12 filme, în premieră națională, se “luptă” pentru Trofeul Transilvania în competiția TIFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/12-filme-in-premiera-nationala-se-lupta-pentru-trofeul-transilvania-in-competitia-tiff/

Nouă debuturi puternice, dintre care două semnate de regizori români, vor concura pentru Trofeul Transilvania alături de alte trei filme realizate de autori aflaţi la cel de-al doilea lungmetraj. Prezentate în premieră naţională pe marele ecran, cele 12 filme din Competiţia oficială a celei de-a 17-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania iau pulsul noii generaţii de cineaşti din întreaga lume.

Un articol de Petre Ivan|3 mai 2018

“Pariurile formale fac casă bună cu povești ambițioase și profund umane, tumultul politic atotprezent din lumea contemporană lasă loc dramelor personale intime – într-o selecție echilibrată din care nu lipsesc abordările originale, propunerile radicale, conflictele pe muchie de cuțit, umorul negru și emoția pură”, declară directorul artistic Mihai Chirilov despre programul competițional al acestui an.

La granița dintre ficțiune, documentar și artă vizuală, Nu mă atinge-mă (Touch Me Not) este primul lungmetraj al regizoarei Adina Pintilie și dublul câștigător al Ursului de Aur și al Premiului pentru debut la Festivalul de la Berlin. O explorare temerară a ideii de intimitate și a nevoii umane de contact autentic, filmul „şochează prin inteligenţă, siguranţă de sine şi originalitate” (The Hollywood Reporter) și a stârnit deja nenumărate controverse în lumea filmului.

Cel de-al doilea debut românesc din competiția internațională, Charleston în regia lui Andrei Crețulescu, a avut premiera mondială la Locarno și este povestea dulce-amară a unui triunghi amoros neobișnuit. Capetele de afiș ale acestui cocktail pop condimentat cu umor negru, melancolie și un soundtrack eclectic sunt Șerban Pavlu și Radu Iacoban, iar director de imagine este Barbu Bălășoiu (Sieranevada).

Același Bălășoiu se regăsește și pe genericul filmului Viața și nimic altceva (Life and Nothing More), distins cu Premiul FIPRESCI la San Sebastian. Cel de-al doilea lungmetraj al regizorului spaniol Antonio Mendez Esparza urmărește efortul unei familii monoparentale de culoare de a rămâne împreună, în ciuda realităților cotidiene ostile cu care se confruntă.

Ostil este și mediul de lucru dintr-o comunitate izolată de muncitori danezi în care cei doi frați din Iarna trădării (Winter Brothers) sunt nevoiți să se adapteze. Debutul regizorului islandez Hlynur Pálmason i-a adus actorului Elliott Crosset Hove, prezent anul trecut la TIFF, un binemeritat Premiu de interpretare masculină la Festivalul de film de la Locarno.

Experiența ca profesor de literatură pentru elevi cu probleme comportamentale constituie sursa de inspirație primară a lui Matan Yair pentru debutul său în regie cu Eșafodaj (Scaffolding), lansat în secțiunea ACID a Festivalului de la Cannes. Yair are flerul și curajul de a-l distribui în rolul principal al acestui film neconvențional despre educație pe chiar unul dintre studenții lui recalcitranți, carismaticul Asher Lax.

Răsturnările de situație din viața protagonistei din Moștenitoarele (The Heiresses) compun drama unei femei în vârstă, pusă în situația de a-și pierde statutul material privilegiat. În timp ce partenera ei de viață își ispășește pedeapsa în închisoare, Chela începe un nou capitol plin de provocări, în primul lungmetraj regizat de paraguayanul Marcelo Martinessi, distins cu Premiul FIPRESCI, Premiul Alfred Bauer și un Urs de Argint pentru interpretare feminină (Ana Brun) la Berlin.

