Zilele Filmului Romanesc – premiere absolute, lansări și dezbateri
https://www.ziarulmetropolis.ro/zilele-filmului-romanesc-premiere-absolute-lansari-si-dezbateri/

Filme aflate la prima întâlnire cu publicul, dezbateri, masterclass-uri şi lansări de carte vor anima Zilele Filmului Românesc (ZFR) la TIFF, care încep oficial joi, 5 iunie.

Un articol de Petre Ivan|4 iunie 2014

Zilele Filmului Romanesc. Spectatorii vor avea ocazia să vadă, în premieră absolută, trei filme în competiția ZFR: “Poarta Albă” (r. Nicolae Mărgineanu), “Cripta” (r. Corneliu Gheorghiță), și documentarul “Un ultim an în 114 minute” (r. Daniel Djamo).

Tot în premieră, în afara competiției, va rula comedia “America, venim!”, debutul lui Răzvan Săvescu. “Quod erat demonstrandum” (r. Andrei Gruzsniczki), care figurează și în competiția internațională, va avea premiera românească în festival.

Alte trei premiere sunt în secțiunea de scurtmetraje ZFR: “Start Anew World” (r. Luiza Pârvu), “Kowalski” (r. Andrei Crețulescu) și “Să mori de dragoste rănită” (r. Iulia Rugină). Angela Similea, care apare în film, vine cu echipa filmului la TIFF Lounge sâmbătă, de la 17.00.

De la Cannes, unde a obținut Mențiunea speicială în Quinzaine des Réalisateurs, ajunge la TIFF și “Trece și prin perete”, al lui Radu Jude. Documentarul de impact al lui Vlad Petri, “București, unde ești?”, va rula joi, de la 21.45, în Unirii Open Air, înainte de a intra pe ecrane, din 13 iunie. Detalii despre filmele și programul ZFR, aici.

Actorii Vlad Ivanov (“Snowpiercer”) și Anamaria Marinca (“Europa Report”) sunt invitații lui Mihnea Măruță la TIFF Lounge joi, de la 17.00. Vineri, de la aceeași oră, publicul îl poate întâlni pe Florin Zamfirescu, distins cu Premiul de Excelență. De neratat este și „Hai Iu Iu NU Hi You You”, un show marca Radu Afrim și Vlaicu Golcea, subintitulat „concert remix-uri Maria Tănase”.

13 melodii vor fi electro-orchestrate live de muzicianul Vlaicu Golcea şi cântate de către actori, joi, de la 22.00, la Casa de Cultură a Studenților.

Maia Morgenstern

Maia Morgenstern

Una dintre melodii va fi interpretată de actrița Maia Morgenstern. Marius Mihalache & Band vor anima atmosfera cu „Back to Swing” vineri, la 22.30, la Casa TIFF.

În paralel cu proiecțiile și evenimentele legate de filmul românesc, Debra Winger, distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră, va susține un masterclass în cadrul Transilvania Talent Lab, joi, de la 17.00, la Napoca 15.

Actrița va introduce proiecțiile speciale ale filmelor “Ofițer și gentleman” (joi, Casa de Cultură a Studenților, de la 20.30) și “Cerul ocrotitor” (vineri, 18.30, CCS).

Un masterclass va susține și cineastul britanic Peter Webber tot joi, de la 12.00, la Napoca 15.

Pe 5 iunie, la 20.00, invitații speciali vor vizita Depozitul de Filme din Cluj, un loc abandonat, cu potențial de spațiu urban alternativ, pentru care TIFF a inițiat o campanie de crowdfunding, în cadrul proiectului „Salvați Marele Ecran!”.

Vor fi proiectate fragmente din documentarul “Cinema, mon amour” (r. Alexandru Belc, work-in-progress) și va fi lansată cartea „Janovics, the creator of Transylvanian Hollywood”, de Zakarias Erzsebet.

Foto cu Zilele Filmului Romanesc – Cinemagia

25
/03
/17

Realizat de Radu Mocanu și Mihai Dragolea și disponibil acum pe platforma gratuită Cinepub, „Roboțelul de aur” a fost unul dintre cele mai de succes documentare românești din 2015. Povestea emoționantă a boxeriței Steluța Duță, crescută la orfelinat.

24
/03
/17

“Nu sunt sigur dacă sunt un actor care participă la curse de maşini sau un şofer de curse care face actorie.” - Steve McQueen. Într-o zi de 24 martie (1930) se năștea unul dintre cei mai îndrăgiți actori americani. Numit „King of Cool” pentru modul nonşalant în care şi-a interpretat personajele, Steve McQueen a debutat în 1956 cu un rol în „Cineva acolo sus mă iubeşte”.

22
/03
/17

Despre cum „Sieranevada”, „Câini” și „Inimi cicatrizate” și-au împărțit cele mai multe trofee Gopo. Despre cele mai inspirate și mai puțin inspirate momente ale galei. Și despre refuzul unor regizori precum Cristian Mungiu de a fi asociați cu Premiile Gopo.

22
/03
/17

“Noi toţi vrem ca oamenii să nu ne mintă şi totuşi ne doare cumplit adevărul.” – Tora Vasilescu. Actrița care a debutat pe vremea studenției în “Cursa” lui Daneliuc (1975) împlineşte, astăzi, 66 de ani.

22
/03
/17

Cel mai râvnit trofeu la Gala Premiilor Gopo, “Cel mai bun film de lungmetraj al anului”, a fost câștigat de pelicula "Sierranevada", în regia lui Cristi Puiu. Filmul lui Puiu a primit șase premii, la fel ca și pelicula "Câini", în regia lui Bogdan Mirică.

21
/03
/17

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România, va avea loc în această seară. Evenimentul va fi transmis în direct de la ora 20.00 pe TVR 2, TVR 3 și TVR HD, dar și online pe www.premiilegopo.ro și www.cinepub.ro.

19
/03
/17

Scurt interviu cu Paul Negoescu, regizorul comediei „Două lozuri”, nominalizat în acest an la Premiile Gopo, la categoriile „Cel mai bun film” și „Cel mai bun scenariu”.

16
/03
/17

Scris şi regizat de Paul Negoescu, „Două lozuri” a arătat că o comedie de mic buget poate avea succes la public (şi în bună parte şi la critică) fără a face apel la cele mai facile instrumente (şi cu o inspirată campanie de promovare).

16
/03
/17

Cea de-a opta ediție a Festivalului Serile Filmului Românesc (10 – 14 mai 2017) îi este dedicată regizorului Cristian Mungiu. Cinefilii și îndrăgostiții de film românesc vor avea ocazia să se întâlnească cu regizorul în prima zi de festival. Noutatea din acest an este că selecția filmelor din festival este realizată chiar de invitatul special – Cristian Mungiu, în colaborare cu Ambasadorul cultural, Irina – Margareta Nistor.

16
/03
/17

CRONICĂ DE FILM „Silence”, cel mai nou film al legendarului regizor american Martin Scorsese, realizat după un roman japonez, aspiră la clasicism.

15
/03
/17

Judith State este Sandra din filmul „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, fapt care îi aduce o nominalizare la Premiile Gopo pentru „Cea mai bună actriță într-un rol secundar”. Însă Judith State nu este actriță, ea vine din zona dansului. Cum se împacă, așadar, filmul și dansul contemporan?