesc într-o călătorie prin lume, cu scopul de a descoperi secretul din spatele proiectului Nightshade, dar şi motivul pentru care acesta este dorit de toate guvernele de pe planetă.

Locul al cincilea în box office-ul românesc este ocupat de „Oameni mari şi fără minte 2/ Grown Ups 2″, care a înregistrat încasări de 82.447 de lei şi 4.361 de spectatori. După ce şi-a mutat familia în oraşul natal, ca să fie împreună cu prietenii lui şi cu copiii acestora, Lenny (Adam Sandler) descoperă că nu este mare diferenţă între foştii şi actualii bădărani, între şoferii schizoizi de autobuz şi poliţiştii beţi pe schiuri sau cei 400 de petrecăreţi mascaţi – peste tot este aceeaşi nebunie, notează Mediafax.

În total, în weekend, cinematografele din România au avut încasări de 1.586.071 de lei şi 82.161 de spectatori.

Foto credit: Cinemagia

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.