10 ani de UNDERCLOUD
https://www.ziarulmetropolis.ro/10-ani-de-undercloud/

Se împlinesc 10 ani de când UNDERCLOUD, primul festival de teatru independent din România, se desfăşoară în fiecare vară în Bucureşti. Ediţia aniversară ce va avea loc în perioada 22-31 august 2017, la ARCUB-Gabroveni, va fi marcată de evenimente teatrale unice, de prezenţa unor personalităţi ale teatrului românesc şi străin, de petreceri şi surprize.

Un articol de Petre Ivan|13 iulie 2017

În cele trei secţiuni ale sale – Concurs, Invitaţi din străinătate şi Invitaţi din România –, cea de-a X-a ediţie UNDERCLOUD propune publicului cele mai noi şi incitante producţii din teatrul independent, spectacole de notorietate din teatrul românesc, dar şi spectacole independente din străinătate.

Anul acesta, în programul festivalului vor fi prezente producţii din Franța, Spania, Polonia și Israel.

Timp de zece zile, spectacolele si evenimentele conexe, vor fi găzduite în cinci dintre sălile Hanului Gabroveni (Strada Lipscani, nr. 84-90).

Cele 17 spectacole selectate în secţiunea Concurs, ce conving prin calitatea abordării artistice şi a interpretării, sunt:

  1. „O femeie singură”, regia Daniel Grigore-Simion, Teatrul de Artă Bucureşti
  2. „2 femei contemporane”,  coregrafia Ioana Marchidan, Centrul Independent Coregrafic Linotip
  3. „Babel”, coregrafia Arcadie Rusu, Centrul Independent Coregrafic Linotip
  4. „Psycho”, regia Iris Spiridon,Teatrul Apollo 111
  5. „Înaintea erei noastre”, regia Daniel Chirilă, Teatrul LUNI de la Green Hours
  6. „Homo Americanus”, de și cu Paul Cimpoieru, Teatrul LUNI de la Green Hours
  7. „O noapte pe dos”, regia Tudor Țepeneag, Teatrul de Artă Bucureşti
  8. „Aeroport”, regia Alexandru Nagy, Godot Cafe-Teatru
  9. „Copii răi”, regia Geanina Hergheligiu, Teatrul Arte dell’ Anima
  10. „România 2050”, regia Radu Popescu, Teatrul Apropo
  11. „Singularity”, regia Mariana Cămărășan, Teatrul de Artă Bucureşti
  12. „Menajeria de sticlă”, regia Alexandra Penciuc, POINT
  13. „Frig”, regia Alexandru Bogdan, Teatrul UNTEATRU
  14. „Pe jumătate cântec”, regia Crista Bilciu, Teatrul de Foc
  15. „Sunt eu, Annabel”, regia Cristina Andreea Ion, Lightwave Theatre
  16. ”Pescarusul Jonathan Livingstone”, un concept Acrobatika cu Doru Mois si Alina Pisculungeanu.
  17. „O intervenție”, regia Radu Iacoban, Teatrul Act.

Când eşti un nume, toţi vor să se asocieze cu tine, iţi propun texte, îşi doresc compania ta, se folosesc de imaginea ta. Când eşti la inceput de drum trebuie să te lupţi pentru locul tău, să-l ocupi prin talent, să-l meriţi prin muncă şi prin ceea ce te face diferit. UNDERCLOUD are intuiţie şi selectează tineri care într-un timp scurt demonstrează că nu au fost un accident. Competiţia UNDERCLOUD este în primul rând cu sine şi apoi cu ceilalţi. UNDERCLOUD s-a născut din nevoia de a fi împreună, de a ne întâlni şi de a face performanţă. Ceea ce ne-a unit a fost calitatea, indiferent de modul pe care l-am ales pentru a ne exprima. Clasic sau experimental…UNDERCLOUD girează pentru spectacole necesare. – Chris Simion – Mercurian

În curând vor fi anunţate și spectacolele selectate în cele două secțiuni din afara competiției – „Invitați din România” și „Invitați din străinătate”, dar şi invitaţii speciali şi evenimentele care vor compune ediţia de sărbătoare.

10 DESPRE UNDERCLOUD

  1. Primul festival de teatru independent din România, organizat anual în Bucureşti din
  2. UNDERCLOUD pentru că primele 3 ediții s-au desfășurat sub cerul liber, pe celebra terasă “La Motoare”.
  3. Festivalul Necesar de Teatru Independent.
  4. Festivalul de teatru independent la care au jucat cel putin 10 dintre actorii tăi preferaţi.
  5. Singurul festival internaţional de teatru independent din România desfășurat sub egida programului european „Europe for Festivals. Festivals for Europe”- certificat internațional atribuit de Comisia Europeană şi Asociația Festivalurilor din Europa.
  6. Primul festival de teatru independent din România care a introdus în program, în 2012, secţiunea “Concurs” (cu premii).
  7. Afişul celei de-a 7-a ediţii a fost reprezentat de lucrarea “Primăvara” a lui Ştefan Câlţia.
  8. Eveniment cultural ales de celebrul filosof francez și romancier Pascal Bruckner pentru debutul în dramaturgie, cu piesa „Crăciun la palat”.
  9. Singurul festival de teatru unde spectacolele lectură concurează ca interes, din partea publicului, cu spectacolele montate.
  10. Peste 500 de voluntari au fost implicați în organizare, din 2008 și până în prezent.

Foto: UNDERCLOUD – facebook.com/undercloudfestival

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).