VIDEO Tom Hanks va juca în adaptarea cinematografică a romanului „Inferno“ de Dan Brown
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-tom-hanks-va-juca-in-adaptarea-cinematografica-a-romanului-inferno-de-dan-brown/

Actorul american Tom Hanks va interpreta din nou rolul profesorului Robert Langdon, în adaptarea cinematografică a romanului „Inferno“, de Dan Brown, care va fi regizată de Ron Howard.

Un articol de Andrada Văsii|18 iulie 2013

Actorul american Tom Hanks va interpreta din nou rolul profesorului Robert Langdon, în adaptarea cinematografică a romanului „Inferno“, de Dan Brown, care va fi regizată de Ron Howard.

Tom Hanks a interpretat rolul principal în ecranizările a două dintre romanele scrise de Dan Brown, „Codul lui Da Vinci” şi „Îngeri şi Demoni”, ambele regizate de Ron Howard. Noul film, „Inferno”, va fi produs de studiourile Sony şi va fi lansat pe 18 decembrie 2015.

Un regizor care nu a dorit să regizeze

„Inferno”, publicat în luna mai, este cel de-al patrulea roman scris de Dan Brown care îl are ca protagonist pe Robert Langdon, un profesor de la Harvard care dovedeşte mult fler şi curaj în investigaţiile sale istorice. Cartea va apărea în luna august şi în româneşte, la Editura Rao.

Fanii acestei francize de succes se aşteptau ca Tom Hanks să joace acest rol şi în adaptarea cinematografică a celui de-al treilea roman din serie, „The Lost Symbol”, însă, după ce Ron Howard a anunţat că nu doreşte să regizeze acest film, proiectul a intrat „pe linie moartă“.

În schimb, Tom Hanks şi Ron Howard au acceptat să se implice în proiectul cinematografic „Inferno”. Scenariul filmului va fi scris de David Koepp, scenaristul care a adaptat pentru marele ecran „Îngeri şi demoni”.

Profesorul investighează în Europa

Romanul „Inferno” prezintă noile aventuri ale personajului Robert Langdon, celebrul profesor de la Harvard, prins în mijlocul unei investigaţii întortocheate în inima Europei. Acesta este atras într-o lume preocupată de una dintre cele mai misterioase şi trainice opere literare. Romanul descrie evenimente petrecute în Florenţa secolului al XIV-lea şi are la bază „Infernul”, partea poetică din „Divina Comedie”, scrisă de Dante Alighieri între 1307 şi 1321.

Adaptarea cinematografică din 2006 a romanului „Codul lui Da Vinci” şi versiunea pentru marele ecran, din 2009, a romanului „Îngeri şi Demoni” – ambele scrise de Dan Brown – au generat încasări de peste 1,24 miliarde de dolari pe plan mondial, ambele fiind realizate de studiourile Sony Pictures.

Foto credit: Cinemagia

01
/07
/17

În cadrul Festivalului Internațional de Film BUZZ CEE, desfășurat la Buzău, în perioada 4 - 9 iulie 2017, publicul va avea posibilitatea de a viziona integrala Nae Caranfil, în prezența îndrăgitului regizor. Doritorii vor putea urmări pe marele ecran filmele regizate de acesta în perioada 1993 - 2016, în ordine cronologică.

30
/06
/17

„Tu ai pus degetul pe rană şi, în plin comunism, ai îndrăznit să arăţi că orice formă de cenzură e dezgustătoare” – fragment dintr-o scrisoare deschisă pentru Lucian Pintilie pe care Andrei Şerban a citit-o la lansarea noii ediţii a volumului „Bricabrac” (Editura Nemira).

29
/06
/17

Unul din cele mai aşteptate documentare româneşti ale anului, „Planeta Petrila”, regizat de Andrei Dăscălescu, va putea fi văzut în premieră la Timişoara în deschiderea celei de-a patra ediţii a festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie.

28
/06
/17

Vineri, 30 iunie 2017, se lansează în cinematografele din România filmul de acțiune „Baby Driver” - un thriller exploziv, cu trei câștigători de Oscar în distribuție: Kevin Spacey, Jamie Foxx şi Paul Williams. Avându-l drept protagonist pe Ansel Elgort, producția Sony Pictures realizată de Edgar Wright ridică adrenalina la maximum prin curse palpitante de mașini, o poveste atipică de dragoste și o coloană sonoră atemporală.

28
/06
/17

„(...) e suficient să urci o stradă pentru ca, întorcînd capul, să ţi se deschidă o privelişte ce-ţi taie respiraţia... E ca într-o gravură de Escher, unde te aştepţi să vezi oameni mergînd cu capul în jos pe străduţa de dedesubt. (...)” – Alex Leo Șerban. Îndrăgitul criticul de film ar fi împlinit, astăzi, 58 de ani. În amintirea lui Leo publicăm (via liternet.ro) una dintre nenumăratele și savuroasele sale impresii de călătorii (scrisori)

26
/06
/17

„Toţi avem păcate, unele mai mari, altele mai mici. De la minciună şi mândrie, până la invidie, egoism şi ură, de la lene şi gelozie, până la ignoranţă, poftă şi necunoaştere. Toate sunt păcate care, într-un fel sau în altul, sunt pedepsite (...) iar scopul final al acestei judecăţi supreme este reinstaurarea echilibrului între toate” – Dorel Vișan. Actorul născut la Tăușeni, județul Cluj, pe 25 iunie 1937, a împlinit 80 de ani!

26
/06
/17

De numele cărţii „Sinaia, Oraşul Elitelor” scrisă de către arhitectul Dan Manea se leagă mai multe premiere. Ultima noutate absolută pentru piaţa cărţii din România este faptul că o carte despre oamenii, istoria şi arhitectura unui oraş a inspirat un film!

23
/06
/17

A apărut în cinematografele din România ,,Povestea iubirii”, un film în care iubirea și scrisul salvează vieți, un bătrân evreu încă le poartă pică nemților, iar un băiețel se crede Mesia.

23
/06
/17

Ron Howard a fost confirmat ca regizor al spin-off-ului "Star Wars" dedicat personajului Han Solo. Regizorul laureat al premiului Oscar îi înlocuiește la timona filmului pe Phil Lord și Christopher Miller, la care Disney a renunțat în această săptămână, deși au fost implicați în producție timp de șase luni.

22
/06
/17

„Planeta Petrila” (din 23 iunie, în cinematografe) este un documentar în egală măsură fantastic și dureros de adevărat. Tânărul regizor Andrei Dăscălescu a dat – după „Consantin și Elena” – încă o capodoperă.

22
/06
/17

Vineri, 23 iunie, de la ora 19:00, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte primul eveniment independent din cadrul programului de educaţie cinematografică, susţinut de susţinut de criticul, jurnalistul şi scriitorul Cristian Tudor Popescu, „Cinemateca pentru toţi”. Tema noii întâlniri este „Religia în cinemaul românesc”.