După succesul înregistrat cu 10,000 km, premiat cu un Goya pentru debut în 2015, spaniolul Carlos Marques-Marcet revine în Competiția oficială de la TIFF cu Ancora și speranța (Anchor And Hope), o poveste de dragoste inedită care reconstruiește, cu umor și multă naturalețe, ideea de familie, chestionând normele tradiționale. Tot un triunghi sentimental stă și la baza primului film al kosovarei Blerta Zequiri, Căsătoria (The Marriage), descris de Cineuropa ca fiind,,unul dintre cele mai impresionante debuturi ale anului’’.

Recompensat cu Premiul publicului la Sundance, Vinovatul (The Guilty) vorbește într-o manieră bulversantă despre cum cele mai bune intenții se pot tranforma într-o formă de abuz. Debutantul danez Gustav Moller reușește imposibilul, ținîndu-te pe muchia scaunului cu un thriller minimalist filmat în timp real într-un interior unic, cu un personaj care vorbește nonstop la telefon.

Aceeași unitate de timp și spațiu se regăsește și în Casa (The Home), o dramă claustrofobică despre conflictul unei familii nevoite să respecte dorința rudei decedate de a-și dona trupul neînsuflețit universității de medicină. Coregrafia alaiului de personaje și tirul verbal încrucișat fac din debutul iranianului Asghar Yousefinejad o experiență profund cinematică.

Dispariția neașteptată a unui membru al familiei dă tonul unui șir de evenimente nefericite și răbufniri violente și în Izbiți de soartă (Scythe Hitting Stone), debut-dinamită al rusoaicei Anna Kruglova. Deopotrivă cinic și comic, Mila (Pity) imaginează o lume a oamenilor care nu pot fi fericiți decât în situații nefericite. Recent lansată la Sundance și demnă de bizareriile Noului Val Grecesc, comedia neagră regizată de Babis Makridis spune povestea unui bărbat dependent de compasiunea altora.

Primele nume confirmate în juriul oficial al Competiției TIFF 2018 sunt Dagur Kari, islandezul câștigător al Trofeului Transilvania în 2003 cu Noi albinosul (Noi Albinoi), Stephane Foenkinos, director francez de casting, dar și regizor și scenarist al filmului Gelozia, inclus în programul TIFF 2018, Rebecca Lenkiewicz, dramaturg britanic și co-scenaristă la Ida și Nesupunere (Disobedience, r. Sebastian Lelio) și Vlad Ivanov, unul dintre cei mai prolifici actori români ai momentului, cunoscut din 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (r. Cristian Mungiu), Câini (r. Bogdan Mirică) și Un pas în urma serafimilor (r. Daniel Sandu).

Foto: TIFF 2018 – facebook

02
/06
/21

Cea de-a XVII-a ediție a Bucharest International Film Festival, care va avea loc între 3 - 12 septembrie 2021, pe lângă continuarea tradiției de a arăta publicului cinefil, în premieră în România, unele dintre cele mai așteptate filme recente din întreaga lume, aduce și o serie de evenimente speciale pentru iubitorii de film. Una dintre aceste secțiuni în premieră este cea istorică, dedicată celebrării a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României, și este organizată cu sprijinul Casei Regale Române. Documentarul istoric "Războiul Regelui" deschide programul aniversar.

01
/06
/21

Noul episod dedicat istoriei documentarului românesc de Cineclubul One World Romania aduce prim-plan trei personalități literare - Nina Cassian, Radu Cosașu și Geo Bogza. Până la 25 iunie pot fi văzute online, gratuit, cinci documentare de scurtmetraj din anii `60 la care şi-au adus contribuţia cei trei cunoscuţi scriitori.

01
/06
/21

Documentarul, care a avut premiera mondială anul trecut în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, unde a fost selectat în secțiunea competițională Forum, va fi distribuit de microMULTILATERAL cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Lansarea documentarului „Ieșirea trenurilor din gară” va marca cei 80 de ani de la Pogromul de la Iași, unul dintre cele mai violente masacre din istoria evreilor din România.

