„Tânărul Ahmed“, al fraților Dardenne, premiați pentru regie la Cannes, pe ecranele românești
https://www.ziarulmetropolis.ro/%e2%80%9et%c3%a2n%c4%83rul-ahmed%e2%80%9c-al-fra%c8%9bilor-dardenne-premia%c8%9bi-pentru-regie-la-cannes-pe-ecranele-rom%c3%a2ne%c8%99ti/

Tânărul Ahmed / Le jeune Ahmed, filmul care a adus fraţilor Luc şi Jean-Pierre Dardenne Premiul pentru regie la Cannes 2019, rulează pe marile ecrane din România din 13 decembrie, distribuit de Independenţa Film.

Un articol de Petre Ivan|5 decembrie 2019

Favoriți ai publicului festivalier, cineaștii belgieni Jean-Pierre şi Luc Dardenne, care au câștigat de-a lungul timpului de două ori trofeul Palme d’Or la Cannes, explorează în ultimul lor film radicalizarea unui pre-adolescent belgian musulman.

În Belgia zilelor noastre, Ahmed, care are doar 13 ani, e prins între provocările vârstei și idealurile de puritate ale imamului său. Inspirat de povestea unui văr luptător islamist și lipsit de o figură paternă familială, Ahmed este radicalizat de un imam extremist, având o singură misiune: aceea ce a înlătura tot ceea ce este considerat “impur” în ochii lui Allah. Astfel, Ahmed încearcă să își ucidă profesoara ale cărei învățături le consideră o blasfemie, lucru ce îl aduce într-un centru de detenție pentru minori. Va reuși Ahmed, cu ajutorul adulților din jurul său, să se adapteze în lumea reală sau va îmbrățișa fanatismul religios?

Cel de-al 11-lea lungmetraj al fraților Dardenne a fost filmat parțial, pentru veridicitate, într-un centru de reeducare pentru tineri, iar pentru documentare, autorii filmului au consultat profesori de religie, imami, educatori, judecători, psihiatri, psihanaliști și psihologi care au cunoscut tineri radicalizați.

Știam că alți cineaști făcuseră câteva filme înaintea noastră – documentare sau filme de ficțiune, sau chiar că s-au scris cărți. Dar ne-am spus că ceea ce vom face în primul rând va fi să luăm fanatismul religios în serios. Pe lângă ce am putea spune despre condițiile economice și sociale etc., ni s-a părut că ceea ce era specific acestui caz era fanatismul religios care poate găsi un teren favorabil în anumite locuri, la anumite persoane. Nu ne-a interesat cum devine cineva fanatic, ci cum e posibil și dacă e posibil să ieși din acest fanatism care e ca o închisoare. Ne-am decis să pornim în momentul când am înțeles că singura modalitate prin care puteam face asta era să plasăm eroul la începutul adolescenței, când încă se mai poate schimba.”, a subliniat Luc Dardenne într-un interviu acordat jurnalistei Iulia Blaga.

Tânărul Ahmed / Le jeune Ahmed este considerat de cotidianul francez Le Nouvel Observateur „un film de o forță rară”, iar Télérama este de părere că „frații Dardenne semnează un portret percutant, impregnat de o mare umanitate.”

Tânărul Ahmed / Le jeune Ahmed va rula în cinematografele din România din 13 decembrie, distribuit de Independența Film: București (Cinema Elvira Popescu, Cineplexx Băneasa, Cinema Europa, Cinema Muzeul Țăranului), Cluj (Cinema Arta și Cinema Victoria), Iași (Ateneu), Pitești (Cinema Trivale), Sfântu Gheorghe (Cityplex Arta), Sibiu (CineGold),  Târgu Mureș (Cinema Arta), Vaslui (Cityplex).

Foto: Christine Plenus

20
/12
/22

Echipa care a creat „România Sălbatică”, cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, face un cadou tuturor iubitorilor de natură înainte de sărbătorile de iarnă: acces gratuit la povestea din spatele realizării documentarului laureat anul acesta cu 3 premii Gopo (Cel mai bun documentar, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun sunet).

19
/12
/22

Colinde, documentare şi concerte extraordinare, transmisiuni în direct de la Vatican și Catedrala Sfântul Iosif, filme și ediții speciale ale emisiunilor consacrate se regăsesc în grila de Crăciun a TVR2 pentru întreaga familie.

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.