12 aspecte pozitive ale Festivalului Enescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/12-aspecte-pozitive-ale-festivalului-enescu/

Festivalul Enescu aşază, de ceva vreme, România pe harta festivalurilor de muzică clasică din lumea largă. Citim topuri în care Festivalul Enescu se află pe locul trei după evenimente precum BBC Proms (Marea Britanie) şi Festivalul din Lucerna (Elveţia).

Un articol de Corina Dima|21 septembrie 2017

Ajuns la ediţia cu numărul XXIII, festivalul a avut un trecut tumultuos. Prima ediție a Festivalului Enescu s-a desfășurat în 1958, reper în domeniu, având pe afiş cele mai sonore nume ale muzicii internaţionale, de la momentul respectiv; apoi, pentru următoarele șase ediţii, festivalul a păstrat ştacheta calităţii şi a prezenţei internaţionale (desfăşurat o dată la 3 ani). Din anul 1973 comuniştii i-au ştirbit din faimă şi l-au transformat într-un festival cu prezenţă majoritar românească, purtând stindardul propagandei politice. După ani de izolare şi de pauze, festivalul s-a reluat după Revoluţie, în 1991, în forma sa iniţială (cu prezenţă internaţională de valoare), aşa cum se prezintă şi astăzi. Din anul 2001, Festivalul Enescu se desfăşoară, cu regularitate, o dată la doi ani.

Dar ce aduce acest festival pentru România?

  • 1. Pune România pe o hartă internaţională a culturii şi a festivalurilor de acest profil, de prin rang.
  • 2. Aproximativ 2.500 de artişti străini (membri ai orchestrelor şi diverşi reprezentaţi ai lumii muzicale precum solişti, dirijori, compozitori, muzicolologi etc.) calcă pragul ţării noastre în calitate de invitaţi. Iar muzicienii occidentali care ne vizitează revin, de multe ori, în vizite private. Mulţi vizitatori rămân plăcut surprinşi de ce găsesc într-o ţară ex-comunistă (venind cu aşteptări scăzute).
  • 3. Creşte turismul cultural, deoarece melomanii de peste graniţă vizitează Bucureştiul (agenţiile de turism propun pachete dedicate pentru această categorie de turişti străini).
  • 4. Creşte notorietatea României asociată cu un eveniment cultural de anvergură (prin menţionări în mass-media internaţională, de-a lungul timpului, precum CNN, Euronews, BBC, Mezzo, The Guardian, Gramophone).
  • 5. Cresc vânzările în mediul horeca prin intermediul turiştilor străini, fie ei artişti sau simpli turişti (hoteluri, restaurant, cafenele, baruri etc.) şi a lucrurilor conexe legate de Festivalul Enescu sau legate de Bucureşti ori de România (CD-uri cu muzică, cărţi, suveniruri etc.).
  • 6. Prosperă zona educativă şi nivelul cultural (atât prin intermediul concertelor din sălile de concerte, dar şi prin existenţa concertelor din Piaţa Festivalului susţinute de elevi şi studenţi români, dar şi de invitaţi străini; prin intermediul master-classurilor, workshopurilor ţinute de artiştii de talie internaţională sau alte manifestaţii culturale) prin conectarea la lumea internaţională, la arta interpretată la un nivel foarte înalt; expunerea la concerte de cea mai înaltă calitate artistică, de prim rang, nu poate să lase decât urme pozitive.
  • 7. Emulaţie artistică în oraşele din România unde participă diverşi solişti, dirijori, ansambluri de renume internaţional (festivalul se desfăşoară, pe lângă București, în alte șapte orașe din țară).
  • 8. Se înmulţesc evenimentele conexe creative în jurul Festivalului (ex. artişti vizuali care expun în cadrul proiectelor precum Bucureştiul creativ, în spațiile verzi din fața Ateneului Român și a Sălii Mari a Palatului sau în alte colţuri ale capitalei dâmboviţene).
  • 9. Personalitatea lui George Enescu capătă notorietate prin popularizarea muzicii sale (fiecare orchestră mare este obligată să interpreteze o lucrare de Enescu, ca să participe la festival). După interpretarea acestor lucrări în Bucureşti, partiturile (cu un nivel tehnic deloc de neglijat) sunt interpretate şi pe alte scene ale lumii: celebrul dirijor Vladimir Jurowski va deschide stagiunea London Philarmonic 2017-2018, pe 23 septembrie 2017, cu opera Oedip de Enescu (în faţa unui public cu peste 2.000 de spectatori, la Royal Festival Hall). La fel, Orchestre National de France a ales să deschidă stagiunea 2017 de la Paris cu o lucrare semnată de George Enescu, Simfonia Concertantă pentru violoncel și orchestră.
  • 10. Personalităţi remarcabile ale scenei mondiale devin ambasadori ai României peste hotare, făcând lobby ţării noastre, după ce au avut experienţe deosebite aici (exemplu: celebrul violonist de origine rusă, Maxim Vengerov, vine pentru a patra oară la Festivalul Enescu)!
  • 11. Staruri ale muzicii clasice internaționale, precum Joshua Bell, Anne-Sophie Mutter vor atrage atenţia lumii prin prezenţa lor la festival.
  • 12. Prin prezenţa unor nume de marcă ale scenelor internaţionale (atât orchestre cât şi dirijori sau solişti), Festivalului Enescu îşi consolidează notorietatea ca un eveniment de prestigiu, în rândul festivalurilor importante la nivel internaţional.