01
/06
/21

Așteptarea cinefililor s-a încheiat: se redeschid cinematografele! Pe 1 Iunie, de Ziua Copilului, prichindeii pot urmări pe marile ecrane, în avanpremieră, noile aventuri ale nătăflețului “Peter, iepuraşul fugit de-acasă”, iar din 11 iunie 2021, filmul va rula pe marile ecrane din toată țara. Oare ce pozne mai isprăvește Peter și prin ce peripeții trece alături de prietenii lui? Aflăm curând, la cinema – prilej de distracție pentru întreaga familie!

26
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Sunt greu de ghicit mizele din spatele noului film ca regizor al lui Horaţiu Mălăele, „Luca” (2020), realizat după un scenariu de Adrian Lustig. Adevărul e că lungmetrajul pare un amestec între unele din obsesiile lui Mălăele şi unele din obsesiile lui Lustig, cei doi colaborând şi la „Nunta mută” (2008) şi „Funeralii fericite” (2013).

24
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Dacă e ceva ce diferenţiază cu adevărat „Undine” (2020), noul titlu al cunoscutului regizor Christian Petzold, de alte filme din categoria sa, adică opere europene de autor cu priză în festivaluri şi gale de premiere, este prezenţa mai multor trimiteri la romantismul german. Cam toate cronicile au remarcat de altfel aspectul de basm modern.

24
/05
/21

Cinematografia spaniolă va fi celebrată la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021) printr-un program amplu, Focus Spania, care va include proiecții și evenimente speciale, întâlniri cu cineaști, masterclass-uri, inițiative de industrie și expoziții.

24
/05
/21

Începând cu ultimul weekend al lunii mai, Arhiva Activă lansează un program de recuperare și de promovare critică a cinematografiei românești, în parteneriat cu Arhiva Națională de Filme și cu Cinemateca Română.

20
/05
/21

Filmul „Câmp de maci” (r. Eugen Jebeleanu) a câștigat atât Premiul pentru cel mai bun film în secțiunea Fest Focus a Festivalului Internațional de Film din Belgrad, cât și Premiul pentru cel mai bun film queer (oferit de festivalul Merlinka). De asemenea, și juriul Festivalului D’A Film Barcelona din Spania a recompensat filmul cu cel mai important premiu din secțiunea Talents.

19
/05
/21

Independența Film lansează pe 21 mai în cinematografele deschise din țară „Undine”, o poveste de dragoste modernă inspirată din basme și semnată de Christian Petzold, regizorul german cunoscut publicului din România pentru „Transit” (2018). Paula Beer, protagonista filmului, a câștigat premiului pentru Cea mai bună actriță la Premiile Academiei Europene de Film și la Berlinale 2020 pentru acest rol. Filmul a fost recompensat și cu Premiul FIPRESCI la același festival.

18
/05
/21

Serialul de televiziune cu Matthias Schoenaerts în rolul principal, una dintre cele mai spectaculoase producții cinematografice europene, a început filmările în România Serialul este o producție CANAL+ și Sky Studios realizat de Cattleya (Italia), Atlantique Productions (Franța), în colaborare Odeon Fiction, StudioCanal și Frame Film (România).

17
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Cu „Femeia de la fereastră” (2021), proaspăt lansat pe Netflix, regizorul Joe Wright propune un film de suspans care se inspiră din „Rear Window” (1954) al lui Alfred Hitchcock. Însă nu trece de nivelul de pastişă.

17
/05
/21

Așteptarea ia sfârșit! Filmele revin pe marile ecrane de la Cineplexx începând de vineri, 28 mai, în toate cele cinci cinematografe: Băneasa, Titan, Satu-Mare, Sibiu și Târgu-Mureș. Locațiile vor fi pregătite să găzduiască din nou spectatorii și fascinantul univers cinematografic, cu cele mai avansate tehnologii de imagine și sunet.