„Malmkrog“, cel mai recent film al regizorului Cristi Puiu, are premiera mondială vineri la Berlin
https://www.ziarulmetropolis.ro/%e2%80%9emalmkrog%e2%80%9c-cel-mai-recent-film-al-regizorului-cristi-puiu-are-premiera-mondial%c4%83-vineri-la-festivalul-interna%c8%9bional-de-film-de-la-berlin/

O ecranizare de epocă cu un scenariu original după un text rusesc jucat în limba franceză, filmul Malmkrog va fi proiectat în premieră mondială la prestigiosul Festival Internaţional de Film de la Berlin vineri, 21 februarie, la ora locală 11.30, în prezenţa regizorului Cristi Puiu. Următoarele proiecţii vor avea loc pe 22, 23 şi 29 februarie.

Un articol de Petre Ivan|19 februarie 2020

Malmkrog deschide secțiunea Encounters a Berlinalei și intră în competiție cu alte 14 filme din întreaga lume. Este până în prezent cel mai provocator proiect al regizorului Cristi Puiu: o ecranizare de epocă, cu un scenariu original, o adaptare după „Trois entretiens” de Vladimir Soloviov (1853–1900), filmat timp de 40 de zile la conacul Apafi  din satul Mălâncrav (Sibiu). Malmkrog, „o interogare asupra cinematografiei și memoriei ” – așa cum declară regizorul Cristi Puiu –, este construit în jurul a cinci personaje, iar actorii vorbesc în limba franceză – doar câteva replici fiind în germană, rusă și maghiară. Decorul și costumele redau atmosfera începutului de secol XX din Transilvania.

„Provocarea a fost să înțeleg într-un timp foarte scurt lumea imaginată de Cristi Puiu. Am discutat mult despre culoare și am avut și un cod al culorilor stabilit de comun acord care, cred și sper, că a reușit să transforme personajele în simboluri.”, a declarat pentru presă designerul de costume Oana Păunescu.

Din distribuție fac parte: Frédéric Schulz-Richard, Agathe Bosch, Diana Sakalauskaité, Marina Palii, Ugo Broussot și István Téglás.

Malmkrog este o coproducție România, Serbia, Elveția, Suedia, Bosnia și Macedonia de Nord.

Trailer-ul internațional realizat de distribuitorul oficial Shellac Films este disponibil aici.

Pagina de Facebookwww.facebook.com/malmkrogbycristipuiu

Cristi Puiu a regizat Marfa și banii (2001), Moartea Domnului Lăzărescu (2005), film câștigător al Premiului Un Certain Regard la Festivalul Internațional de la Cannes, Aurora (2010), Sieranevada (2016), propunerea României la Premiile Oscar. Este considerat deschizătorul de drum al Noului Val în cinematografia românească. A fost distins cu titlul Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor de către ambasadorul Franței în România, Henri Paul, în anul 2011 și decorat cu Ordinul de Merit în Grad de Cavaler de statul român în 2006.

Filmul Malmkrog beneficiază de susținerea Centrului Național al Cinematografiei, a Institutului Cultural Român și al Televiziunii Române.

29
/03
/23

O nouă producție din Franța se pregătește să ajungă pe marile ecrane din România, începând cu data de 14 aprilie. În regia lui Laurent Charbonnier și a lui Michel Seydoux, doi artiști emblematici pentru industria de documentar despre natură, „Ștejarul și locuitorii săi” este un film despre universul unui stejar cu vârsta de 210 ani și importanța sa pentru toate vietățile pentru care el înseamnă acasă.

29
/03
/23

Festivalului de Film Românesc de la Nantes prezintă a doua sa ediţie în perioada 29 martie – 2 aprilie 2023, în organizarea Centrului Cultural Franco-Român de la Nantes şi având ca partener principal Institutul Cultural Român de la Paris. În luna Francofoniei, festivalul celebrează cultura română francofonă şi diversitatea culturală, marcând 30 de ani de la aderarea României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei.

27
/03
/23

În acest sfârșit de săptămână începe Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului ONE WORLD ROMANIA, care revine în 2023 la București cu o selecție de 35 de filme documentare, trei retrospective, 8 evenimente de tip panel talk/workshop și o expoziție conexă.

20
/03
/23

În afara titlurilor noi, One World Romania propune în acest an şi trei retrospective de neratat: una concentrată pe cineastul sârb nonconformist Želimir Žilnik, în prezenţa acestuia, o alta cu filme ale regretatei regizoare libaneze Jocelyne Saab şi una dedicată dedicată împlinii a 30 de ani de existență a Fundației Arte Vizuale (FAV).

03
/03
/23

În luna martie 2023, Institutul Cervantes din București va prezenta online o serie de filme excepționale ale regretatului regizor spaniol Carlos Saura, un cineast care a dobândit deja un loc de necontestat printre zeii cinematografiei, omagiu prilejuit de decernarea, în acest an, a Premiului Goya de Onoare. Toate titlurile vor fi disponibile pe canalul Vimeo al Institutului timp de 48 de ore, începând cu ora 21.00 (ora României).