După ani de izolare şi de pauze, festivalul s-a reluat după Revoluţie, în 1991, în forma sa iniţială (cu prezenţă internaţională de valoare), aşa cum se prezintă şi astăzi. Din anul 2001, Festivalul Enescu se desfăşoară, cu regularitate, o dată la doi ani.

Foto: Cvartetul Arcadia / Festivalul Enescu

27
/10
/15

În continuarea tradiţiei instaurate în stagiunile precedente, ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită în jurul datei de 1 noiembrie la un concert special, dedicat ZILEI RADIO ROMÂNIA. La 1 noiembrie 1928, cu 87 de ani în urmă, a avut loc difuzarea primei emisiuni a serviciul public de radio al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică, instituţie ce poartă astăzi numele de Societatea Română de Radiodifuziune - SRR (cunoscută sub numele de brand Radio România).

26
/10
/15

În seara asta, la Sibiu, debutează cea de a II-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Clasică Clara Haskil. Ca urmare a colaborării strânse cu Fundația Clara Haskil din Elveția, cel care va deschide ediția din acest an a Festivalului de la Sibiu este muzicianul brazilian de origine română Cristian Budu, cel mai recent câștigător al prestigiosului Concurs Internațional Clara Haskil de le Vevey, Elveția.

26
/10
/15

Am să încerc să vă prezint una dintre aniversări care mi s-a părut cea mai originală, cea mai ieșită cu totul din comun. (...) Am stat pe plajă, în apă, toată ziua. Am vrut la un moment dat să beau o gură din sticla de șampanie, pe care o înghesuisem în nisip în apropierea apei și o băteau valurile ca să o mai răcească. Era atât de caldă și avea un gust atât de rău, încât am preferat să o torn pe mine și să-mi urez singură 'La mulți ani! - Corina Chiriac. Îndrăgita cântăreață şi actriţă împlineşte astăzi 66 de ani.

26
/10
/15

Într-o zi de 26 octombrie (1673) se năştea Dimitrie Cantemir, domnu al Moldovei în două rânduri și important cărturar al umanismul românesc. Printre ocupațiile sale diverse s-au numărat cele de enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor. A fost membru al Academiei de Științe din Berlin.

24
/10
/15

Cel mai proaspăt şi dinamic festival de jazz are loc în Sibiu, între 13 și 15 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Si anul acesta au fost invitați artişti cu abordări muzicale spectaculoase, cu povești şi perspective inedite.

24
/10
/15

Doctorandă în anul I la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti sub îndrumarea prof. univ. dr. Șerban-Dimitrie Soreanu, pianista Mădălina Claudia Dănilă este pentru a doua oară oaspete al Stagiunii de marţi seara, de la Ateneu, pe 27 octombrie.

23
/10
/15

Joi, 29 octombrie, ora 19.30, Jazz:ish te va introduce într-o atmosferă electrică alături de Nils Petter Molvær, unul dintre pionierii “future jazz-ului”, un subgen format prin fuziunea muzicii electronice cu jazz-ul.

23
/10
/15

„Lor, țiganilor, să le mulțumim că ne-au păstrat muzica, această comoară ce abia acum o prețuim; numai dânșii (!) ne-au desgropat-o, au trecut-o și dat-o în păstrare din tată în fiu, cu acea grijă sfântă ce o au pentru ce le e mai scump pe lume: muzica.” - George Enescu, în urmă cu mai bine de un secol. Lucrări pe care odinioară le interpretau celebri lăutari şi care au reprezentat o puternică sursă de inspiraţie pentru Enescu în creaţiile proprii se vor auzi la Sala Radio miercuri, 28 octombrie, de la 19.00, într-un concert inedit care aduce pentru prima oră, în aceeaşi seară, pe aceeaşi scenă, ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO şi ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO.

20
/10
/15

Jazz de calitate, curat, interpretat fără emfază sau artificii. Pe 10 și pe 11 octombrie, Avishai Cohen a susţinut la Sala Radio din Bucureşti două concerte de promovare a noului său album ’’From Darkness’’, o formulă de trio - contrabas, pian şi percuţie.

20
/10
/15

„Dorantes. Interacción” este titlul combinaţiei „incendiare” a două genuri muzicale: jazz şi flamenco, genuri ce atrag astăzi un public extrem de numeros. Iubitorii muzicii se pot bucura de aceasta sâmbătă, 24 octombrie (de la 19.00), în concertul susţinut de pianistul spaniol DORANTES, la Sala Radio.

16
/10
/15

Nu, nu am de gând să vorbesc despre mirese şi nunţi, ci despre două discuri în aparenţă antagonice tocmai prin faptul că vin din partea a doi muzicieni foarte diferiţi, cu o experienţă foarte diferită. Totuşi, un lucru le uneşte: calitatea intrinsecă a muzicii de pe aceste două discuri. Protagoniştii sunt violonistul Ithzak Perlman şi compozitorul Max Richter.

16
/10
/15

O scrisoare scrisă de Wolfgang Amadeus Mozart unui prieten austriac, botanist de renume, a fost vândută în SUA pentru suma de 217.000 de dolari. În misiva de o pagină, scrisă în limba germană și nedatată, dar compusă probabil în iulie sau în august 1786, Mozart (1756-1791) îi cere prietenului său Nikolaus Joseph von Jacquin să îi restituie trei partituri prin curier.

15
/10
/15

Aţi ascultat vreodată un recital de orgă? Un asemenea eveniment muzical deosebit vă propune joi, 22 octombrie (19.00) muzicianul polonez BOGDAN NARLOCH, invitat la Sala Radio, care se bucură de privilegiul de a fi dotată cu cea mai mare orgă din România şi una dintre cele mai mari din Europa (peste 7.600 de tuburi).